Cora Carmack - Losing It. carte PDF📚
- Autor:
- Categoria:
- Nr. de pagini:238
- Limba:Română
Eşti mega-meseriaşă. Nu prea credeam chestia asta, aşa că am mai gândit-o o dată. Meseriaşă. Mega-meseriaşă.
Dacă mi-ar fi auzit mama gândurile, mi-ar fi zis că se cuvine să flu mai modestă, numai că nu ajunsesem nicăieri fiind modestă.
Fragment :
" Şi atunci, cum naiba de ajunsesem, la douăzeci şi doi de ani, să flu singura persoană pe care o cunoşteam care nu făcuse niciodată sex? De pe vremea serialului Salvaţi de clopoţel - sau, hai, poate din timpul serialului Gossip Gril- nu se mai auzise să termine vreo puştoaică liceul şi să-şi fluture cartea cu V (de la virgină).
Iar acum stăteam la mine în cameră şi regretam amarnic că-mi adunasem curajul să recunosc chestia asta în faţa lui Kelsey, prietena mea cea mai bună. Care a reacţionat ca şi cum i-aş fi dezvăluit că ascund o coadă sub fusta mea clopot. Am ştiut, încă dinainte să-i pice faţa, că luasem o decizie îngrozitoare. "

Cora Carmack - Losing It. carte PDF
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾
Cora Carmack - Losing It. carte PDF