Ni se vorbise despre Andrew Solomon ca despre o legendă: privindu-l, încercam să-i ascult povestea, alcătuită nu din cuvinte mai întâi, ci din tonuri de lumină și din mici străluciri ale canavalei pe care era pictat. Nu știam atunci – a trebuit să-i citesc cartea ca să aflu – că aveam în față un om care încercase de toate, căruia nimic omenesc nu-i era străin, care supraviețuise Africii negre și pustiurilor de gheață de dincolo de Cercul Polar, care cunoscuse toate formele de amor și toate nuanțele suferinței umane, care-si dereglase voit, asemenea lui Rimbaud, toate simțurile, care citise, asemenea lui Mallarme, toate cărțile, care cartografiase, asemenea lui Lautreamont, toate iadurile minții.