Fantoma de la Operă de Gaston Leroux carte .PDF📚

Autor:

Gaston Leroux
Categoria:

Filme- Cărți
Nr. de pagini:

255
Limba:

Română

Vizualizări:008-12-2021Post by User

Fantoma de la Operă de Gaston Leroux cea mai vîndută carte creată după fapte reale descarcă gratis .PDF

Un roman gotic despre dragoste, onoare şi tragedie, cu un substrat înfiorător şi obsedant.” Daily Telegraph „O venerabilă şi foarte ecranizată poveste despre sentimente delicate şi măreţe, cu o notă horror de-a dreptul înspăimântătoare.” New York Times „Bazându-se pe vasta sa experienţă de corespondent de război şi de reporter specializat în relatarea crimelor şi a proceselor, Gaston Leroux a creat unele dintre cele mai celebre piese de teatru şi romane poliţiste şi de mistere scrise vreodată de un autor francez. Astfel, el a compus cel mai celebru thriller din toate timpurile, Fantoma de la Operă (1911), ecranizat cu mult succes de nenumărate ori.” Otto Penzler
Fantoma Operei este un roman al scriitorului francez Gaston Leroux apărut în 1910. Principalele personaje din roman sunt Christine Daae - o tânără cântăreață suedeză, Erik - posibil o fantomă care trăiește în catacombele clădirii operei și o iubește pe Christine, Raoul - un prieten din copilărie al Christinei, Persianul - un om misterios din trecutul lui Erik, doamna Giry, Meg Giry - fiica doamnei Giry, Carlotta și altele.

Fragment

Fantoma de la Operă a existat într-adevăr. N-a fost, aşa cum s-a crezut mult timp, o creaţie a imaginaţiei artiştilor, superstiţiei directorilor sau un produs al minţilor impresionabile ale tinerelor doamne din corpul de balet, al mamelor lor, al deţinătorilor de loje, al garderobierelor sau al portarului. Da, ea a existat în carne şi oase deşi şi-a însuşit complet înfăţişarea unei fantome adevărate, adică o înfăţişare spectrală. Când am început să scotocesc arhivele Academiei Naţionale de Muzică am fost de îndată impresionat de surprinzătoarele coincidenţe între faptele atribuite “fantomei” şi cea mai extraordinară şi fantastică tragedie care a tulburat vreodată înalta societate pariziană; în curând mi-a încolţit ideea că această tragedie ar putea pe drept fi explicată cu ajutorul faptelor în chestiune. Evenimentele nu s-au întâmplat cu mai mult de treizeci de ani în urmă; prin urmare n-ar fi greu de găsit chiar în ziua de azi, în foaierul Operei, bătrâni extrem de respectabili, oameni pe al căror cuvânt te poţi baza negreşit, care şi-ar aminti ca şi când s-ar fi întâmplat ieri misterioasele şi dramaticele condiţii în care au avut loc răpirea Christinei Daae, dispariţia vicontelui de Chagny şi moartea fratelui său mai mare, contele Phillipe, al cărui trup a fost găsit pe malul lacului care există în adâncul subsolului Operei, pe partea dinspre strada Scribe. Dar nici unul din acei martori nu se gândiseră până în ziua aceea că exista vreun motiv să lege figura mai mult sau mai puţin legendară a Fantomei de la Operă de povestea aceea îngrozitoare. Adevărul mi s-a dezvăluit încet, mintea fiindu-mi zăpăcită de o investigare mereu complicată de evenimente care la prima vedere puteau fi considerate supranaturale; şi nu o dată am fost la un pas de a abandona o sarcină în care mă epuizam urmărind inutil o imagine fără substanţă. În cele din urmă am găsit dovada că presentimentele mele nu mă înşelaseră şi am fost răsplătit pentru toate eforturile mele în ziua în care am avut certitudinea că Fantoma de la Operă era mai mult decât o simplă umbră. În ziua aceea petrecusem multe ore studiind “Memoriile unui director”, lucrarea spumoasă şi frivolă a prea scepticului Moncharmin, care, în timpul mandatului său la Operă, nu a înţeles nimic din purtarea misterioasă a fantomei şi a ironizat-o pe cât posibil până în momentul când a devenit prima victimă a ciudatei operaţiuni financiare petrecute din cauza “plicului magic”. Tocmai plecasem de la bibliotecă, disperat, când l-am întâlnit pe directorul executiv al Academiei Naţionale, care stătea de vorbă cu un bătrânel vioi şi ferchezuit căruia m-a prezentat bucuros. Directorul executiv ştia de cercetările mele şi cât de înverşunat şi fără succes încercasem să descopăr unde se afla judecătorul însărcinat cu celebrul caz Chagny, magistratul Faure. Nimeni nu ştia ce se întâmplase cu el, dacă era viu sau mort, şi iată-l întors din Canada unde petrecuse cincisprezece ani, şi primul lucru pe care îl făcuse la întoarcerea la Paris a fost să vină la secretariatul Operei şi să ceară un loc gratuit. Omuleţul era magistratul Faure însuşi. Am petrecut o bună parte a serii împreună şi mi-a povestit cazul Chagny aşa cum îl înţelesese la timpul respectiv. Trebuise să dea verdictul de nebunie în cazul vicontelui şi de moarte accidentală în cazul fratelui mai mare fiindcă nu avusese probe care să dovedească altceva, dar era convins că o groaznică tragedie intervenise între cei doi fraţi şi ea era legată de Christine Daae. Nu putea să-mi spună ce se întâmplase cu Christine sau cu vicontele. Doar a râs când am amintit de fantomă.