Floare albastră de Mihai Eminescu

Floare albastră de Mihai Eminescu
+1
  • Autor:
    Mihai Eminescu
  • Titlu:
    Floare albastră
  • Categoria:
    ---
  • Nr. de pagini:
    1
  • Limba:
    Română
Vizualizări:001-05-2018Marcus
                         Floare albastră de Mihai Eminescu    
             
                   – „Iar te-ai cufundat în stele
                        Şi în nori şi-n ceruri nalte?
                        De nu m-ai uita încalte,
                        Sufletul vieţii mele.
 
                        În zadar râuri în soare
                        Grămădeşti-n a ta gândire
                        Şi câmpiile Asire
                        Şi întunecata mare;
 
                        Piramidele-nvechite
                        Urcă-n cer vârful lor mare –
                        Nu căta în depărtare
                        Fericirea ta, iubite!”
 
                        Astfel zise mititica,
                        Dulce netezindu-mi părul.
                        Ah! ea spuse adevărul;
                        Eu am râs, n-am zis nimica.
 
                        – „Hai în codrul cu verdeaţă,
                        Und-isvoare plâng în vale,
                        Stânca stă să se prăvale
                        În prăpastia măreaţă.
 
                        Acolo-n ochiul de pădure,
                        Lângă trestia cea lină
                        Şi sub bolta cea senină
                        Vom şedea în foi de mure.
 
                        Şi mi-i spune-atunci poveşti
                        Şi minciuni cu-a ta guriţă,
                        Eu pe-un fir de romăniţă
                        Voi cerca de mă iubeşti.
 
                        Şi de-a soarelui căldură
                        Voi fi roşie ca mărul,
                        Mi-oi desface de-aur părul,
                        Să-ţi astup cu dânsul gura.
 
                        De mi-i da o sărutare,
                        Nime-n lume n-a s-o ştie,
                        Căci va fi sub pălărie –
                        Ş-apoi cine treabă are!
 
                        Când prin crengi s-a fi ivit
                        Luna-n noaptea cea de vară,
                        Mi-i ţine de subsuoară,
                        Te-oi ţine de după gât.
 
                        Pe cărare-n bolţi de frunze,
                        Apucând spre sat în vale,
                        Ne-om da sărutări pe cale,
                        Dulci ca florile ascunse.
 
                        Şi sosind l-al porţii prag,
                        Vom vorbi-n întunecime;
                        Grija noastră n-aib-o nime,
                        Cui ce-i pasă că-mi eşti drag?”
 
                        Înc-o gură – şi dispare…
                        Ca un stâlp eu stam în lună!
                        Ce frumoasă, ce nebună
                        E albastra-mi, dulce floare!
 
                        ……………………
 
                        Şi te-ai dus, dulce minune,
                        Ş-a murit iubirea noastră –
                        Floare-albastră! floare-albastră!
                        Totuşi este trist în lume!


Floare albastră de Mihai Eminescu

Recomandat pentru o lectură plăcută:

Lasă un coment!
Comentează