Banda celor șase ciori de Leigh Bardugo vol.1 carte .PDF📚


Banda celor șase ciori de Leigh Bardugo vol.1 carte .PDF
Vizualizări:002-12-2020Post by User
 Descarcă top cele mai bune cărți online gratis carte .PDF Banda celor șase ciori de Leigh Bardugo carte .PDF

   Banda celor șase ciori a fost un carusel de emoții pentru mine. Prima dată am judecat-o greșit, nu știu de ce, pentru un moment chiar nu mi-a plăcut deloc, nici nu o începusem. Dar a fost trecător. Mai apoi m-am speriat, prea multe informații pe care creierul meu nu putea să le rețină, se promitea o lectură greoaie. Mai târziu a venit suspansul, o Doamne! ce suspans, trebuia să mă pregătesc pentru următoarea oră (eram la școală) și nu puteam lăsa cartea din mână. Apoi a venit reținerea, ceva nu era în regulă, mă simțeam puțin inconfortabil (sentiment fără niciun motiv). Iar spre sfârșit nici nu mai știam ce mai simțeam, eram așa de devastată de toate sentimentele pe care le-am avut încât eram ca un deșert (poate și din cauza răcelii ? ) Kaz Brekker este un „hoț de geniu” care se hotărăște să dea una dintre cele mai mare lovituri din viața sa. O lovitură ce îl va îmbogăți. Dar pentru asta are nevoie de o bandă. Acesta alege: „Un condamnat însetat de răzbunare. Un trăgător împătimit de jocurile de noroc. Un fugar cu un trecut privilegiat. O spioană poreclită Fantoma. O Sfâșie-Inimi care își folosește puterea ca să supraviețuiască într-un cartier rău famat.” Și el, „un hoț cu darul evadărilor imposibile”. Kaz și banda lui vor trebui să treacă prin unele dintre cele mai grele încercări din viața lor, dar totul este pentru un premiu care merită tot efortul (sau nu?). Asta dacă nu se omoară între ei mai întâi. „Fără bocitoare Fără înmormântări” Romanul lui Leigh Bardugo demonstrează faptul că adevăratele caractere ale oamenilor se arată doar în nenorocire. Să spun sincer, în primele 50 de pagini am crezut că mor. Primele câteva zeci de pagini pur și simplu, mi s-au părut greoaie și plictisitoare. Cel puțin, prologul chiar m-a făcut să mă gândesc: „Asta e! Se pare că nu știu să aleg cărți bune…” Ca mai apoi să îmi dau seama cât de tare am greșit prin ceea ce am gândit. Știți proverbul „Nu judeca o carte după copertă”? Ei bine, eu i-am făcut un update: „Nu judeca o carte după primele 50 de pagini” Cartea are toate ingredientele pentru a fi un roman de succes: personaje excepționale în împrejurări excepționale, suspans în esență pură pe parcursul ei, o atracție care se exercită chiar și atunci când nu ai cartea în mâini și un autor cu atât de multe trucuri în mânecă ca personajele sale. Acțiunea, în afara celor 50 de pagini de la început, a avut parte atât de suspans cât și de momente în care îți poți trage răsuflarea. Zeci de pagini le-am fluturat fără să îmi dau seama, neputând să mă opresc din citit, dar și pasaje în care mă topeam de drăgălășenie pentru personajele cu trecut tragic. Am auzit de multe ori spunându-se că personajele fac deliciul acestei cărți. Eu nu știu ce să cred. Pentru mine și acțiunea și personajele au avut un rol important în roman. Cele două componente s-au împletit cu măiestrie și au format o poveste pe care cu greu o uiți. Și, dacă tot vorbim de personaje, este adevărat că personajele fac o parte din acest deliciu. Sunt personaje distincte, fiecare cu trăsături care mai de care mai ciudate, dar care alcătuiesc un întreg. Sunt o bandă ce se crede că poate înfrunta orice, chiar dacă nu sunt prieteni la cataramă, ci mai mult colegi de țel. Dar ceea ce vreau să subliniez, este măiestria autoarei într-ale scrisului. Nici acum nu îmi vine să cred cum a putut să mă ducă de nas și să mă facă să cred că știu totul despre personajele ei (de vină este perspectiva multiplă). Mi-a dat lovituri și m-a șocat atunci când mă așteptam cel mai puțin. După prima dezvăluire, m-am simțit trădată de autoare, în capul meu se presupunea să avem amândouă o perspectivă de ansamblu asupra a ceea ce se petrece și a personajelor. Am simțit de parcă m-ar fi mințit. Dar, în ciuda acestui lucru, m-a făcut mult mai curioasă să văd ce îmi mai poate dezvălui, ce nu am fost destul de atentă să observ.

Fragment
      Joost avea două probleme: mustața și luna. Ar fi trebuit să patruleze în jurul vilei Hoede, dar în ultimele cincisprezece minute se tot plimbase pe lângă zidul dinspre sud-est al grădinii, încercând să meșteșugească vorbe romantice pe care să i le spună Anyei. De-ar fi avut Anya ochi albaștri ca marea sau verzi ca smaraldul... Dar ochii ei erau căprui – încântători, visători... maronii ca ciocolata topită? Maronii ca blana de iepure? 
— Spune-i că are pielea albă ca lumina lunii, îi sugerase prietenul său Pieter. Fetelor le place. O soluție perfectă, atâta că vremea din Ketterdam nu era de partea lui. În ziua aceea, nu bătuse deloc briza dinspre port și o ceață lăptoasă și cenușie învăluise în umezeală canalele orașului și aleile cu dale sparte. Chiar și aici, între vilele de pe Geldstraat, aerul duhnea a pește și a apă de santină1 , iar fumul de la rafinăriile răspândite pe insulele din jur împrăștiase pe cerul nopții o pâclă cu iz de mare. Luna plină semăna nu cu o piatră prețioasă, ci mai degrabă cu o bătătură galbenă care trebuia spartă. Nu cumva ar fi putut să-i complimenteze râsul? Atâta că n-o auzise niciodată râzând, pentru că nu prea știa să spună glume. 
      Spațiu pe fundul unei nave, în care se strâng apele de condensare și de infiltrație. Și-a privit reflecția în geamul uneia dintre ușile duble care dădeau spre grădină. Mama lui avea dreptate. Chiar și în uniforma cea nouă arăta tot ca un copil. Și-a trecut un deget peste buza de sus. De i-ar fi crescut odată mustața... Oricum, părea mai deasă decât cu o zi înainte. Se angajase ca gardă în stadwtach de mai puțin de șase săptămâni, dar nu era nici pe departe la fel de captivant pe cât își închipuise. Credea că va fugări hoți prin Butoi și că va patrula porturile, inspectând mărfurile descărcate pe chei. Însă după asasinarea ambasadorului la primărie, Consiliul Comercial ceruse ferm mai multă pază, așa că unde se afla Joost acum? Ei bine, se plimba în jurul casei unui negustor norocos. Și totuși, nu era un simplu negustor, căci consilierul Hoede era plasat foarte sus în conducerea Ketterdamului. Era genul de om care putea face carieră. Joost și-a aranjat tunica și pușca, apoi și-a pipăit bastonul de la șold. Poate că lui Hoede avea să-i placă de el. Are privirea ageră și mânuiește rapid bastonul, și-ar fi spus Hoede. Băiatul ăsta merită o promovare.



Banda celor șase ciori de Leigh Bardugo vol.1 carte .PDF

Recomandat pentru o lectură plăcută:

Recenzii și comentarii!
Comentează
Introduceți codul de pe imagine:*
reload, if the code cannot be seen