Winnetou vol. 2 de Karl May carte .PDF

Winnetou vol. 2 de Karl May carte .PDF
Vizualizări:024-12-2020Post by User
  
 Winnetou este personajul principal, care dă şi titlul cărţii, este vestita căpetenie a apaşilor Mescalero, fiind prezentat aşa cum îl vede Old Shatterhand (Charlie, după cum îl alintă Winnetou), un tânăr german neexperimentat, un green-horn, venit Lumea Nouă cu speranţa unui trai mai bun şi, apoi, în căutarea aventurii. Duşmani la început, Winnetou şi cu Old Shaterhand devin prieteni iar mai apoi fraţi de sânge. Ei sunt înzestraţi cu calităţi deosebite (atât fizice cât şi morale), sunt luptători abili şi neînfricaţi, iar "invincibilitatea" lor îi transformă în legende ale Vestului Sălbatic.

    După uciderea tatălui său, Inchu Ciuna, şi a surorii sale, Naşo Ci, de către banditul Santer, Winnetou porneşte în căutarea lui împreună cu fratele său, Old Shatterhand, şi prietenii acestuia. Dar banditul reuşeşte să scape iar drumurile celor doi se despart. Fiecare are parte de propriile aventuri în preerile nesfârşite americane, întâlnesc legende ale Vestului şi oameni ciudaţi, tâlhari şi bandiţi sceleraţi, însă drumurile celor cu suflete pereche ajung întotdeauna să se întretaie, iar cei doi se îtâlnesc periodic, pentru a lupta împreună împotriva răului... cu faţă palidă sau cu pielea roşie.

FRAGMENT:
În alte împrejurări, sau dac-aş fi fost un nou venit în acele locuri, aş fi râs de cal şi călăreţ. Dar aşa, cu tot ridicolul înfăţişării sale, omul îmi făcea impresia unuia din acei westmeni care trebuiesc cunoscuţi îndeaproape înainte de a fi judecaţi într-un fel sau altul. Nici nu bănuia, probabil, că patru dintre cei mai crunţi duşmani ai vânătorilor de prerie mai că ajunseră să-i sufle în ceafă. Altminteri nu şi-ar fi continuat drumul cu atâta calm şi s-ar fi uitat cât de cât în jurul lui.

Omul se apropie de mine cam la o sută de paşi. Abia atunci îmi descoperi urmele. N-aş putea spune cine le observase mai întâi ― el sau iapa. Fapt e că mârţoaga se opri din proprie iniţiativă, se aplecă şi mai tare la pământ şi, după ce mirosi urmele mustangului meu, porni să-şi fâlfâie urechile ca pe nişte fanioane, culcându-şi-le apoi pe spate, ca lipite de o mână invizibilă. Călăreţul dădu să coboare din şa, ca să cerceteze mai îndeaproape urmele ― ceea ce ar fi însemnat să întârzie în mod inutil. De aceea îi strigai:

— Hei. Omule! Apleacă-te şi fă-te-ncoa'!

Îmi schimbasem poziţia, ca să mă poată vedea. Iapa îşi înălţă capul, îşi desfăcu urechile, ca şi când ar fi voit să-mi prindă glasul ca pe o minge, şi dădu vesel din ciotul ce-i ţinea loc de coadă.

— Alo, master ― răspunse călăreţul ―, stăpâniţi-vă gura şi zbieraţi mai încet. În pajiştea asta bătrână, ca să zic aşa, nu ştii niciodată dacă nu te pândesc niscai urechi nepoftite. Hai, Tony!

La acest îndemn, iapa îşi puse în mişcare picioroangele şi se opri apoi de la sine lângă mustangul meu, căruia ― după o mândră şi maliţioasă ochire ― îi întoarse acea parte a corpului pe care marinarii o numesc pupa.

Era probabil unul din acei cai de prerie care, slujindu-şi exclusiv stăpânul, sunt atât de refractari faţă de străini, încât nici nu se lasă încălecaţi.

— Las' că ştiu eu cum să vorbesc! mă adresai ciudatului călăreţ. De unde vii, master, şi încotro ai de gând?

— Asta nu e treaba dumneavoastră! mi-o reteză el.

— Crezi? Nu eşti din cale-afară de politicos. Deşi am schimbat cu dumneata mai puţin de două vorbe, aş putea să te calific precis sub acest aspect. Dar ţin să-ţi declar că eu unul sunt obişnuit să mi se răspundă la întrebări!

— Hm, da! În orice caz, îmi faceţi impresia unui foarte distins gentleman ― rosti străinul în bătaie de joc. De aceea mă grăbesc să vă dau informaţia cerută.

Plimbându-şi braţul înapoi şi înainte, continuă:

— Vin de colo şi merg încolo.

Individul începea să-mi placă. Mă lua, desigur, drept un vânător de ocazie, rătăcit de ceata lui. Unui westman adevărat nu-i pasă de înfăţişarea lui exterioară. El manifestă un dispreţ făţiş pentru curăţenie. Cutreierând ani de zile Vestul Sălbatic, omul se sinchiseşte prea puţin de propria-i ţinută, iar când dă peste un ins îngrijit, îl ia drept greenhorn şi papă-lapte. Eu îmi procurasem în fortul Randall un rând de haine noi şi, în plus, obişnuiam să-mi ţin armele extrem de curate. Era deci firesc să nu-i inspir nici pe departe încredere unui vânător de savană. De aceea purtarea lui nu mă revoltă. Îl avertizai doar, imitându-i gestul:

— Atunci ia-o cât mai repede "încolo" şi păzeşte-te de cei patru indieni care vin din urmă! Probabil că nici nu i-ai văzut.


Прочитать

Winnetou vol. 2 de Karl May carte .PDF

Recomandat pentru o lectură plăcută:

Recenzii și comentarii!
Comentează
Introduceți codul de pe imagine:*
reload, if the code cannot be seen