Casa spiritelor de Isabel Allende .PDF📚


Casa spiritelor de Isabel Allende .PDF
Vizualizări:001-06-2020Post by User
Casa spiritelor de Isabel Allende .PDF
Distins cu numeroase premii literare, romanul Casa spiritelor a fost adaptat pentru marele ecran în 1993, în regia lui Billie August, cu o distribuţie de excepţie: Meryl Streep, Winona Ryder, Jeremy Irons, Vanessa Redgrave, Glenn Close şi Antonio Banderas. „Pe 8 ianuarie 1981, pe când mă aflam în Venezuela, am primit un telefon care mă anunţa că bunicul meu iubit era pe moarte. Am început să-i scriu o scrisoare, iar acea scrisoare s-a preschimbat în primul meu roman, Casa spiritelor, apărut în 1982“, avea să declare Isabel Allende două decenii mai târziu. Astfel s-a născut saga familiei Trueba, în care ritmurile violente ale unui pământ mitic, răvăşit de cutremure şi uragane, par o a doua natură a personajelor. Împletind mistica şi politica, splendoarea şi decadenţa unei lumi ce devine istorie, Casa spiritelor este una dintre cele mai seducătoare cărţi din literatura contemporană.
În toamna lui 2013, mai mulți părinți din Watauga, un district din Carolina de Nord cu o populație cam cât a Zalăului, au încercat să scoată Casa Spiritelor, primul roman al lui Isabel Allende și una dintre cele mai faimoase cărți de realism magic, din curriculumul școlar. Motivul interzicerii: cartea ar fi obscenă. Drept răspuns, scriitoarea latino-americană a trimis mai multe copii ale cărții și o scrisoare către consiliul școlar din Watauga și directorul liceului din district. „Interzicea cărților este o practică comună în state polițienești ca și Cuba sau Coreea de Nord, precum și în rândul unor grupări fundamentalist religioase ca a Talibanilor, dar nu mă așteptam la asta în democrația noastră”, a scris Allende. Și-a mai apărat cartea spunând că este o operă clasică a literaturii latino-americane, predată în licee, colegii și universități din toate țările occidentale de peste două decenii.
Прочитать
  • Ghid de descărcare!
  • Casa spiritelor de Isabel Allende .PDF

    Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾



    Recenzii și comentarii!
    Comentează
    Introduceți codul de pe imagine:*
    Кликните на изображение чтобы обновить код, если он неразборчив