Marile minciuni nevinovate de Liane Moriarty cartea .PDF

Marile minciuni nevinovate de Liane Moriarty cartea .PDF
  • Autor:
    Liane Moriarty
  • Titlu:
    Marile minciuni nevinovate
  • Categoria:
  • Nr. de pagini:
    301
  • Limba:
    Română
Vizualizări:006-08-2020Marcus
     Cu Marile minciuni nevinovate Liane Moriarty îşi dă măsura talentului său.
Sirenele urlă. Oamenii ţipă. Directoarea e înmărmurită. Cineva a plătit cu viaţa.
E vorba de o crimă, un accident tragic sau doar de nişte părinţi care se poartă necivilizat?
Marile minciuni nevinovate e o poveste irezistibilă despre căsătorie, maternitate, viaţa familiilor moderne din clasa de mijloc şi, nu în ultimul rând, despre minciunile periculoase pe care ni le spunem ca să putem supravieţui.


Fragment
— Nu pare tocmai un concurs școlar de cultură generală, îi spuse doamna Patty Ponder Mariei Antoaneta. Mai degrabă pare o revoltă. Pisica nu răspunse. Moțăia pe canapea și considera concursurile școlare de cultură generală triviale.
— Nu te interesează, nu? Să mănânce prăjituri   ! La asta te gândești? Chiar mănâncă multe prăjituri, nu-i așa? Atâtea tarabe cu prăjituri. Doamne sfinte! Deși eu nu cred că mamele chiar le mănâncă vreodată. Ele sunt atât de aranjate și de slăbănoage, nu? Așa, ca tine. La acest compliment, Maria Antoaneta făcu o mutră disprețuitoare. Povestea cu „să mănânce prăjituri” era depășită demult și, de curând, îl auzise pe unul dintre nepoții doamnei Ponder zicând că mai corect ar fi fost să spună „să mănânce brioșe” și, de asemenea, că Maria Antoaneta nici măcar nu spusese vorba aceasta. Doamna Ponder luă telecomanda și reduse volumul televizorului, la care era difuzată emisiunea Dansez pentru tine. Mai devreme, îl dăduse mai tare din cauza zgomotului ploii torențiale, dar acum aceasta se domolise. Auzea oameni care strigau. Urlete furioase izbucneau în noaptea liniștită și rece. Întrun fel, era dureros pentru doamna Ponder să audă acele zgomote, de parcă toată furia aceea era îndreptată împotriva ei. (Doamna Ponder fusese crescută de o mamă furioasă.)
— Doamne sfinte! Crezi că se ceartă din cauza capitalei Guatemalei? Tu știi care este capitala Guatemalei? Nu? Nici eu. Ar trebui să căutăm pe Google. Nu strâmba din nas la mine. Maria Antoaneta pufni.
— Hai să vedem ce se petrece, spuse doamna Ponder cu vioiciune. Era neliniștită și de aceea se arăta veselă în fața pisicii, la fel cum se purta mai demult cu copiii ei, când soțul era plecat și se auzeau zgomote ciudate noaptea. Doamna Ponder se ajută de cadrul de mers să se ridice. Maria Antoaneta își strecură consolatoare trupul lunecos printre picioarele doamnei Ponder (nu se lăsa dusă de nas de aparenta ei vioiciune), în timp ce stăpâna ei împingea cadrul pe coridor spre dosul casei. Camera ei de cusut dădea direct spre curtea Școlii publice Pirriwee.
— Mamă, ai înnebunit? Nu poți să trăiești așa de aproape de o școală primară, îi spusese fiica ei când doamna Ponder se gândise la început să cumpere casa. Dar îi plăcea să audă flecăreala veselă a copiilor când și când de-a lungul întregii zile și nici nu mai conducea, așadar nici că-i păsa că strada era înțesată de acele mașini uriașe, ca niște camionete, pe care le foloseau acum cu toții, cu femei cu ochelari mari de soare, aplecate peste volan ca să strige informații teribil de urgente despre ora de balet a lui Harriette și despre ședința de logopedie a lui Charlie. În zilele noastre, mamele își luau atât de în serios rolul acesta! Fețele lor micuțe și agitate. Fundulețele harnice care intrau țanțoșe în școală, înghesuite în hainele sport mulate. Codițele bălăbănindu-se. Ochii care le scrutau telefoanele mobile adăpostite în palmă, ca niște busole. Toate acestea îi stârneau hohote doamnei Ponder. Dar erau hohote afectuoase. Cele trei fiice ale ei, deși mai vârstnice, erau exact la fel. Și toate erau așa de drăguțe.
— Ce mai faceți în dimineața asta? striga ea întotdeauna, dacă era pe veranda din față cu o ceașcă de ceai sau uda grădina, în timp ce mamele treceau.
— Suntem ocupate, doamnă Ponder! Până peste cap! răspundeau ele întotdeauna, în timp ce-și vedeau de drum, smucindu-și copiii de mână. Erau plăcute și prietenoase și doar puțintel înfumurate, fiindcă nu se puteau abține. Ea era așa de bătrână! Iar ele erau așa de ocupate! Tații, iar în prezent din ce în ce mai mulți își duceau copiii la școală, erau altfel. Rareori se grăbeau și treceau pe lângă casa ei cu o nepăsare cumpănită. Nu-i mare lucru. Totul e sub control. Acesta era mesajul. Doamna Ponder râdea și de ei, afectuos, pe înfundate.


Marile minciuni nevinovate de Liane Moriarty cartea .PDF

Recomandat pentru o lectură plăcută:

Lasă un coment!
Comentează