Georgina Kincaid vol.2 Nopţi de sucub carte .PDF📚


Georgina Kincaid vol.2 Nopţi de sucub carte .PDF
Vizualizări:023-12-2021Post by User

Seria celor şase volume cu sucubul Georgiana Kincaid este catalogată, în Wikipedia, ca literatură pentru adulţi. Totuşi scenele fierbinţi din aventurile Georgianei sunt scrise cumnite, mai degrabă pentru un public adult foarte apropiat de vârsta majoratului. În nici un caz nu se apropie de zona „hard” a genului, precum „Fifty shades of Grey”. Sunt doar aventurile cu iz de policier ale unui sucub şi altor nemuritori ce-şi fac veacul în lumea noastră.

În timpul zilei, Georgiana Kincaid este director adjunct într-o librărie din Seattle. Georgiana este un sucub cu principii, pentru că ea stă departe de cei pe care-i numeşte „băieţi de treabă”. De ce? Pentru că fiecare „zbenguială” cu sucubul implică diminuarea energiei vitale, cu efecte dezastruase asupra corpului muritor, cât şi reducerea proporţională a vieţii nefericitului.

 

Richelle Mead ne propune, în acest volum, să-i urmărim pe demonii sexului la lucru. Georgianei Kincaid i se alătură vechiul ei prieten, incubul Michel Bastian, care-i cere să-l ajute într-o acţiune specifică. Viaţa de sucub nu este uşoară, mai ales când demonul este îndrăgostit de un muritor pe care nu vrea să-l atingă, în timp ce fiziologia sucubică cere imperios cu totul altceva. Colac peste pupăză, în peisajul umano-demonic din Seattle apare un nemuritor ciudat care tulbură apele. Deci, din nou un roman cu iz de policier şi parfum de endorfine... parcă ceva mai pregnant decât în volumul anterior.

 

 

FRAGMENT:

c. Ceilalţi nemuritori ne priveau nedumeriţi, iar partida de poker se pare că fusese momentan dată uitării. Bastien a zâmbit pârjolitor şi a traversat încăperea cu câţiva paşi mari şi rapizi.

— Bastien Moreau, a spus şi a întins politicos mâna spre Hugh, rafinat şi respectuos până în măduvă.

În fond, incubii au acelaşi talent la relaţiile cu clienţii şi la PR ca sucubii.

— E o plăcere să te cunosc, a adăugat.

S-a prezentat cu aceeaşi politeţe şi celorlalţi membri ai găştii, oprindu-se o clipă când a ajuns la Carter. Uşoara surprindere care s-a citit în ochii negri ai lui Bastien a fost singurul indiciu că i se părea ciudată prezenţa unui înger printre noi. În rest, mâna fermecătoare afişată a rămas fără cusur, în timp ce zâmbea şi îi strângea mâna lui Carter.

Deşi evident uimit de prezenţa lui Bastien, Peter s-a ridicat, ca o bună gazdă ce era.

— Ia loc. Vrei ceva de băut?

— Mulţumesc. Eşti foarte amabil. Whisky cu gheaţă, te rog. Şi îţi mulţumesc că mi-ai permis să vin aşa, pe nepusă masă. Ai o locuinţă fantastică.

Vampirul a dat din cap, încântat că în sfârşit cineva îi aprecia ospitalitatea.

Eu una, însă, aveam alte griji şi mă întrebam ce îl făcuse pe incub să vină „aşa, pe nepusă masă”. Brusc, mi-am adus aminte de surpriza pe care mi-o fluturase Jerome pe la nas.

— Jerome ştie că eşti aici, nu-i aşa?

— Desigur. E de mult aranjată.

Ai noştri nu puteau pune piciorul în teritoriul altcuiva fără să facă aranjamente cu mahărul local. Pentru o seminţie care chipurile s-a revoltat împotriva sistemului, aveam o cantitate uluitoare de reguli, instrucţiuni şi hârţogărie de luat în seamă. Pe lângă noi, Fiscul juca la pitici.

— El mi-a spus unde dau de tine.

— Şi ai venit pentru că...

M-a cuprins jucăuş cu braţul.

— Ce te mai grăbeşti! Nu tu „salut, ce mai faci”? Nu pot să trec ca să-mi văd o prietenă mai veche?

— Nu şi-n meseria asta.

— De cât timp o cunoşti pe Georgina? a întrebat Hugh, mutându-şi corpul masiv într-o poziţie mai confortabilă.

Bastien a devenit meditativ.

— Nu ştiu. De când ne ştim? De secole?

— Fii mai exact, am spus, iar gândurile mi-au fost purtate spre Londra de odinioară şi spre uliţele desfundate năpădite de miasma cailor şi a oamenilor nespălaţi. Să fi fost început de secol XVII?
Прочитать
  • Ghid de descărcare!
  • Georgina Kincaid vol.2 Nopţi de sucub carte .PDF

    Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾



    Recenzii și comentarii!
    Comentează
    Introduceți codul de pe imagine:*
    Кликните на изображение чтобы обновить код, если он неразборчив