Femeia alba pe bicicleta verde de Monique Roffey. citește online gratis romane de dragoste .pdf📚


Femeia alba pe bicicleta verde de Monique Roffey. citește online gratis romane de dragoste .pdf
Vizualizări:014-07-2022Post by User
Cand sotii Sabine si George Harwood ajung din Anglia in Trinidad, la jumatatea anilor '50, aduc cu ei doar cateva geamantane si bicicleta verde a lui Sabine, planuind sa nu ramana aici mai mult de trei ani. Dar luxurianta insula il vrajeste profund si iremediabil pe George, in vreme ce sotia lui se simte chinuita de caldura, izolata si stanjenita de segrearea rasiala.

Singura mangaiere o reprezinta plimbarile pe frumoasa ei bicicleta verde, care o duce pe Sabine in locuri unde n-ar fi vrut sa ajunga. Dragostea pentru sotul ei o tine prizoniera pe insula decenii la rand, pana intr-o zi, cand George descopera cu totul intamplator cat de mari si de multe sunt secretele care si-au facut loc intre ei in toti acesti ani. Coplesit de remuscari, simte o nevoie disperata de a-i dovedi sotiei iubirea pe care i-o poarta inca. Dar consecintele sunt tragice...

O poveste de dragoste de neuitat, care dureaza mai bine de cinzeci de ani, si un fundal extraordinar - uneori magic, alteori extrem de periculos.


Fragment :


" În fiecare după-amiază, pe la patru, iguana cădea din cocotier. Poc! În vreme ce stătea la soare,
adormea, şi ghearele i se desfăceau încet, iar ea pica de la o înălţime considerabilă. De fiecare dată
ateriza asemenea unei pisici, pe cele patru labe, gata de luptă. Câinii îşi ieşeau întotdeauna din minţi,
scrâşnind din dinţi şi fugărind creatura care ţâşnea de acolo, strecurându-se prin iarbă, o dungă verde
limetă care dispărea în tufăriş.
– Nu-şi aduce niciodată aminte de ziua de ieri, remarcă Sabine. Bănuiesc că nu-şi aduce aminte nici
ce-a visat. Creier cât o alună.
Prăbuşirea zilnică a şopârlei acţiona la fel ca un ceas deşteptător, amintindu-i lui pe Sabine să facă
ceaiul de după-amiază. Se duse să pună ceainicul pe foc.
– Jennifer, spune-i băiatului tău, lui Talbot, să vină s-omoare afurisita aia de şopârlă.
Dar Jennifer doar îşi dădu ochii peste cap. Fusese toată ziua stăpână pe bucătărie, făcând prăjituri
moi şi lipicioase şi momiţe şi lăsând la înăbuşit pui cu zahăr brun. Făcuse pelau

3 pentru sfârşitul

de săptămână. Pe masa din bucătărie, două jumă-tăţi de pandişpan, numai bun cu un pahar de
Madeira, abia scoase din cuptor, se răceau pe un grătar.
– Dă ce?
– Necăjeşte câinii.
– Şi?
– Mă scoate din minţi.
– Las’ s-o muşte câinii, eh, că p-ormă o să vază iei.
– Nu vreau să-i muşte pe câini.
– Câinii ie nărozi.
– Nu şi puiul meu, ma petite.
– Ia-i a mai rea.
– Oh, Jennifer, cum poţi spune asta?
– Dă pică şopârla aia pă ia, dă ortu’ popii.
– Nu spune asta.
Jennifer chicoti, imaginându-şi încântată şopârla căzând pe capul lucios de pomeranian al Katinkăi.
– Vreau s-o omoare Talbot.

– N-o s-omoare.
– De ce nu?
– Lu’ Talbot i-e frică dă şopârla aia, că-i cam rea.
– Nu fi caraghioasă. Poate s-o frigă sau să facă ce vrea cu ea.
– S-o vâre-ntr-o oală, o necăji Jennifer.
– Iac!
– S-o fiarbă ’năbuşit.
Sabine se înfioră, schimonosindu-se pe parcă mesteca o chestie scârboasă.
– Ie bună, frate, la gust, zise Jennifer şi îşi înăbuşi un hohot de râs.
– Nu, mulţumesc.
– N-ai gustat niciodat’?
– Sigur că nu, ţţ, ţţ. Sabine îşi supse dinţii cu scârbă.
Jennifer râse, şi Sabine îi scoase limba drept răspuns.
Jennifer avea în cea mai mare parte sânge african, amestecat cu puţin sânge spaniol, sau cel puţin aşa
pretindea. Braţele îi erau groase şi şoldurile late, dar se mândrea cu faţa ei în formă de inimă, cu pomeţii
rotunzi şi netezi. Îşi dădea cu ceară pe părul creţ şi şi-l prindea ridicat la spate. Jennifer mirosea minunat,
a ulei de cocos şi a ierburi de pe muntele Paramin, a rozmarin proaspăt cules şi a cimbrişor, arome pe
care ea le cunoştea bine. Şi da, în ultimul timp, Jennifer era mult prea obraznică, nu mai făcea niciodată
ce i se cerea; făcea doar ce dorea şi când dorea, în ritmul ei. Jennifer dădea cu aspiratorul când avea
chef, lustruia argintăria şi curăţa cristalurile doar când binevoia.Jennifer preluase comanda. Bravo ei!
– Oh, Doamne, se plânse Sabine cu voce tare. Căldura asta! Jennifer, nu mai suport.
Îşi ridică halatul de casă voluminos şi îi flutură poalele, arătându-şi chiloţii de bumbac roz.
– Pfuiii! Scoase un sunet şuierat puternic, făcându-şi vânt. C’est un fourneau!

Jennifer clătină din cap.
– Ia-l pe stăpânu’ domnu’ Harwood şi vino-năuntru, şi iubeşte-l niţel.
– Ha, ha, i-o reteză Sabine.
De parcă George se mai uita la ea; de parcă mai voia să se uite.
– Tu vorbeşti!? Eşti aproape la fel de grasă ca mine.
Jennifer icni:
– Nu-s grasă.
– Pe vremuri, când ai venit la noi, erai o slăbănoagă, ca o macaroană. Şi-acu’ uită-te la tine!
Jennifer îşi ţuguie buzele.
– Io-s zdravănă.
– O să te faci şi mai grasă dacă n-ai grijă. Fii-ta Chantal deja a început să se îngraşe.
Jennifer se opri din amestecatul într-o oală pe sobă; se întoarse şi-şi aşeză mâinile pe şoldurile ei
late.
– Oh, ’mnezeule. Nu vreau să-ţi văz chiloţii.
Sabine continuă să-şi facă vânt.
– Oh, nu fi aşa ruşinoasă. Cui îi pasă?
– Păi mie-mi pas’.
– Oh! E prea cald ca să te mai îmbraci.

Jennifer se holbă la Sabine de parcă aceasta şi-ar fi pierdut minţile.
Sabine zâmbi şi-şi coborî încet poalele halatului, continuând să-şi facă vânt. Termină ceaiul şi duse
tava afară la George, care citea pe verandă, pregătindu-şi următorul articol pentru Trinidad Guardian.
Citea, citea, citea întotdeauna, uneori fără să scoată un cuvânt ore în şir. Dar la ora patru punea cartea jos.
Discutau despre ce urmau să facă a doua zi. Aproape doar asta le mai rămăsese în ultimul timp, aceste
discuţii de la ceai. Dar măcar soţul ei nu era plictisitor. Sau scund. Sabine detesta bărbaţii scunzi şi
oamenii plictisitori. Într-un fel, George era încă minunat, în ciuda tuturor lucrurilor, sau poate cu atât mai
mult. Încă se mai întorceau capetele după el, datorită pielii lui care căpătase nuanţa roşcată a romului şi
nasului acvilin. În ultima vreme, ajunsese să arate ca un stâlp totemic. Iar ochii îi străluceau mai puternic,
ochii lui albaştri erau turcoaz acum, ca un lichior ciudat. Nu, în ciuda tuturor lucrurilor, ea tot mai voia să
discute cu George.
– Jennifer face prăjituri în bucătărie, îi spuse.
– Oh, bun. De care?
– Cu banane.
– Cele mai bune.
– Ştiu că-ţi place să mănânci prăjiturile cu banane fierbinţi. O să le aducă afară.
– Mulţumesc. Asta vrea un englez, prăjituri, ceai şi iar prăjituri, în fiecare zi a vieţii lui.
George îşi frecă mâinile încântat de ceea ce îl aştepta, încercând să-i prindă privirea, ferindu-şi
totuşi ochii de ea.
Ceai. La ora patru după-amiaza, în fiecare zi, pe veranda din spatele casei. Ceai şi prăjituri, şi
păsările kiskadee

care coborau în picaj pentru a bea apă din piscină. Earl Grey. Zahăr alb cubic. Nici
unul dintre vecinii lor nu mai bea ceaiul aşa, nimeni de pe insulă nu se dă în vânt după ceai, nu ca ei.
„Voi toţ’ albii nebuni după ceaiu’ ăsta“, aşa spunea întotdeauna Jennifer.
– Aşa deci. Cine urmează să dea un interviu? insistă Sabine. De cele multe ori, George nu spunea
nimic.
– Antrenorul.
Vocea lui era şovăitoare.
– Beenhakker
– Da. De ce nu?
Sabine se strâmbă.
– O să-l întreb pe Ray mai târziu.
– Au cheltuit o avere pe omul ăsta.
– Aşa e.
– Pe fotbal cheltuiesc milioane. Pe spitale, zero.
George rămase cu privirea aţintită la ceaiul lui.
Sabine amestecă în al ei. Soca Warriors, echipa naţională din Trinidad şi Tobago. O adunătură de
jucători, unii abia ieşiţi de pe băncile liceului. Doar doi profesionişti, amândoi apropiindu-se de
patruzeci de ani. "
  • Ghid de descărcare!
  • Femeia alba pe bicicleta verde de Monique Roffey. citește online gratis romane de dragoste .pdf

    Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾



    Recenzii și comentarii!
    Comentează
    Introduceți codul de pe imagine:*
    Кликните на изображение чтобы обновить код, если он неразборчив