Te astept – de Jennifer L. Armentrout citește online gratis .pdf📚


Te astept – de Jennifer L. Armentrout citește online gratis .pdf
Vizualizări:004-02-2019Post by User
       N-am înţeles de unde şi până unde asemănarea dintre Te aştept” şi „Cincizeci de umbre ale lui Grey„. Deasupra descrierii nu spune nimic legat de vreo asemănare, dar se subînţelege. Cu „E uşor să te iubesc” se aseamănă oarecum. Eu cel puţin m-am gândit de câteva ori la această carte. Poate de aceea, în prima jumătate a cărţii eram decisă nu să-i dau nota zece, ci un 9,9. Până la final m-am răzgândit puţin şi am depunctat. Am depunctat pentru că în ultima parte, spre final, mi s-a părut cam rece acţiunea şi lipsită de acea strălucire care m-a însoţit în mare parte din cartea „Te aştept„. Acum, nu trageţi concluzia că m-a dezamăgit.             Cartea chiar mi-a plăcut şi am citit cu neruşinare ore în şir pentru că m-a ţinut în suspans (mult prea mult) şi eram curioasă când acceptă Avery să iasă la o întâlnire cu Cam, când se sărută, când fac sex, ce s-a întâmplat mai exact în noaptea de Halloween, apoi a apărut în peisaj „prietena” lui Cam – care a reuşit să-mi crească tensiunea ori de câte ori apărea în peisaj. Doamne, ce răbdare a mai avut Avery cu Cam şi amica lui! De autoare nu mai spun câtă răbdare a avut să creeze astfel de scene şi să o suporte pe Steph.
       
Avery Morgansten vrea să-şi schimbe complet viaţa, plecând din locul natal şi încercând să se îndepărteze de ceea ce i se întâmplase în urmă cu cinci ani. Avea numai paisprezece ani când a avut parte de o nedreptate şi a fost trădată de cei care ar fi trebuit să o iubească cel mai mult. Uneori, chiar şi Avery se întreba ce se întâmplase cu adevărat în acea noapte de Halloween. Dar nu mai conta. Aici nimeni nu o cunoştea, nimeni nu bănuia şi nimeni nu-şi putea imagina ce ascundea ea în zilele de vară, sub o brăţară. Decizia de a se muta, îi aparţinea şi considera că fusese cea mai bună alegere pe care o făcuse.
       Într-una din zile întârziase la cursul de astronomie şi a intrat în fugă pe holul de la etaj, izbindu-se de un trup masiv al unui băiat cu ochi albaştri. Numele lui este Cameron Hamilton şi spre marele ei ghinion, este colegul ei la cursul de astronomie. Un real ghinion pentru că Ochi Albaştri este atât de sexi, încât ea nu are suficientă putere să rămână indiferentă faţă de farmecele lui. Avery şi-a propus să păstreze distanţa de el, dar nu şi Cam. La scurt timp, când Avery se îndrepta spre casă, Cam i-a ieşit din nou în cale. Se afla la volanul maşinii lui, cu o şapcă de baseball pe cap, dar cu cozorocul la spate, şi cu bustul gol. Cu tatuajul din partea dreaptă a pieptului şi cu pectoralii la vedere, Cam se opreşte să discute cu Avery, însă ea simte cât de periculoasă poate să fie atracţia faţă de el şi imediat cum prinde momentul oportun să fugă, nu stă pe gânduri şi se furişează.
      Însă „ghinionul” pare să fie de partea ei din nou şi din nou pentru că peste puţin timp îl reîntâlneşte pe Cam şi descoperă că amândoi locuiesc în aceeaşi clădire, ba chiar devin parteneri în cadrul unui proiect la astronomie. Şi ce poate să fie mai romantic, mai apetisant şi mai periculos decât să studiezi cerul pe timpul nopţii alături de un tip atât de sexi precum Cam? Dar de ce fuge Avery de fiecare dată de el? Ar putea Cam s-o convingă vreodată să fie cu el? Ce secrete ascund cei doi şi cum ar putea să le influenţeze relaţia? Ce ascunde Avery sub brăţară? Ce s-a întâmplat cu adevărat în urmă cu cinci ani şi de ce nu poate Avery să treacă peste acea noapte? Cine este persoana care îi trimite e-mailuri şi mesaje rău intenţionate lui Avery?
 

      Sunt slabe şanse să nu vă placă această carte şi să nu-i îndrăgiţi pe Cam şi Avery (şi nu numai), să nu apreciaţi stilul autoarei şi să nu vă bucuraţi de scenele romantice, erotice, de scenele în care suferinţa îşi face cuib, de mister şi suspans.
Прочитать
  • Ghid de descărcare!
  • Te astept – de Jennifer L. Armentrout citește online gratis .pdf

    Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾



    Recenzii și comentarii!
    Comentează
    Introduceți codul de pe imagine:*
    Кликните на изображение чтобы обновить код, если он неразборчив
    Irina Pana
    Guests
    42
    0
    De aceasi  autoare cartea “ Te doresc” dacă o puteți posta ,as dori sa o citesc .
    Mulțumesc anticipat ,aștept cu nerăbdare ! 
    msbook5
    Administrators
    42
    117
    da desigur, cum dau de ea o vei găsi pe site, dar îți recomand să mai verifici și comentariul de aici, oricum voi lăsa un link ca să îl găseșt mai ușor.

    msbook5
    Administrators
    42
    117
    https://msbook.pro/romane-de-dragoste/1706-te-doresc-de-jennifer-armentrout-car
    te-pdf.html
    Felicia
    Felicia
    Guests
    44
    0
    As dori as stiu Dacia exista so volumul 3 din colectia titanii
    multumesc