✨ཹ Adam Blake - Codul blestemat carte .PDF📚


Adam Blake - Codul blestemat carte .PDF
Vizualizări:015-04-2021Post by User
  Lumea e pe cale să se sfârşească. Dar aventura abia acum începe. Pe apele Rinului curge sânge… Turnurile Londrei se înclină până la pământ… Un înger cu o sabie înfricoşătoare apare deasupra Ierusalimului… Curând un oraş va cădea. APOCALIPSA SE APROPIE. Codul blestemat este unul dintre cele mai bune thrillere conspiraţioniste din ultimii ani – un roman spectaculos despre coduri şi indicii, paradis şi infern, cu o eroină de neuitat.


Prolog

Participanţii fuseseră pregătiţi.
Răpitorii îi legaseră de mâini şi de picioare, îi aliniaseră în
ordinea prestabilită, obligându­i să îngenuncheze pe pardoseala
rece din piatră, în cămăruţa din spatele clădirii vechi. Încăperea
era într­adevăr mult prea strâmtă pentru ritualul care urma să
aibă loc acolo. Mai erau şi altele, mult mai potrivite, dar aceasta
fusese aleasă de profet din raţiuni ezoterice pe care doar câţiva
dintre ei le înţelegeau.
Era o noapte caldă, soarele ascunzându­se chiar sub linia
orizontului, dar lespezile de piatră erau încă reci. Poate din acest
motiv sau din altele la fel de valabile, bărbaţii şi femeile tremurau
în timp ce aşteptau în genunchi.
Ber Lusim l­a trimis pe unul dintre oamenii lui să­i spună
profetului că erau gata să înceapă.
Bărbatul s­a întors imediat, păşind plin de respect în spatele
sfântului. Shekolni se îmbrăcase într­o robă roşie, căptuşită cu
negru – roşu de la sânge, negru pentru doliu. Panglici roşii erau
împletite în barba sa neagră şi pe palmele mâinilor lui fine, ce
păreau a fi de medic sau de violonist, cuvintele în aramaică pentru
viaţă şi moarte fuseseră scrise cu tuş roşu şi contur negru – ceea
ce însemna că Dumnezeu îi delegase atât puterea de a cruţa, cât şi
puterea de a distruge.
Profetul avea în mâini cartea sfântă deschisă, ţinea capul plecat,
ca şi cum ar fi citit. Însă ochii lui erau închişi. Ceilalţi bărbaţi care
stăteau în picioare ştiau că era mai bine să nu vorbească într­un
astfel de moment, dar îşi aruncau priviri unul altuia, temători şi
miraţi de acest mic semnal ciudat din partea profetului.
Ber Lusim făcu o plecăciune înaintea sfântului – o înclinare
până la pământ, prelungită – şi toţi ceilalţi îl urmară întocmai.
Atunci, Shekolni îşi deschise ochii şi­i zâmbi vechiului său prieten,
un zâmbet sincer, plin de căldură şi bucurie împărtăşită.
— Te­ai zbătut mult pentru asta, spuse el, în limba lor nativă. Şi
acum, ai reuşit, în sfârşit.


— Noi toţi am reuşit, replică Ber Lusim. Fie ca Cel Unul Numit
să te facă să fii rapid, Avra. Fie ca Cetele să dea tărie braţului tău.
— Vă rugăm! Spuneţi­ne ce aveţi de gând cu noi!
Vorbise unul dintre ostatici, un bărbat. Era în mod vădit
îngrozit, dar făcea eforturi disperate să n­o arate. Ber Lusim avea
respect pentru curajul bărbatului: trebuie că ştie deja cea mai
mare parte a răspunsului.
Deşi nu băgă în seamă întrebarea, Shekolni se uită îndelung şi
gânditor la şirul acela de bărbaţi şi femei îngenuncheaţi. Ber
Lusim stătea lângă el şi aştepta, evitând să vorbească: acum că se
aflau aici şi se făcuseră toate pregătirile posibile, nu mai rămăsese
decât ca profetul să­i dea startul.


— Cred că ar trebui să li se închidă gurile, spuse Shekolni într-
un târziu. Altfel, va fi un zgomot asurzitor. Un zgomot indecent şi


anormal. Cred că ne va distrage de la solemnitatea acestui act.
Ber Lusim făcu un semn scurt de încuviinţare către cel mai
apropiat dintre oamenii săi.
— Fă­o.
Doi dintre ei se îndreptară spre cei din şir, îndesând pe rând
căluşuri din cârpe în gura fiecăruia dintre sacrificaţi. Făcură
treaba repede. Când ultimul dintre cei doisprezece a fost redus la
tăcere şi­au salutat şeful cu pumnul strâns, iar pe profet, cu
semnul laţului. După care s­au retras în pragul uşii.
— Unde este cuţitul? întrebă Shekolni.
Bineînţeles că ştia unde este: dar întrebarea avea putere de
ritual.
Aşa că Ber Lusim îi răspunse în mod ritualic. Îşi deschise vesta,
lăsând să se vadă o teacă din cânepă împletită, cu mai multe
buzunare, prinsă de căptuşeală şi scoase unul dintre cuţite. În
mod normal, acestea se numeau stilete, deoarece nu aveau mâner
separat, doar o coadă uşor îngroşată pentru a putea fi ţinute şi o
lamă subţire, asimetrică, rotunjită la un capăt, aproape de vârf şi
destul de ascuţită pentru a tăia un fir de păr.
Прочитать

Adam Blake - Codul blestemat carte .PDF

Recomandat pentru o lectură plăcută:

Recenzii și comentarii!
Comentează
Introduceți codul de pe imagine:*
reload, if the code cannot be seen