Înainte să adorm de S.J. Watson .PDF📚


Înainte să adorm de S.J. Watson .PDF
Vizualizări:009-05-2018Post by User
    „Înainte să adorm” de S. J. Watson, ni se demonstrează că uneori amintirile noastre ne pot fi singura salvare şi colacul care să ne ţină la suprafaţa prezentului, că ele sunt legătura cu realitatea atunci când nu mai putem avea încredere nici în cei de lângă noi.
      Să trăieşti aceeaşi zi la nesfârşit, să te trezeşti cu îndoieli, goluri în minte, să te întrebi mereu îngrozit unde te afli, şi mai ales, cine eşti, sună ca un scenariu demn de filmele SF. Christine Lucas, o fostă scriitoare, are parte de această poveste dramatică de douăzeci de ani, în urma unui accident nefast. Memoria ei nu reuşeşte să înmagazineze informaţii mai mult de o zi, iar peste noapte, tot ce a învăţat despre ea, despre prezent şi lumea din jur, dispare din conştientul ei până în dimineaţa următoare ca un abur. Noaptea e un burete neiertător care şterge de pe tabla minţii Christinei toate detaliile schiţate firav şi stângaci de memoria acesteia.
     Salvarea va veni de la jurnalul secret pe care ultimul doctor al ei, doctorul Nash, a sfătuit-o să îl ţină, şi de care îi aminteşte sunând-o zilnic. Însă el are o frază ciudată pe prima pagină: „Să nu ai încredere în Ben”, iar această avertizare intrigantă scrisă cu mâna ei e cu atât mai năucitoare cu cât se referă chiar la soţul ei. Ben e un necunoscut pentru ea, dar cu el împarte casa şi chiar acelaşi pat. Simte un mix de recunoştinţă faţă de acesta, pentru grija de a-i fi alături de atât timp şi răbdarea de a-i explica totul ca unui copil mic, de a-i răspunde zilnic la aceleaşi întrebări, dar şi o aversiune, o teamă, deoarece totul e nou pentru ea..chiar şi el.
      Jurnalul e un adevărat prieten pentru Christine, care îi ţine ascunse cele mai tainice gânduri, frământări şi însemnări. E un ajutor care îi permite să păstreze ca pe o adevărată comoară amintirile fragile care îi revin pe parcurs. Ea va înţelege însă că există una esenţială, de bază, care le poate debloca pe toate celelalte, care ar putea-o vindeca. Amintirea despre ce s-a întâmplat cu adevărat în noaptea care a adus-o în starea asta.

Прочитать
  • Ghid de descărcare!
  • Înainte să adorm de S.J. Watson .PDF

    Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾



    Recenzii și comentarii!
    Comentează
    Introduceți codul de pe imagine:*
    Кликните на изображение чтобы обновить код, если он неразборчив