Top cele 10 cărți de citit într-o viațăEmil CIORAN, PE CULMILE DISPERĂRII top 10 cărți online gratis .PDF
   Dacă aș putea, aș aduce întreaga lume în agonie, pentru a realiza o purificare din rădăcini a vieții; aș pune flăcări arzătoare și insinuante la aceste rădăcini, nu pentru a le distruge, ci pentru a le da altă sevă și altă căldură.Focul pe care l-aș pune eu acestei lumi n-ar aduce ruine, ci o transfigurare cosmică, esențială.“ (CIORAN)

    EMIL CIORAN s-a născut în 8 aprilie 1911 la Răşinari (Sibiu), ca al doilea fiu al lui Emilian Cioran — preot în Răşinari — şi al Elvirei (Comaniciu) Cioran. Frecventează începînd din 1921 Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu, oraş în care se va muta întreaga familie în 1924. Între 1928 şi 1932 urmează cursurile Facultăţii de Litere şi Filozofie din Bucureşti. În ultimul an de facultate publică articole în periodicele Calendarul, Floarea de foc, Gândirea, Vremea, Azi. Îşi încheie studiile universitare cu o teză de licenţă asupra intuiţionismului bergsonian. În acelaşi an (1932) se înscrie la doctorat, sperînd să obţină astfel o bursă în Franţa sau Germania. În 1934 îi apare prima carte, Pe culmile disperării, pentru care i se conferă Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitaţi. Va mai publica încă patru cărţi în ţară, înainte de a se stabili definitiv în Franţa. Între 1933 şi 1935 se află la Berlin, ca bursier al Fundaţiei Humboldt. Reîntors în ţară, ocupă vreme de un an (1936) postul de profesor de filozofie la Liceul Andrei Şaguna din Braşov. În 1937 pleacă la Paris cu o bursă a Institutului francez din Bucureşti, care i se va prelungi pînă în 1944. În 1940 începe să scrie Îndreptar pătimaş, ultima sa carte în limba română, a cărei variantă definitivă (rămasă inedită pînă în 1991) va fi încheiată în 1945, an cînd se stabileşte definitiv în Franţa. După 1945 începe să scrie în limba franceză, iar în 1949 îi apare la Gallimard prima carte, Précis de décomposition; îi vor urma, pînă în 1987, încă nouă, publicate la aceeaşi prestigioasă editură pariziană. Cu excepţia Premiului Rivarol, care i se conferă în 1950 pentru „debutul“ francez, va refuza toate celelalte importante premii literare decernate ulterior (Sainte-Beuve, Combat, Nimier).