Femeia Pirat Vol 1 Slujitorii regelui de Mireille Calmel. carte PDF📚


Femeia Pirat Vol 1 Slujitorii regelui de Mireille Calmel. carte PDF
Vizualizări:007-07-2022Post by User
Londra anul 1696. Deghizata inca din copilarie in baiat, ca sa poata primi o educatie aleasa, Mary e pasionata de calatoriile pe mare si de tot ce inseamna aventura, in ciuda necazurilor de care a avut parte.

La un moment dat, corabia ei e atacata de corsari si atunci i se hotaraste destinul - se indragosteste de Claude de forbin, capitanul corsarilor. Aventurile lor vor continua la curtea regelui Iacob, dominata de intrigi si comploturi, loc in care Mary spera sa descopere secretul pandativului pe care l-a furat de la unchiul ei.


Fragment :


" — Ce sunt eu, mamă?
— Eşti un înger, răspunse Cecily, legând cu atenţie şireturile pantofilor lustruiţi ai lui Mary.
În ziua aceea, 8 aprilie 1686, fetiţa de şapte ani primi această afirmaţie cu o expresie
neîncrezătoare. Stătea în faţa oglinzii mari, cu cadru, având ici-colo pete de rugină şi rosături, şi-şi
examina ţinuta din toate unghiurile, rotindu-şi cu mişcări suple şoldurile fine, dar nu reuşea să se
placă.
Oglinda îi dezvăluia imaginea unei făpturi care ar fi putut fi la fel de bine băiat sau fată. Părul
roşcat şi ondulat îi fusese tuns atât de prost, încât unele şuviţe îi atârnau pe ceafă sau se înălţau ca
nişte ţepi pe creştet, în timp ce altele îi cădeau pe nas, fluturându-i peste obrajii supţi, presăraţi cu
pistrui. Buzele păstrau încă rotunjimea copilăriei, iar privirea întunecată accentua şi mai mult
frăgezimea lor.
În rochiţele uzate croite de mama ei din propriile haine mai vechi, Mary reuşise din când în când să
se considere drăgălaşă. Dar sub îmbrăcămintea aceasta, pe care, de câteva luni, mama ei o obliga s-o
poarte, drăgălăşenia dispăruse aproape cu desăvârșire.
— Dar sunt fată sau băiat? insistă fetiţa.
Cecily izbucni într-un râs voios.
— Îngerii n-au sex, iubito! Tu, Mary, eşti o fetiţă îmbrăcată ca un băiat. Însă nimeni nu trebuie să
afle secretul acesta. Doar n-ai vrea ca mămica ta, biata de ea, să fie din nou alungată dintre oamenii de
vază la care mergem!
— Nu, mamă, îi răspunse cu dragoste copila.
Cecily îşi luase aerul acela îngeresc care-i făcea pe cei care se împotriveau fanteziilor ei să se simtă
vinovaţi şi să-i ia partea. Era încă tânără şi se vedea că fusese frumoasă. Dacă pe chipul ei n-ar fi
revenit o expresie de melancolie care-i adâncea riduri timpurii pe obrazul alb ca laptele, ar fi părut
frumoasă şi acum, deşi slăbise atât de mult.
Îngenunche în faţa lui Mary, pe parchetul odăii pe care-o închiriaseră cu luna, într-un mic han din
Londra.
— Dacă păstrăm acest secret, noi două o să realizăm lucruri mari. Mă crezi, Mary, nu-i aşa?
Fetiţa dădu din cap. Trebuia s-o creadă întotdeauna pe Cecily, pentru că Cecily credea întotdeauna
ce spunea. Chiar când făcea nişte greşeli îngrozitoare.
De parcă ar fi putut desluşi în tăcerea fiicei ei îndoielile care o cuprinseseră, Cecily o trase către ea
şi se aşezară pe patul de fier care, împreună cu un cufăr şi o masă şubredă, alcătuia mobilierul sărac al
odăii. Deşi nu erau grele, salteaua de paie se lăsă sub ele, făcând să se şifoneze cuvertura uzată.
— Mary, nu mai eşti un copil, spuse, strângându-i mâinile. Până acum, n-am putut să-ţi ofer decât
astfel de camere sordide, te-am hrănit mai mult cu cartofi fierţi decât cu carne şi ai purtat haine
cârpite. Nu asta visasem pentru tine, dar ce puteam să fac? Am fost blestemată încă de la naştere,
copilă draga. Am fost iubită, e drept, dar în ce fel?
Mary se cuibări la pieptul ei, simţindu-i căldura cu o plăcere care o făcu să-şi înăbuşe suspinul de
plictiseală. Cecily avea să i se destăinuiască din nou.
Fetiţa ştia povestea pe dinafară. Când era mai mică, plânsese adesea, împreună cu maică-sa,
ascultând nenorocirile care se abătuseră asupra acesteia. Astăzi însă, Cecily avea dreptate. Mary
crescuse, cunoscuse prea multe nenorociri ca să se mai înduioşeze. Cecily trecea mereu de la euforie
la deprimare. Aşa încât Mary se obişnuise cu această pendulare permanentă care totuşi o enerva.
Nu scoase însă niciun cuvânt, lăsându-și gândurile să zboare nestingherite, în ritmul lent al braţelor
mamei ei care o legănau, pe când Cecily depăna istoria nefericirii ei, aşa cum o povestea şi amanţilor
ei ocazionali.
John Read, fiul mezin al unui armator bogat din Londra, cucerit de frumuseţea, farmecul lui Cecily,

o luase de soţie împotriva voinţei părinţilor săi; aceştia nădăjduiau ca John să facă o partidă
avantajoasă pentru afacerile lor. N-avuseseră pic de îngăduinţă faţă de Cecily. Născută într-o familie
modestă, rămăsese orfană, fusese crescută de un unchi în vârstă, marinar şi pescar, care nu-i putuse
oferi altă zestre decât afecţiunea lui. După căsătorie, soţul ei fusese renegat şi dezmoştenit pentru că
îndrăznise să încalce interdicţia paternă.
Rămas fără un ban, John Read se angajă ca marinar, ca să-şi poată întreţine tânăra soţie, care
rămăsese însărcinată la puţină vreme după căsătorie. Avură un băieţel, Mary Oliver, plăpând şi
roşcovan, de care familia Read nici nu vru să audă, aşa cum nu voise să audă nici de Cecily.
Totuşi, timp de un an, au fost fericiţi şi nu şi-au regretat nicio clipă nesăbuinţa. Apoi, corabia pe
care se angajase John plecă spre Indiile de Vest şi se scufundă. Cecily îşi puse straie de doliu.
Disperată, se refugie la bătrânul ei unchi, dar, după numai câteva luni, muri şi el. Cecily încercă atunci
să se adreseze familiei Read, sperând să obţină sprijin şi afecţiune. Însă avu parte doar de dispreţ.
Trecură două anotimpuri. Cecily îşi găsise o slujbă de cameristă, reuşind astfel să-şi întreţină
copilul. Apoi întâlni un alt marinar, care-i jură că o iubeşte. Dar, în loc de căsătoria făgăduită, Cecily
se alese doar cu încă un copil, o fetiţă pe care-o boteza Mary Jane. Într-o dimineaţă, marinarul plecă şi
nu se mai întoarse. Nimeni, nici măcar căpitanul corabiei pe care se angajase acesta nu află ce se
întâmplase cu el.
Refuzând să creadă că fusese părăsită, Cecily îşi închipui că bărbatul murise ucis de nişte tâlhari.
Astfel de lucruri se petreceau adesea la Londra, pe ulicioarele acelea unde se adunau toate scursurile
din Anglia şi unde domnea doar legea celui mai tare.
Ca să uite, Cecily îşi urmă stăpânii în orăşelul Hull, unde nimeni nu-i ştia povestea ruşinoasă.
La moartea lui Mary Oliver, răpus de febră într-o iarnă ploioasă, Cecily căzu într-o stare de
depresie profundă. Nu mai putea suporta povara acestei sorţi neîndurătoare. În ciuda răbdării şi a
înţelegerii manifestate de stăpânii ei, neglijenţa de care începuse să dea dovadă Cecily îi făcuse, în
cele din urmă, s-o concedieze. Se întorsese împreună cu fetiţa ei la Londra, trăind din puţinii bani pe
care-i economisise.
Aflând din întâmplare despre moartea socrului ei, sir Edward Read, îi venise o idee. O idee ce le-ar
fi putut salva pe ea şi pe fiica ei.
Hotărâse să încerce.
O îmbrăcase pe Mary cu hainele rămase de la Oliver şi le-o prezentase sub acest nume iubiţilor ei.
Se părea că reuşise să-i păcălească pe toţi.
Iar Mary îşi juca rolul cât putea de bine în faţa lor, îngăduitoare faţă de nebunia inofensivă a unei
femei care dorea să iubească pentru a uita că ea nu fusese iubită niciodată.
Mary aşteptă ca mama ei să-şi şteargă o lacrimă ce izvora acum doar din obişnuinţă şi să continue
cu voce tremurândă:
— Ne-am înţeles, nu-i aşa, Mary? De-acum înainte, ai să fii îngerul meu. Îngerul meu păzitor.
— Până când moartea ne va despărţi, mamă, făgădui copila, dorind din tot sufletul să se arate
demnă de încrederea acordată.
În după-amiaza aceleiaşi zile, Cecily îşi puse cea mai nouă rochie pe care o avea şi care, din
fericire, avea culoarea prunei şi-i stătea foarte bine, iar peste rochie îmbrăcă o haină scurtă din
camelot
{1} negru. Apoi o luă de mână pe Mary şi se îndreptară către o locuinţă impunătoare, situată nu
departe de mănăstirea Westminster.
Cecily ceru s-o vadă pe lady Read, care le primi trufaşă şi distantă.
Totuşi, simplul fapt că li se deschisese uşa era pentru Cecily o mare izbândă, pe care-o ascunse
făcând o reverenţă adâncă şi fără cusur.
— Doamnă, acesta este nepotul dumneavoastră, Mary Oliver. Aş dori să vă vorbesc despre el între
patru ochi, dacă-mi permiteţi. "
  • Ghid de descărcare!
  • Femeia Pirat Vol 1 Slujitorii regelui de Mireille Calmel. carte PDF

    Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾



    Recenzii și comentarii!
    Comentează
    Introduceți codul de pe imagine:*
    Кликните на изображение чтобы обновить код, если он неразборчив