Alyson Noel – Luna albastra 2. Vol. (Evermore.2). Pdf📚
- Autor:
- Categoria:
- Nr. de pagini:283
- Limba:Română
Dornica sa afle tot ce se poate despre noile ei talente ca Nemuritoare, Ever il roaga pe iubitul ei, Damen, sa o invete. Dar, pe masura ce puterile ei sporesc, cele ale lui Damen slabesc. Da semne de boala, are pierderi de memorie si devine tot mai distant. In incercarea de a-l salva, Ever calatoreste in alta dimensiune, ceamagica a tinutului verii, unde afla secretele trecutului chinuit al lui Damen, un trecut pe care el i l-a ascuns mereu.
Dar, in timpul eforturilor ei de a-l salva pe Damen, Ever descopera un text vechi in care este descris mecanismul de functionare al timpului. Acum Ever trebuie sa aleaga intre a da timpul inapoi si a-si salva familia sau sa ramana in prezent si sa-l salveze pe Damen care este tot mai bolnav.
Fragment:
" - închide ochii şi imaginează-ţi-o. Poţi să o vezi?
Am aprobat din cap, cu ochii închişi.
- Este chiar acolo în faţa ta. Vizualizează-i textura, forma şi
culoarea - te-ai prins?
Zâmbesc, păstrând imaginea în minte.
- Bun. Acum, întinde mâna şi atinge-o. Simte-i conturul cu vâr
furile degetelor, cuprinde-i greutatea în palme, apoi combină-ţi toate simţurile - văz, pipăit, miros, gust - poţi să-i simţi gustul?
îmi muşc buza şi înăbuş un chicot.
- Perfect. Acum, combină asta cu sentimentul. Crede că există chiar în faţa ta. Simte-o, priveşte-o, atinge-o, gust-o, accept-o, dă-i concreteţe!spuse el.
Aşa fac. Fac toate lucrurile acelea. Şi, când îl aud că geme, deschid ochii să văd eu însămi.
- Ever, dă el din cap. Trebuia să te gândeşti la o portocală. Asta nu e nici pe-aproape.
- Nu, nu are nici urmă de aromă de fructe.
Râd, zâmbindu-i fiecăruia dintre Damenii mei - reproducerii pe care am concretizat-o în faţa mea şi variantei în carne şi oase de lângă mine. Ambii la fel de înalţi, bruneţi şi atât de şocant de frumoşi, încât cu greu par reali.
- Ce-o să mă fac eu cu tine? întreabă adevăratul Damen, încer când să-şi compună o privire dezaprobatoare, dar eşuând lamentabil.
- Hmmm... Mi-am mutat privirea de la unul la celălalt - unul real, altul invocat. Presupun că ai putea pur şi simplu să mă săruţi. Sau, dacă eşti prea ocupat, o să-l rog pe el să-ţi ţină locul, nu cred că s-ar supăra.
M-am îndreptat spre Damen cel invocat, râzând când el îmi zâmbea sau îmi făcea cu ochiul, deşi conturul i se estompează deja, iar el va dispărea în curând.
Dar Damen cel real nu râde. Doar clatină din cap şi spune:
- Ever, te rog. Trebuie să fii serioasă. Ai atât de multe de învăţat! - Care e graba?
îmi înfoi perna şi bat uşor cu mâna locul de lângă mine, sperând
că va pleca de lângă biroul meu şi mi se va alătura.
- Eu credeam că timpul e tot ce avem? îl întreb eu şi zâmbesc. Şi, când m-a privit, întregul corp mi s-a înfierbântat, iar respiraţia
mi s-a oprit în gât şi n-am cum să nu mă întreb dacă mă voi obişnui vreodată cu frumuseţea lui uimitoare - pielea măslinie şi catifelată, părul şaten şi strălucitor, chipul perfect şi trupul zvelt şi bine făcut - întunecatul yin perfect pentru palidul meu yang blond.
- Cred că mă vei considera o elevă foarte nerăbdătoare, îi spun, ochii mei întâlnindu-i pe ai lui - două fântâni întunecate, cu pro funzimi de nepătruns.
- Eşti insaţiabilă, şopteşte el, dând din cap şi venind lângă mine, la fel de atras de mine pe cât sunt şi eu de el.
- încerc doar să recuperez timpul pierdut, murmur eu, mereu atât de dornică de momente ca acesta, clipe când suntem numai noi şi nu trebuie să-l împart cu nimeni. Chiar şi ştiind că avem toată eternitatea înaintea noastră nu devin mai puţin lacomă."
Dar, in timpul eforturilor ei de a-l salva pe Damen, Ever descopera un text vechi in care este descris mecanismul de functionare al timpului. Acum Ever trebuie sa aleaga intre a da timpul inapoi si a-si salva familia sau sa ramana in prezent si sa-l salveze pe Damen care este tot mai bolnav.
Fragment:
" - închide ochii şi imaginează-ţi-o. Poţi să o vezi?
Am aprobat din cap, cu ochii închişi.
- Este chiar acolo în faţa ta. Vizualizează-i textura, forma şi
culoarea - te-ai prins?
Zâmbesc, păstrând imaginea în minte.
- Bun. Acum, întinde mâna şi atinge-o. Simte-i conturul cu vâr
furile degetelor, cuprinde-i greutatea în palme, apoi combină-ţi toate simţurile - văz, pipăit, miros, gust - poţi să-i simţi gustul?
îmi muşc buza şi înăbuş un chicot.
- Perfect. Acum, combină asta cu sentimentul. Crede că există chiar în faţa ta. Simte-o, priveşte-o, atinge-o, gust-o, accept-o, dă-i concreteţe!spuse el.
Aşa fac. Fac toate lucrurile acelea. Şi, când îl aud că geme, deschid ochii să văd eu însămi.
- Ever, dă el din cap. Trebuia să te gândeşti la o portocală. Asta nu e nici pe-aproape.
- Nu, nu are nici urmă de aromă de fructe.
Râd, zâmbindu-i fiecăruia dintre Damenii mei - reproducerii pe care am concretizat-o în faţa mea şi variantei în carne şi oase de lângă mine. Ambii la fel de înalţi, bruneţi şi atât de şocant de frumoşi, încât cu greu par reali.
- Ce-o să mă fac eu cu tine? întreabă adevăratul Damen, încer când să-şi compună o privire dezaprobatoare, dar eşuând lamentabil.
- Hmmm... Mi-am mutat privirea de la unul la celălalt - unul real, altul invocat. Presupun că ai putea pur şi simplu să mă săruţi. Sau, dacă eşti prea ocupat, o să-l rog pe el să-ţi ţină locul, nu cred că s-ar supăra.
M-am îndreptat spre Damen cel invocat, râzând când el îmi zâmbea sau îmi făcea cu ochiul, deşi conturul i se estompează deja, iar el va dispărea în curând.
Dar Damen cel real nu râde. Doar clatină din cap şi spune:
- Ever, te rog. Trebuie să fii serioasă. Ai atât de multe de învăţat! - Care e graba?
îmi înfoi perna şi bat uşor cu mâna locul de lângă mine, sperând
că va pleca de lângă biroul meu şi mi se va alătura.
- Eu credeam că timpul e tot ce avem? îl întreb eu şi zâmbesc. Şi, când m-a privit, întregul corp mi s-a înfierbântat, iar respiraţia
mi s-a oprit în gât şi n-am cum să nu mă întreb dacă mă voi obişnui vreodată cu frumuseţea lui uimitoare - pielea măslinie şi catifelată, părul şaten şi strălucitor, chipul perfect şi trupul zvelt şi bine făcut - întunecatul yin perfect pentru palidul meu yang blond.
- Cred că mă vei considera o elevă foarte nerăbdătoare, îi spun, ochii mei întâlnindu-i pe ai lui - două fântâni întunecate, cu pro funzimi de nepătruns.
- Eşti insaţiabilă, şopteşte el, dând din cap şi venind lângă mine, la fel de atras de mine pe cât sunt şi eu de el.
- încerc doar să recuperez timpul pierdut, murmur eu, mereu atât de dornică de momente ca acesta, clipe când suntem numai noi şi nu trebuie să-l împart cu nimeni. Chiar şi ştiind că avem toată eternitatea înaintea noastră nu devin mai puţin lacomă."
Alyson Noel – Luna albastra 2. Vol. (Evermore.2). Pdf
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾
Alyson Noel – Luna albastra 2. Vol. (Evermore.2). Pdf