POVESTEA LUI SLITHER Cronicile Wardstone vol. 11 .PDF📚

Autor:

Joseph Delaney
Categoria:

Aventură
Nr. de pagini:

282
Limba:

Română

Vizualizări:023-12-2021Post by User

Descarcă online gratis POVESTEA LUI SLITHER Cronicile Wardstone vol. 11 .PDF

Cronicile Wardstone (cunoscute ca Spook's Books (Cărțile Vraciului) în Marea Britanie sau The Last Apprentice (Ultimul ucenic) în America) sunt o serie de cărți horror scrise de Joseph Delaney și publicate original de Random House și de Corint Junior în România. Personajul principal este un copil pe nume Thomas J. Ward care poate vedea lucruri supranaturale ca un adevărat vraci, fiind un al șaptelea fiu al unui al șaptelea fiu. E dat de mama sa în ucenicie lui John Gregory (vraciul comitatului), ea susținând faptul că va fi ultimul și cel mai bun ucenic al lui Gregory. În aceste cǎrți sunt istorisite aventurile lui.

Departe de WARDSTONE... Înapoi, în Comitat, parcă niciodată lucrurile n-au fost mai ameninţătoare pentru Tom Ward. Magistrul său, Vraciul, este slăbit de îndelungaţii ani de bătălie, cea mai bună prietenă a lui, Alice, a dispărut într-o misiune periculoasă, aşa că Tom s-ar putea să fi rămas ultimul care să-l împiedice pe Cel Rău să se întoarcă şi să aducă din nou teroarea în lume. Însă, dacă izbânda bătăliei e sub semnul întrebării, Întunericul nu se odihneşte niciodată – nici în Comitat, nici în altă parte. Iar departe, în Nord, la mare distanţă de ţinuturile lui Tom, o nouă primejdie demonică se arată. Faptele din această carte au loc la scurt timp după evenimentele din Sângele Vraciului şi înfăţişează noi monştri, noi pământuri şi noi grozăvii mai presus de imaginaţie... Aceasta este Povestea lui Slither. Pentru Marie CEL MAI ÎNALT DEAL DIN COMITAT ESTE ÎNVĂLUIT ÎN MISTER. SE ZICE CĂ UN OM A MURIT AICI ÎNTR-O APRIGA BĂTĂLIE, ÎN TIMP CE ÎNCERCA SĂ SUPUNĂ UN DEMON CARE AMENINŢA ÎNTREAGA LUME. APOI GHEȚURILE AU VENIT DIN NOU PESTE PĂMÂNT, IAR CÂND S-AU RETRAS, PÂNĂ ŞI FORMA DEALURILOR, PÂNĂ ŞI NUMELE TÂRGURILOR DIN VALE SE SCHIMBASERĂ. ASTFEL, PE VÂRFUL CEL MAI ÎNALT DIN LANŢUL DEALURILOR, N-A RĂMAS NICIUN SEMN DIN CE S-A ÎNTÂMPLAT ODINIOARĂ. DOAR NUMELE I S-A PĂSTRAT. I SE SPUNE WARDSTONE LESPEDEA CARE PECETLUIEȘTE RĂUL. PROLOG COȘMARU NESSEI Este întuneric beznă în odaia mea de dormit. Lumânarea s-a topit, flacăra a pâlpâit şi s-a stins. Este şi frig, în pofida păturilor în plus. A fost o iarnă lungă, una dintre cele mai crunte. Acum e primăvară, dar a mai rămas o crustă de zăpadă îngheţată peste câmpuri, iar pe geamurile odăii mele s-au desenat flori de gheaţă. Însă mâine este ziua mea. Împlinesc zece ani. Abia aştept tortul. Va trebui să sting toate lumânările de pe el dintr-o singură suflare, una cât pot eu de tare. Dacă reuşesc, tata o să-mi dea cadoul. E o rochie – o rochie roşie, cu dantelă albă la gât şi pe poale. Vreau să dorm. Închid ochii strâns şi încerc. E mai bine să dorm, pentru că aşa trece noaptea mai repede. Când o să deschid ochii, o să văd lumina soarelui pătrunzând pe fereastră, cu firişoarele de praf sclipind în razele lui ca nişte sori mici. Deodată, aud un zgomot. Ce să fie? Parcă râcâie cineva pe podea, lângă perete. Să fie un şobolan? Mi-e frică de şobolanii mari şi cenuşii, cu ochii lor mici şi mustăţile lungi. Spaima mea cea mare e că vreunul ar putea urca în patul meu. Inima începe să-mi bată năvalnic de frică şi mă gândesc să-l strig pe tata. Mama a murit acum doi ani, iar el îngrijeşte de fermă de unul singur. Trudeşte toată ziua până se istoveşte şi are nevoie de somn. Nu, trebuie să fiu curajoasă. Şobolanul o să plece curând. De ce s-ar sui în patul meu? Nu e nimic de mâncare aici. Iar se aude râcâitul de gheare ascuţite pe lemn. Inima îmi sare din piept. Zgomotul e mai aproape acum, cam pe la jumătatea distanţei dintre fereastră şi patul meu. Îmi ţin respiraţia, ciulind urechea să aud dacă o să se repete zgomotul. Oh, se repetă! Şi acum e mult mai aproape, chiar lângă pat. Dacă ar fi să arunc o privire peste marginea patului, şobolanul s-ar putea uita drept la mine cu ochii lui mici şi vioi. Trebuie să mă ridic. O să fug în odaia tatei. Dar dacă şobolanul îmi atinge piciorul cu mustăţile? Dacă o să calc pe coada lui subţire şi lungă? Acum zgomotul e şi mai puternic. Simt că trage cineva de aşternuturile patului şi tremur de frică. Şobolanul urcă în patul meu, ajutându-se de gheare ca să se caţere peste pături. Înnebunită, încerc să mă ridic în capul oaselor. Dar nu pot. Parcă sunt paralizată. Pot să deschid gura, dar, când ţip, niciun sunet nu-mi iese de pe buze. Şobolanul se urcă acum pe mine. Îi pot simţi ghearele mici şi ascuţite înţepându-mi pielea prin pături. Stă pe pieptul meu. Coada îi face vâşti-vâşti, din ce în ce mai repede, exact în ritmul bătăilor inimii mele. Iar acum urmează ceva nou, încă şi mai înfricoşător. Şobolanul pare să crească şi să devină din ce în ce mai greu, cu fiece secundă. Greutatea lui îmi apasă pe piept, împiedicându-mă să respir. Cum se poate? Cum poate un şobolan să fie atât de mare şi de greu? Acum, în întuneric, simt că-şi apropie faţa de a mea. E o faţă mare şi îi pot simţi căldura răsuflării pe piele. Dar e ceva chiar şi mai ciudat decât mărimea şi greutatea lui. Ochii îi luminează în întuneric. Sunt mari şi roşii, iar la lumina lor ca de jar îi pot desluşi faţa. Nu e un şobolan, de fapt. Faţa e a unei vulpi sau a unui lup, cu bot lung şi colţi mari şi ascuţiţi. Iar colţii aceia se înfig în gâtul meu. Ace lungi, subţiri şi fierbinţi îmi străpung pielea dureros. Ţip. Şi ţip din nou şi din nou, ţip fără sunet. Mă simt de parc-aş muri, cufundându-mă în cea mai adâncă beznă, departe de lumea asta. Apoi mă trezesc şi nu mai simt nicio povară pe piept. Acum mă pot mişca şi mă ridic în pat, în capul oaselor, şi încep să plâng. Curând, aud zgomotul de ghete grele bufnind pe duşumelele culoarului. Uşa se deschide de perete şi tata intră cu o lumânare.