Căsătorie de formă – Amanda Quick. Pdf📚
- Autor:
- Categoria:
- Nr. de pagini:197
- Limba:Română
Amanda Quick si Jayne Castle sunt pseudonimele pe care scriitoarea Jayne Ann Krentz le-a utilizat, in functie de genul de fictiune abordat, si cu care figureaza in cele mai prestigioase topuri de carte din lume. Eroina romanului – Zoe Luce – s-a specializat in redecorarea si reamenajarea locuintelor persoanelor recent divortate care vor sa uite cu totul de trecut. Ea dispune, in afara de talent, si de capacitati paranormale ce-i permit sa detecteze, in peretii diverselor incaperi, unde negative, rezultat al unor fapte grave petrecute acolo.
Incercarile de a descifra acele intimplari ii pun viata in pericol. In plus, este supusa unor santaje legate de evadarea sa dintr-o clinica de psihiatrie. Alaturi de detectivul Ethan, cu care se va casatori de forma spre a-si deruta dusmanul, Zoe este prinsa intr-un virtej de intimplari de o deosebita intensitate dramatica, cu suspans dupa suspans, totul jucindu-se pe muchie de cutit. O poveste cu puternica tenta de autenticitate, o combinatie abila de identitati secrete, destine intretaiate si pasiuni perfecte intre doi oameni care, intr-o lume obisnuita, nu s-ar fi intilnit niciodata.
Fragment:
" Pereţii urlau la ea.
— Of, Doamne, şopti Zoe Luce oprindu-se în pragul dormitorului şi
uitându-se disperată la pereţii albi. Nu acum. Nu azi. Nu în clipa asta. Chiar
am nevoie de serviciul ăsta.
Pereţii hohoteau. Prin straturile de zugrăveală proaspătă, albă care îi
acopereau răzbătea groaza. Ţipetele mute ricoşau din podea în tavan.
Instinctiv îşi duse degetele la tâmplă, dar în zadar. Închise ochii şi
strânse pleoapele, concentrându-se asupra zigzagului de săgeţi luminoase
care treceau prin ea şi se scufundau într-o mare glacială, undeva în pântece.
Davis Mason o urmase îndeaproape şi se afla la un pas în spatele ei,
când Zoe se opri brusc. Luat pe nepregătite, dădu peste ea.
— Uf, îmi cer scuze, zise el. Nu eram atent.
— E vina mea. Zoe Luce făcu un pas înapoi şi se întoarse pe culoar. Era
mult mai bine aici. Putea face faţă situaţiei. Se strădui să îi ofere lui Davis un
zâmbet cât mai optimist şi mai convingător. Nu fu uşor, din cauza ţipetelor
înăbuşite care încă mai veneau dinspre dormitor.
Trebuia să iasă din casa asta. Repede. Orice se întâmplase în dormitorul
ăla, nu fusese de bine.
— Hei, Davis o atinse uşor pe umăr, e totul în ordine, Zoe?
Îi zâmbi nesigură. Era relativ uşor să-i zâmbeşti lui Davis. Avea trăsături
fine şi un comportament civilizat, cu o notă bine venită de ştrengărie. Dacă ar
fi fost maşină, ar fi fost una cochetă, europeană. Judecându-l după casa
spaţioasă, cămaşa şi pantalonii de comandă şi inelul cu onix şi diamant, mai
era şi bogat. Pe scurt, se gândi ea cu tristeţe, până în clipa aceea păruse
clientul ideal.
Bineînţeles, totul se schimbase.
— Da, e bine. Respiră adânc, aşa cum învăţase la cursul de
autoapărare. Încercând să îşi reamintească instrucţiunile profesorului, căută
centrul calm, stabil din ea. Din nefericire, nu putea să controleze încă partea
aceasta. Nu simţea decât începutul neliniştii care urma să se instaleze.
— Ce s-a întâmplat? Davis părea de-a dreptul îngrijorat.
— Un început de migrenă, spuse Zoe. Mi se întâmplă adesea când sar
peste micul dejun.
Reuşea să mintă cu uşurinţă, căci exersase mult. Păcat că nu putea să
se convingă pe sine, gândi ea. Puţină autoamăgire i-ar prinde bine acum.
Davis se uită fix la ea câteva clipe, după care se relaxă.
— Nu ţi-ai luat doza de cafeină de dimineaţă?
— Şi de hrană. E vorba de glicemie. Ar trebui să mă învăţ minte.
Simţind nevoia imperioasă să schimbe subiectul, se uită înapoi, în dormitor, şi
spuse primul lucru care îi veni în minte: Ce s-a întâmplat cu patul?
— Patul?
Se uitară amândoi la spaţiul dintre cele două noptiere din lemn masiv.
Zoe înghiţi în sec, jenată.
— Toată locuinţa este complet mobilată, spuse ea, şi lipsa patului sare
în ochi.
— L-a luat ea, zise Davis înverşunat.
— Fosta soţie?
Davis oftă.
— Adora afurisitul ăla de pat. A căutat luni întregi până l-a găsit. Ţinea
la patul ăla mai mult decât la mine. Când a plecat, a insistat să-l ia.
— Aha.
— Ştii ce înseamnă un divorţ. Uneori certurile cele mai mari sunt din
cauza lucrurilor lipsite de importanţă.
Orice ar mai fi fost, se gândi Zoe, patul numai lipsit de importanţă nu
era.
— Înţeleg.
Davis o privi atent.
— Te mai doare capul?
— Se rezolvă după ce iau micul dejun şi beau o ceaşcă de cafea, îi
linişti ea.
— Uite cum vom proceda. Ai văzut restul casei. Sunt sigur ca ţi-ai făcut
o impresie generală. Hai să luăm o pauză şi să mâncăm ceva la club. Vom
avea ocazia să-mi spui ce părere ai.
Gândul la mâncare îi întoarse stomacul pe dos. Din experienţă, ştia că
nu va putea înghiţi nimic până nu îi vor trece fiorii. Şi asta va dura o vreme.
Fusese o experienţă şocantă şi o luase prin surprindere.
Era vina ei. Ştia că nu trebuia să intre într-un spaţiu fără să-şi ia măsuri
de precauţie, dar fusese acaparată de planurile de interior şi de restul casei,
unde totul părea atât de nou, de curat. Pur şi simplu nu se aşteptase să aibă
probleme şi, aşa cum se întâmpla adesea, trebuia să plătească.
— Aş merge cu plăcere, dar am o altă întâlnire după-amiază şi trebuie
să mă pregătesc.
Davis păru să ezite.
— Eşti sigură... "
Incercarile de a descifra acele intimplari ii pun viata in pericol. In plus, este supusa unor santaje legate de evadarea sa dintr-o clinica de psihiatrie. Alaturi de detectivul Ethan, cu care se va casatori de forma spre a-si deruta dusmanul, Zoe este prinsa intr-un virtej de intimplari de o deosebita intensitate dramatica, cu suspans dupa suspans, totul jucindu-se pe muchie de cutit. O poveste cu puternica tenta de autenticitate, o combinatie abila de identitati secrete, destine intretaiate si pasiuni perfecte intre doi oameni care, intr-o lume obisnuita, nu s-ar fi intilnit niciodata.
Fragment:
" Pereţii urlau la ea.
— Of, Doamne, şopti Zoe Luce oprindu-se în pragul dormitorului şi
uitându-se disperată la pereţii albi. Nu acum. Nu azi. Nu în clipa asta. Chiar
am nevoie de serviciul ăsta.
Pereţii hohoteau. Prin straturile de zugrăveală proaspătă, albă care îi
acopereau răzbătea groaza. Ţipetele mute ricoşau din podea în tavan.
Instinctiv îşi duse degetele la tâmplă, dar în zadar. Închise ochii şi
strânse pleoapele, concentrându-se asupra zigzagului de săgeţi luminoase
care treceau prin ea şi se scufundau într-o mare glacială, undeva în pântece.
Davis Mason o urmase îndeaproape şi se afla la un pas în spatele ei,
când Zoe se opri brusc. Luat pe nepregătite, dădu peste ea.
— Uf, îmi cer scuze, zise el. Nu eram atent.
— E vina mea. Zoe Luce făcu un pas înapoi şi se întoarse pe culoar. Era
mult mai bine aici. Putea face faţă situaţiei. Se strădui să îi ofere lui Davis un
zâmbet cât mai optimist şi mai convingător. Nu fu uşor, din cauza ţipetelor
înăbuşite care încă mai veneau dinspre dormitor.
Trebuia să iasă din casa asta. Repede. Orice se întâmplase în dormitorul
ăla, nu fusese de bine.
— Hei, Davis o atinse uşor pe umăr, e totul în ordine, Zoe?
Îi zâmbi nesigură. Era relativ uşor să-i zâmbeşti lui Davis. Avea trăsături
fine şi un comportament civilizat, cu o notă bine venită de ştrengărie. Dacă ar
fi fost maşină, ar fi fost una cochetă, europeană. Judecându-l după casa
spaţioasă, cămaşa şi pantalonii de comandă şi inelul cu onix şi diamant, mai
era şi bogat. Pe scurt, se gândi ea cu tristeţe, până în clipa aceea păruse
clientul ideal.
Bineînţeles, totul se schimbase.
— Da, e bine. Respiră adânc, aşa cum învăţase la cursul de
autoapărare. Încercând să îşi reamintească instrucţiunile profesorului, căută
centrul calm, stabil din ea. Din nefericire, nu putea să controleze încă partea
aceasta. Nu simţea decât începutul neliniştii care urma să se instaleze.
— Ce s-a întâmplat? Davis părea de-a dreptul îngrijorat.
— Un început de migrenă, spuse Zoe. Mi se întâmplă adesea când sar
peste micul dejun.
Reuşea să mintă cu uşurinţă, căci exersase mult. Păcat că nu putea să
se convingă pe sine, gândi ea. Puţină autoamăgire i-ar prinde bine acum.
Davis se uită fix la ea câteva clipe, după care se relaxă.
— Nu ţi-ai luat doza de cafeină de dimineaţă?
— Şi de hrană. E vorba de glicemie. Ar trebui să mă învăţ minte.
Simţind nevoia imperioasă să schimbe subiectul, se uită înapoi, în dormitor, şi
spuse primul lucru care îi veni în minte: Ce s-a întâmplat cu patul?
— Patul?
Se uitară amândoi la spaţiul dintre cele două noptiere din lemn masiv.
Zoe înghiţi în sec, jenată.
— Toată locuinţa este complet mobilată, spuse ea, şi lipsa patului sare
în ochi.
— L-a luat ea, zise Davis înverşunat.
— Fosta soţie?
Davis oftă.
— Adora afurisitul ăla de pat. A căutat luni întregi până l-a găsit. Ţinea
la patul ăla mai mult decât la mine. Când a plecat, a insistat să-l ia.
— Aha.
— Ştii ce înseamnă un divorţ. Uneori certurile cele mai mari sunt din
cauza lucrurilor lipsite de importanţă.
Orice ar mai fi fost, se gândi Zoe, patul numai lipsit de importanţă nu
era.
— Înţeleg.
Davis o privi atent.
— Te mai doare capul?
— Se rezolvă după ce iau micul dejun şi beau o ceaşcă de cafea, îi
linişti ea.
— Uite cum vom proceda. Ai văzut restul casei. Sunt sigur ca ţi-ai făcut
o impresie generală. Hai să luăm o pauză şi să mâncăm ceva la club. Vom
avea ocazia să-mi spui ce părere ai.
Gândul la mâncare îi întoarse stomacul pe dos. Din experienţă, ştia că
nu va putea înghiţi nimic până nu îi vor trece fiorii. Şi asta va dura o vreme.
Fusese o experienţă şocantă şi o luase prin surprindere.
Era vina ei. Ştia că nu trebuia să intre într-un spaţiu fără să-şi ia măsuri
de precauţie, dar fusese acaparată de planurile de interior şi de restul casei,
unde totul părea atât de nou, de curat. Pur şi simplu nu se aşteptase să aibă
probleme şi, aşa cum se întâmpla adesea, trebuia să plătească.
— Aş merge cu plăcere, dar am o altă întâlnire după-amiază şi trebuie
să mă pregătesc.
Davis păru să ezite.
— Eşti sigură... "
Căsătorie de formă – Amanda Quick. Pdf
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾
Căsătorie de formă – Amanda Quick. Pdf