Alexandre Dumas CONTELE DE MONTE-CRISTO volumul 2📚


Alexandre Dumas CONTELE DE MONTE-CRISTO volumul 2
Vizualizări:013-12-2017Post by User
Edmond Dantes, evadat din închisoare, găsind comoara, își acordă titlu de Graf de Monte Cristo, avînd planul de răzbunare începe să-l pună în acțiune.
FrAGMENT
A doua zi, la deşteptare, primul cuvânt a lui Albert a fost propunerea de a merge să facă o vizită contelui. Îi mai mulţumise în ajun, dar înţelegea că un serviciu ca acela pe care i-l făcuse merita două mulţumiri.
Franz, pe care o atracţie îmbinată cu spaima îl atrăgea spre contele de Monte-Cristo, nu vru să-l lase singur şi-l însoţi. Fură introduşi amândoi în salon. Peste cinci minute apăru contele.
— Domnule conte, îi spuse Albert, înaintând spre el, îngăduiţi-mi să vă repet în dimineaţa asta ceea ce noaptea trecută am spus nedesluşit: că nu voi uita niciodată în ce împrejurare mi-aţi venit în ajutor şi că-mi voi aminti totdeauna că vă datorez viaţa sau aproape viaţa.
— Dragul meu vecin, răspunse contele râzând, exageraţi obligaţiile faţă de mine. Îmi datoraţi o mică economie de douăzeci de mii franci din bugetul dumneavoastră de voiaj, atâta tot. Vedeţi bine că lucrul nu merită să vorbim despre el. La rândul dumneavoastră, adăugă el, primiţi toate complimentele mele, căci aţi fost adorabil în ce priveşte liniştea şi curajul.
Прочитать
  • Ghid de descărcare!
  • Alexandre Dumas CONTELE DE MONTE-CRISTO volumul 2

    Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾



    Recenzii și comentarii!
    Comentează
    Introduceți codul de pe imagine:*
    Кликните на изображение чтобы обновить код, если он неразборчив