Paula McLain - Soția Din Paris cărți romantice online .pdf📚


Paula McLain - Soția Din Paris cărți romantice online .pdf
Vizualizări:009-05-2018Post by User
   Paula McLain - Soția Din Paris cărți romantice online .pdf
 Un roman atât de frumos scris şi bine documentat de Paula McLain, care ne introduce în tumultoasa viaţa a marelui Ernest Hemingway de la începutul carierei, prin intermediul soţiei sale de la acea vreme, Hadley Richardson, femeia care care i-a stat alături timp de 5 ani, cea care i-a înţeles angoasele, frământările, teama adusă de pe front care-l bântuia uneori, i-a insuflat încredere, si-a sacrificat propriile ambiţii, femeia care i s-a dăruit complet, care i-a fost alături atât în perioadele tulburi dinaintea succesului, dar şi o pentru un scurt timp după recunoaşterea operelor sale.
        La 29 de ani, Hadley Richardson îl cunoaşte la Chicago pe tânărul de numai 21 ani, Ernest Hemingway, scriitor aflat la început de drum, necunoscut încă, care încerca să-şi croiască propriul drum în lumea aspră a literaturii de după război. Cei doi se îndrăgostesc şi pornesc umăr la umăr spre ceea ce urma să fie una din cele mai frumoase(chiar dacă scurtă) căsnicii din lumina reflectoarelor boeme ale Parisului anilor ‘20. Într-un mediu nesigur, înconjurat de tinereţe, speranţă, exuberanţă, excese, cafenele celebre, jazz, alcool, triunghiuri amoroase, lipsa moravurilor, soţii Hemingway se aveau unul pe altul în lupta de a răzbi şi de a-şi croi un drum şi un loc în care munca talentatului Hem să fie recunoscută şi aprociată la scară largă.
Прочитать
  • Ghid de descărcare!
  • Paula McLain - Soția Din Paris cărți romantice online .pdf

    Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾



    Recenzii și comentarii!
    Comentează
    Introduceți codul de pe imagine:*
    Кликните на изображение чтобы обновить код, если он неразборчив