Secretul de Julie Garwood. citește online gratis romane de dragoste .pdf📚
- Autor:
- Categoria:
- Nr. de pagini:133
- Limba:Română
„Originale si imposibil de lasat din mana, cartile lui Julie Garwood ne dezvaluie emotii puternice si personaje incantatoare, care ne tin cu rasuflarea taiata. Acum, ne va vraji din nou, cu cea mai miscatoare poveste a ei...“ – USA Today
Fragment:
" ANGLIA, 1182
S-au împrietenit înainte de a fi destul de mari ca să înţeleagă că ar fi trebuit să se urască.
Cele două fetiţe s-au întâlnit la festivalul anual de vară ţinut pe hotarul dintre Scoţia şi Anglia.
Era pentru prima dată când Lady Judith Hampton se ducea la jocurile scoţiene, prima plecare adevărată
din casa ei izolată în vestul Angliei, şi era atât de copleşită de toată aventura, încât abia-şi putea ţine ochii
închişi în timpul somnului de după-amiază. Avea atât de multe de văzut şi de făcut, iar pentru o fetiţă
curioasă de numai patru ani, mai erau şi numeroase pozne care-o aşteptau să le facă.
Frances Catherine Kirkcaldy făcuse deja o boroboaţă. Tăticul ei îi dăduse o scăltoacă zdravănă la
spate, apoi o luase pe urmăr ca pe un sac de nutreţ, ducând-o peste câmp. O aşezase pe o stâncă netedă,
departe de toate cântecele şi dansurile, şi-i poruncise să stea acolo până se cumintea, când urma el s-o ia
înapoi. Trebuia să folosească acel răgaz de linişte pentru a medita la păcatele ei.
Întrucât nu avea nici cea mai vagă idee ce însemna a medita, Frances Catherine îşi spuse că nu se
datora să îndeplinească acea poruncă. Este cu atât mai bine, căci avea destule pe cap îngrijorată de albina
grasă care zbura bâzâind în jurul ei.
Judith asistase la pedeapsă, şi-i era milă de fetiţa cu faţa pistruiată şi înfăţişare caraghioasă. Ştia
că ea, sigur ar fi plâns dacă unchiul ei Herbert ar fi bătut-o la fund, dar fetiţa cea roşcovană nici măcar nu
se strâmbase când o plesnise tatăl ei.
Se hotări să intre în vorbă cu ea. Aşteptă ca tatăl ei să n-o mai ameninţe cu degetul, pornind ţanţoş
înapoi peste câmp, apoi îşi ridică poalele fustei şi o luă la fugă pentru a se strecura spre stâncă prin spate.
— Tăticul meu nu m-ar fi bătut niciodată, se lăudă Judith, în loc de prezentare.
Frances Chaterine nu întoarse capul să vadă cine-i vorbeşte. Nu îndrăznea să-şi ia privirea de la
albina care se oprise pe stâncă, lângă genunchiul ei stâng.
Judith nu se lăsă descurajată de tăcerea ei.
— Tăticul meu a murit, anunţă ea. Încă dinainte să mă nasc eu.
— Atunci, de unde ştii dacă te-ar fi bătut sau nu?
Fetiţa ridică din umeri.
— Ştiu că n-ar fi făcut-o. Vorbeşti ciudat, de parcă ţi s-ar fi oprit ceva în gât. Te-ai înecat cu
ceva?
— Nu, răspunse Frances Catherine. Şi tu vorbeşti ciudat.
— De ce nu te uiţi la mine?
— Nu pot.
— Şi de ce nu poţi? se întrebă Jusith.
— Trebuie să mă uit la albină, o informă Frances Catherine. Vrea să mă înţepe. Vreau să fiu gata
s-o plesnesc. Judith se aplecă spre ea şi văzu albina care se plimba pe lângă piciorul ei stâng.
— De ce n-o pleneşti acum? întrebă ea în şoaptă.
— Mi-e frică,recunoscu Frances Catherine. Dacă n-o nimeresc? Atunci, sigur o să mă înţepe.
Această dilemă o făcu pe Judith să se încrunte pentru câteva clipe.
— Vrei s-o plesnesc eu?
— Ai vrea?
— Poate... Cum te cheamă? apoi trăgând de timp, în timp ce-şi aduna curajul să atace albina.
— Frances Catherine. Da’ pe tine?
— Judith. Cum se face că ai două nume. N-am mai auzit de nimeni să aibe mai mult de unul.
— Toată lumea mă întreabă, răspunse Frances Catherine, cu un oftat dramatic. Frances o cheamă
pe mama. A murit când m-am născut eu. Catherine e numele bunicii, care şi ea murise la fel. N-au putut fi
îngropate în pământ sfânt, fiindcă biserica a spus că nu erau curate. Papa speră că voi începe să fiu
cuminte, ca să ajung la cer, iar când Dumnezeu îmi va auzi cele două nume, o să-şi amintească de mama
şi bunica "
Fragment:
" ANGLIA, 1182
S-au împrietenit înainte de a fi destul de mari ca să înţeleagă că ar fi trebuit să se urască.
Cele două fetiţe s-au întâlnit la festivalul anual de vară ţinut pe hotarul dintre Scoţia şi Anglia.
Era pentru prima dată când Lady Judith Hampton se ducea la jocurile scoţiene, prima plecare adevărată
din casa ei izolată în vestul Angliei, şi era atât de copleşită de toată aventura, încât abia-şi putea ţine ochii
închişi în timpul somnului de după-amiază. Avea atât de multe de văzut şi de făcut, iar pentru o fetiţă
curioasă de numai patru ani, mai erau şi numeroase pozne care-o aşteptau să le facă.
Frances Catherine Kirkcaldy făcuse deja o boroboaţă. Tăticul ei îi dăduse o scăltoacă zdravănă la
spate, apoi o luase pe urmăr ca pe un sac de nutreţ, ducând-o peste câmp. O aşezase pe o stâncă netedă,
departe de toate cântecele şi dansurile, şi-i poruncise să stea acolo până se cumintea, când urma el s-o ia
înapoi. Trebuia să folosească acel răgaz de linişte pentru a medita la păcatele ei.
Întrucât nu avea nici cea mai vagă idee ce însemna a medita, Frances Catherine îşi spuse că nu se
datora să îndeplinească acea poruncă. Este cu atât mai bine, căci avea destule pe cap îngrijorată de albina
grasă care zbura bâzâind în jurul ei.
Judith asistase la pedeapsă, şi-i era milă de fetiţa cu faţa pistruiată şi înfăţişare caraghioasă. Ştia
că ea, sigur ar fi plâns dacă unchiul ei Herbert ar fi bătut-o la fund, dar fetiţa cea roşcovană nici măcar nu
se strâmbase când o plesnise tatăl ei.
Se hotări să intre în vorbă cu ea. Aşteptă ca tatăl ei să n-o mai ameninţe cu degetul, pornind ţanţoş
înapoi peste câmp, apoi îşi ridică poalele fustei şi o luă la fugă pentru a se strecura spre stâncă prin spate.
— Tăticul meu nu m-ar fi bătut niciodată, se lăudă Judith, în loc de prezentare.
Frances Chaterine nu întoarse capul să vadă cine-i vorbeşte. Nu îndrăznea să-şi ia privirea de la
albina care se oprise pe stâncă, lângă genunchiul ei stâng.
Judith nu se lăsă descurajată de tăcerea ei.
— Tăticul meu a murit, anunţă ea. Încă dinainte să mă nasc eu.
— Atunci, de unde ştii dacă te-ar fi bătut sau nu?
Fetiţa ridică din umeri.
— Ştiu că n-ar fi făcut-o. Vorbeşti ciudat, de parcă ţi s-ar fi oprit ceva în gât. Te-ai înecat cu
ceva?
— Nu, răspunse Frances Catherine. Şi tu vorbeşti ciudat.
— De ce nu te uiţi la mine?
— Nu pot.
— Şi de ce nu poţi? se întrebă Jusith.
— Trebuie să mă uit la albină, o informă Frances Catherine. Vrea să mă înţepe. Vreau să fiu gata
s-o plesnesc. Judith se aplecă spre ea şi văzu albina care se plimba pe lângă piciorul ei stâng.
— De ce n-o pleneşti acum? întrebă ea în şoaptă.
— Mi-e frică,recunoscu Frances Catherine. Dacă n-o nimeresc? Atunci, sigur o să mă înţepe.
Această dilemă o făcu pe Judith să se încrunte pentru câteva clipe.
— Vrei s-o plesnesc eu?
— Ai vrea?
— Poate... Cum te cheamă? apoi trăgând de timp, în timp ce-şi aduna curajul să atace albina.
— Frances Catherine. Da’ pe tine?
— Judith. Cum se face că ai două nume. N-am mai auzit de nimeni să aibe mai mult de unul.
— Toată lumea mă întreabă, răspunse Frances Catherine, cu un oftat dramatic. Frances o cheamă
pe mama. A murit când m-am născut eu. Catherine e numele bunicii, care şi ea murise la fel. N-au putut fi
îngropate în pământ sfânt, fiindcă biserica a spus că nu erau curate. Papa speră că voi începe să fiu
cuminte, ca să ajung la cer, iar când Dumnezeu îmi va auzi cele două nume, o să-şi amintească de mama
şi bunica "
Secretul de Julie Garwood. citește online gratis romane de dragoste .pdf
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾
Secretul de Julie Garwood. citește online gratis romane de dragoste .pdf