Stephen Hawking - Răspunsuri scurte la marile întrebări carte .PDF📚


Stephen Hawking - Răspunsuri scurte la marile întrebări carte .PDF
Vizualizări:013-08-2021Post by User
Top cele mai așteptate cărți online gratis Stephen Hawking - Răspunsuri scurte la marile întrebări carte .PDF
 
  În martie 2018, se stingea din viață omul de știință și autorul Stephen Hawking. Printre multiplele sale preocupări dinainte de acest trist eveniment se numără și cartea care a ajuns să fie publicată postum, în același an, și care a apărut anul acesta și în traducere românească, la editura HumanitasRăspunsuri scurte la marile întrebări.
   Marile întrebări, așa cum și le-a pus cunoscutul cercetător, corespund celor zece capitole, precedate de un argument în favoarea ridicării acestora, după cum urmează:
  1. Există Dumnezeu?
  2. Cum a început totul?
  3. Există și altă viață inteligentă în univers?
  4. Putem prezice viitorul?
  5. Ce se află în interiorul unei găuri negre?
  6. E posibilă călătoria în timp?
  7. Vom supraviețui pe Pământ?
  8. Ar trebui să colonizăm spațiul?
  9. Ne va depăși inteligența artificială?
  10. Cum modelăm viitorul?
Răspunsul cel mai precis și mai scurt la toate aceste întrebări este „Nu știm”. Acesta este, totodată, cel mai corect științific răspuns, deoarece se consideră că progresul cunoașterii este infinit și, în aceste condiții, nu putem avea răspunsuri definitive la nici o întrebare. Asta nu înseamnă însă că nu ne putem pune întrebări, ci doar că orice răspuns este o aproximare cu un grad mai mare de probabilitate într-un anumit moment de timp. Asta în ceea ce privește cuvântul răspunsuri.
    În același timp, cuvântul scurte trebuie să-l luăm cu aceeași doză de conștientizare a limitelor și chiar ironiei din spatele răspunsurilor la care se referă, iar opoziția scurte – marile din titlu ne ajută în acest sens. Nu există răspunsuri scurte la marile întrebări, în afară de răspunsul „nu știm”, dar încercarea de a sintetiza cunoașterea (măcar și parțială, unilaterală – științifică) pe care o avem în legătură cu aceste întrebări merită atenția noastră.
    În afară de aceasta, știu că există voci care consideră ca pe un act de mare trufie faptul că oamenii de știință se consideră în stare să ne răspundă la întrebări precum, de exemplu, prima sau a doua din lista lui Hawking. Eu însă consider important faptul că și le pun și abia după aceea, consider doar curios felul în care răspund la ele. Pentru că întrebările pe care le consideră mari reprezentanții de seamă ai unei culturi, indiferent de domeniul pe care îl reprezintă, sunt o măsură a culturii însăși, a civilizației. Iată de ce am ținut să încep cu și să enumăr întocmai acele întrebări, pentru că important, interesant este ce întrebări  anume și-a pus Hawking sau care sunt întrebările pe care le consideră mari. Ca om de știință bine ancorat în activitatea pe care o reprezintă, autorul are un răspuns mult mai elegant și mai… scurt:
„…susțineau că problema originii universului cădea în afara ariei de competență a științei, fiind mai degrabă o chestiune legată de religie sau metafizică. Eu nu cred că un om de știință ar trebui să pună vreodată problema așa. Dacă legile științei sunt suspendate la începutul universului, ce anume ne garantează că nu vor eșua și în alte momente?” (p.60)
  Citită șnur, fără să ne concentrăm decât pe întrebările puse și răspunsurile date în mod expres de către autor, cartea este una de aventuri: ea relatează aventura umană în domeniul cunoașterii lumii prin prisma științelor exacte. Nu vreau să spun că e o carte de istorie a științei, ci una care ne arată cât de interesant este ceea ce putem descoperi cu ajutorul științei, dar și ce presupuneri și speculații putem face, despre trecut și viitor.
  Astrofizica, dar și, mai puțin, biologia sau informatica sunt științele din perspectiva cărora sunt analizate diferitele răspunsuri posibile. Dacă ați citit și alte cărți din aceste domenii, s-ar putea să nu aveți prea multe surprize, din punct de vedere al conținutului, poate doar niște clarificări, o structurare a ideilor, o vedere de ansamblu, însă chiar și așa cartea nu e lipsită de interes și farmec. E scrisă cu umor, cu autoironie, iar ipotezele autorului sunt redate accesibil, mai ales prin intermediul unor analogii grăitoare. De exemplu, atunci când vorbește despre dezvoltarea inteligenței artificiale, nefiind convins că scopurile acesteia, de la o anumită etapă, s-ar potrivi cu ale noastre, Hawking compară omenirea cu niște furnici, iar inteligența artificială cu noi înșine:
„Probabil nici dumneavoastră nu urâți furnicile și nu le călcați în picioare din plăcere, dar, dacă ați dori să construiți o uzină bazată pe energie verde într-o zonă în care ar exista un mușuroi de furnici și pentru asta ar trebui să distrugeți mușuroiul, atunci ghinion pentru furnici!” (p.163-164)
Asta nu înseamnă că nu o salută, ci doar că apariția unei civilizații artificiale va fi „fie cel mai bun, fie cel mai rău lucru care i se va întâmpla vreodată omenirii”.
   În fond, Hawkins consideră că nu există inovație fără riscuri, dar că avem o singură șansă ca ele să nu devină periculoase, astfel încât trebuie să gândim bine lucrurile de la început.
În centrul multor explicații se află teoria relativității a lui Einstein, dar și unele chestiuni ce țin de mecanica cuantică, mai ales de principiul incertitudinii. Dacă ar fi să aleg, cele mai interesante mi s-au părut capitolele referitoare la găurile negre și la călătoria în timp. Captivant și accesibil este explicat în ce fel găurile negre, despre care știm că au gravitația atât de puternică încât nici lumina nu poate evada din ele, emit totuși particule, precum și în ce condiții am putea, teoretic, să călătorim în timp. Dar răspunsurile fiind atât de concise, mi-ar fi imposibil să le concentrez încă mai mult; vă las să le descoperiți.
   Cartea însă poate fi citită nu doar liniar și ceea ce putem găsi printre rânduri îmi pare la fel de interesant. Ne putem gândi, de exemplu, la scopul cărții, dar și la felul în care celebrul, dar și neobișnuitul ei autor, alege să se adreseze unui public larg.
Despre rolul cărților de popularizare a științei părerile sunt împărțite. Unii le devorează convinși că acestea îi vor face experți în fizică, astronomie sau biologie, iar criticii spun că ele prezintă lucrurile trunchiat și irelevant pentru adevărata știință, provocând false închipuiri în mințile cititorilor.     Într-adevăr, trebuie să înțelegem că nu studiem, ci ne informăm din acest fel de cărți, precum ne-am informa dintr-un buletin de știri. Dar cărțile cu adevărat bune te vor provoca să studiezi și să înțelegi mai mult, prin entuziasmul pe care îl transmit. Și rolul lor nu se rezumă la a-i ademeni pe tineri în studiul științelor, ci și la alfabetizare științifică pentru o lume în a cărui viitor știința va ocupa un loc tot mai hotărâtor. Așa cum considera încă José Ortega y Gasset, trebuie să ne intereseze și principiile civilizației, nu doar produsele ei. Acestea două, beneficiile și entuziasmul, merg mână în mână și se susțin reciproc:
„Chiar prin substanța sa, tehnica este o știință, iar știința nu există dacă nu stîrnește speculații dezinteresate, ea neavînd alt obiect decît știința însăși; nu poate prezenta interes dacă oamenii nu vor continua să fie entuziasmați de principiile generale ale culturii. Dacă această fervoare scade, ceea ce pare a se întîmpla acum, tehnica nu poate supraviețui decît vremelnic, adică exact cît va dura inerția impulsului cultural care a creat-o”. (José Ortega y Gasset, Revolta maselor, Humanitas, 1994).
Pentru acest tip de entuziasm, cu o vădită extensie utilitaristă până la urmă, pledează și Stephen Hawking:
„Nu vreau să spun că toți oamenii trebuie să devină savanți. Nici nu văd asta ca fiind o situație ideală, pentru că omenirea are nevoie de abilități foarte diverse. Dar susțin faptul că toți tinerii ar trebui să cunoască și să stăpânească subiectele științifice, indiferent cu ce s-ar ocupa. […] O lume în care doar o elită minusculă poate înțelege știința avansată și tehnologia va fi, după părerea mea, o lume periculoasă și limitată”. (p.181)
   În această cheie și poate chiar cu acest scop, de a trezi sau a menține viu interesul pentru știință, este scrisă întreaga carte. Notele autobiografice strecurate printre teorii ar putea avea intenția să transmită fascinația autorului în fața științei, fascinație care ar alimenta-o și pe cea a cititorului.
    Într-adevăr, încrederea lui Hawking în știință transmite un fel de naivitate copilărească, care nu trebuie confundată însă cu infantilismul, ci poate fi atribuită mirării necontenite în fața naturii și a legilor care o guvernează. Această mirare s-a dovedit a fi principiul prim nu doar al filosofiei, după cum considera Platon, ci și al fiicei acesteia, știința. Pe noi, în schimb, puțin ar trebui să ne mire faptul că o persoană cu o boală atât de gravă precum scleroza laterală amiotrofică care a putut, cu ajutorul tehnologiei, să continue să comunice, să studieze, să călătorească și să se bucure de viață, are încredere în știință: el își era sieși dovada că aceasta funcționează.
    În această încredere în teorii și tehnologii unii se vor grăbi să vadă semnele mizantropiei. Mai ales că autorul oferă și alte ocazii pentru asemenea speculații:
„Spre deosebire de legile omenești, legile naturii nu pot fi încălcate – de aceea sunt atât de puternice și controversate din punct de vedere religios” (p.43),
sau când vorbește despre virușii informatici:
„Poate că spune ceva despre noi faptul că singura formă de viață pe care am putut s-o creăm până acum este pur distructivă” (p.74),
sau când militează pentru explorarea cosmosului:
„Nu putem continua să privim doar către noi, locuitorii unei planete minuscule, tot mai poluate și mai populate” (p.181).
   Totuși, toate acestea le văd doar ca expresie a îngrijorării lui Stephen Hawking pentru specia umană. Dimensiunea etică a cercetărilor științifice este mereu în vizorul său și vedem, din carte, că este interesat nu doar de chestiunile tehnice, ci și de efectul exploarărilor. Și aceasta nu doar la nivelul retoricii, ci și al acțiunilor concrete:
„în octombrie 2016 am inaugurat un nou centru la Cambridge, care va încerca să găsească răspuns la unele dintre întrebările deschise pe care le ridică dezvoltarea rapidă a cercetărilor referitoare la inteligența artificială. Centrul Leverhulme pentru Viitorul Inteligenței este un institut multidisciplinar dedicat cercetării inteligenței privite ca un element crucial pentru viitorul civilizației și speciei noastre. […] Dezvoltările recente din domeniul inteligenței artificiale cer ca Parlamentul European să propună o serie de reguli pentru crearea de roboți sau de inteligență artificială” (p.165).
    Fie că veți fi sau nu impresionați de răspunsurile autorului la aceste mari întrebări, competența pe care o are, atât ca om de știință cât și ca persoană gânditoare, izolată de boală în imaginația și mintea sa, conferă un grad sporit de încredere ipotezelor sale. În plus, poate că merită atenție cel care, deși atât de crunt afectat de afecțiunea sa timp de mai bine de cincizeci de ani, nu doar și-a adus contribuția esențială la cercetarea științifică, dar și privește lumea și viitorul ei cu atâta optimism și umor.
  • Ghid de descărcare!
  • Stephen Hawking - Răspunsuri scurte la marile întrebări carte .PDF

    Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾



    Recenzii și comentarii!
    Comentează
    Introduceți codul de pe imagine:*
    Кликните на изображение чтобы обновить код, если он неразборчив