Povestea o are în prim-plan pe Claire, o fostă asistentă medicală, care împreună cu soțul ei, Frank, pleacă într-o a doua lună de miere în Scoția. În timp ce cuplul vizitează meleagurile, cei doi iau parte la un vechi ritual celtic care are loc în Craigh Dun, un cerc de pietre misterioase, un fel de Stonehenge din lumea fantasticului. Claire decide să se întoarcă în acel loc, prinsă în mrejele Scoției de demult, dar, în mod surprinzător, atinge una dintre pietre și călătorește cu 200 de ani în trecut, ajungând într-o Scoție a anului 1743.
     Pilonul de sprijin al romanului, este, mai mult ca sigur, acuratețea istorică, Călătoarea fiind o mărturie a istoriei engleze din secolul al XVIII-lea.

“ Un bărbat care niciodată nu îmi vorbise despre dragoste, care niciodată nu simțise nevoia, pentru că eu știam că mă iubește așa cum știam că sunt vie. Pentru că acolo unde există iubire, vorbele nu-și mai au rostul. Iubirea este totul. E nemuritoare. Și altceva nu mai contează.”

Romanul Dianei Gabaldon este o combinație letală între intrigă, istorie și romantism, iar măiestria cu care autoarea a conturat personajele te face să îți dorești să faci un salt până în anul 1743, în vechea Scoție.
      Călătoarea este un roman scăldat în suspans, care te face să suspini și să râzi cu personajele, devorând cu sete cele 800 de pagini. Diana Gabaldon reușește să cuprindă în paginile acestui roman călătorii impresionante, povești de iubire și lupte pe viață și pe moarte. Cartea m-a surprins într-un mod extrem de plăcut; am râs, am plâns și am iubit o dată cu personajele, iar când am sfârșit călătoria printre cuvinte, m-am trezit la realitate ca dintr-o mahmureală literară.