Simon Sebag Montefiore- Ierusalim, biografia unui oraș carte .PDF

Simon Sebag Montefiore- Ierusalim, biografia unui oraș  carte .PDF
Vizualizări:026-04-2021Post by User
Descarcă top cele mai vîndute cărți online gratis Simon Sebag Montefiore- Ierusalim, biografia unui oraș  carte .PDF

Să vezi Ierusalimul înseamnă să vezi istoria lumii; ba mai mult,
înseamnă să vezi istoria cerului şi a pământului.
Benjamin Disraeli, Tancred
Oraşul a fost distrus, reconstruit, distrus şi iar reconstruit.
Ierusalimul este o bătrână nimfomană care-şi sufocă iubiţii unul după
altul, apoi se descotoroseşte de ei cu un căscat, o văduvă neagră care îşi
devorează partenerii chiar în timp ce o penetrează.
Amos Oz, Poveste despre dragoste şi întuneric
Ţara lui Israel este centrul lumii; Ierusalimul este centrul Ţării;
Sfântul Templu este centrul Ierusalimului; Sfânta Sfintelor este centrul
Sfântului Templu; Chivotul Legii este centrul Sfintei Sfintelor, iar Piatra
de temelie pe care a fost creată lumea este înainte de Sfântul Chivot.
Midrash Tanhuma, Kedoshim 10
Sanctuarul pământului este Siria; sanctuarul Siriei este Palestina;
sanctuarul Palestinei este Ierusalimul; sanctuarul Ierusalimului este
Muntele; sanctuarul Muntelui este locul de cult; sanctuarul locului de
cult este Domul Stâncii.
Thaur ibn Yazid, Fadail
Ierusalimul este cel mai strălucit dintre oraşe. Şi totuşi, Ierusalimul
are câteva dezavantaje. Astfel, se spune că „Ierusalimul este o cupă de
aur plină cu scorpioni”.
Muqaddasi, Descrierea Siriei şi a Palestinei

— 4 —

Prefaţă

Istoria Ierusalimului este istoria lumii, dar mai este şi cronica unui
oraş provincial adesea sărac, pierdut printre colinele Iudeei. Astăzi mai
mult ca niciodată, Ierusalimul este considerat centrul lumii: oraşul se
află în miezul luptei dintre religiile avraamice, este sanctuarul unui
fundamentalism din ce în ce mai popular printre creştini, evrei şi
musulmani, câmpul de luptă strategic al încleştării dintre civilizaţii
rivale, linia frontului dintre ateism şi credinţă, centrul de atenţie al
fascinaţiei laice, obiectul unor delirante teorii ale conspiraţiei şi al
miturilor care circulă pe internet, scena scăldată în lumină pentru
camerele de filmat din întreaga lume într-o epocă a fluxului
informaţional neîntrerupt. Interesele religioase, politice şi mediatice se
alimentează unele pe altele şi fac ca Ierusalimul să fie analizat azi mai
profund ca niciodată.
Ierusalimul este Oraşul Sfânt, dar a fost dintotdeauna şi un adăpost
al superstiţiilor, şarlatanismului şi bigotismului; trofeul râvnit de
imperii, deşi lipsit de valoare strategică; teritoriul cosmopolit a
numeroase secte, fiecare fiind convinsă că oraşul îi aparţine doar ei;
oraşul cu o mulţime de nume – dar fiecare tradiţie este atât de sectară,
încât le exclude pe celelalte. Este un oraş de un aşa rafinament, încât în
literatura ebraică sacră se vorbeşte despre el la genul feminin – o femeie
senzuală, plină de viaţă, întotdeauna frumoasă, dar uneori desfrânată,
alteori o prinţesă rănită şi părăsită de iubiţii ei. Ierusalimul este casa
unui Dumnezeu unic, capitala a două popoare, templul a trei religii şi
singurul oraş care există în două locuri – în cer şi pe pământ: graţia sa
terestră extraordinară nu este nimic în comparaţie cu gloria sa celestă.
Însuşi faptul că Ierusalimul este terestru şi totodată celest arată că
oraşul poate exista oriunde: noi Ierusalime au fost întemeiate peste tot
în lume şi fiecare dintre ele are propria viziune asupra Ierusalimului.
Profeţi şi patriarhi, Avraam, David, Iisus şi Mahomed au păşit pe aceste
pietre. Religiile avraamice s-au născut acolo şi tot acolo se va sfârşi şi
lumea în Ziua Judecăţii. Ierusalimul, sacru pentru Popoarele Cărţii,

— 5 —

este oraşul Cărţii: în multe privinţe, Biblia este chiar cronica
Ierusalimului, iar cititorii, de la iudei şi primii creştini, trecând mai
departe la cuceritorii musulmani şi cruciaţi până la evangheliştii
americani de astăzi, i-au schimbat în repetate rânduri istoria pentru a
îndeplini profeţia biblică.
Când Biblia a fost tradusă în greacă, apoi în latină şi engleză, a
devenit cartea universală şi a făcut din Ierusalim oraşul universal.
Fiecare mare rege devenea un David, oamenii fiecărui popor se credeau
aleşi să fie „noii israeliţi” şi fiecare civilizaţie grandioasă se pretindea a fi
un nou Ierusalim, oraşul care nu aparţine nimănui şi există în
imaginaţia fiecăruia. Aceasta este tragedia oraşului, dar şi magia lui
deopotrivă: oricine visa la Ierusalim, orice vizitator din toate timpurile,
de la apostolii lui Iisus la soldaţii lui Saladin, de la pelerinii victorieni la
turiştii şi jurnaliştii de azi, soseşte aici cu propria viziune asupra
Ierusalimului autentic, pentru ca mai apoi să fie amarnic dezamăgit de
ceea ce găseşte, un oraş în continuă schimbare, care a prosperat şi a
decăzut, a fost distrus şi reconstruit în repetate rânduri. Dar pentru că
aşa este Ierusalimul, proprietatea tuturor, numai imaginea lor este cea
corectă; realitatea coruptă, artificială, trebuie să se schimbe; toţi au
dreptul să-şi impună propriul „Ierusalim” asupra Ierusalimului – ceea
ce adesea au şi făcut prin foc şi prin sabie.
Ibn Khaldun, un istoric din secolul al XIV-lea, care a consemnat
unele evenimente relatate în această carte şi chiar a participat la ele,
remarca faptul că istoria este „studiată cu asiduitate. Omul de pe stradă
vrea să o cunoască. Regi şi conducători se bat pentru ea”. Este valabil
mai ales în cazul Ierusalimului. E imposibil să scrii o istorie a acestui
oraş şi să nu recunoşti că Ierusalimul este o temă, un centru de rotaţie,
o axă a istoriei lumii. Într-o epocă în care, graţie puterii internetului,
mouse-ul şi sabia sunt arme din acelaşi arsenal fundamentalist,
căutarea faptelor istorice este şi mai importantă decât a fost pentru Ibn
Khaldun.
O istorie a Ierusalimului trebuie să fie un studiu al naturii sacrului.
Expresia „Oraşul Sfânt” este folosită mereu pentru a descrie veneraţia
pe care o suscită sanctuarele sale, dar ea semnifică şi faptul că
Ierusalimul a devenit principalul loc de pe pământ al comunicării dintre

— 6 —

Dumnezeu şi oameni.
Trebuie, de asemenea, să răspundem la această întrebare: dintre
toate locurile din lume, de ce Ierusalim? Locul se găsea departe de
rutele comerciale de pe coasta Mediteranei; era sărac în ape, pârjolit de
arşiţa verii, îngheţat de viscolul iernii, cu stânci măcinate de căldură şi
neprimitoare. Alegerea Ierusalimului ca oraş al Templului a fost în parte
o decizie personală, în parte consecinţa evoluţiei sale: sacralitatea lui a
devenit cu atât mai profundă cu cât el era deja sfânt de atâta timp.
Sacrul are nevoie nu doar de spiritualitate şi credinţă, ci şi de
legitimitate şi tradiţie. Un profet radical, animat de o viziune nouă,
trebuie să explice secolele care au precedat şi să-şi justifice propria
revelaţie într-o limbă şi o geografie a sacrului acceptate – profeţiile
revelaţiilor anterioare şi locurile deja venerate de mult timp. Nimic nu
face un loc mai sfânt decât concurenţa altei religii.
Această sacralitate displace multor vizitatori atei, care o văd ca pe o
superstiţie contagioasă într-un oraş suferind de o pandemie de bigotism
virtuos. Dar asta înseamnă să negi nevoia profundă de spiritualitate a
fiinţei umane, fără de care este imposibil să înţelegi Ierusalimul. Religiile
trebuie să explice bucuriile fragile şi anxietăţile eterne care mistifică şi
înspăimântă omenirea: avem nevoie să simţim că există o forţă
superioară. Respectăm moartea şi tânjim să-i găsim sensul. Ca punct
de întâlnire dintre Dumnezeu şi om, Ierusalimul este locul în care
aceste întrebări găsesc răspuns odată cu venirea Apocalipsei – la
Sfârşitul Veacului, când va izbucni războiul, o luptă între Christ şi
Antihrist, când Kaaba va veni de la Mecca la Ierusalim, când se va ţine
Judecata, vor învia morţii şi va veni Messia cu împărăţia Cerurilor, Noul
Ierusalim. Toate cele trei religii avraamice cred în venirea Apocalipsei,
dar detaliile variază de la o credinţă şi de la o sectă la alta. Poate că
pentru laici nu sunt decât nişte aiureli învechite, însă aceste idei sunt,
dimpotrivă, de mare actualitate. În această epocă a fundamentalismului
iudaic, creştin şi musulman, Apocalipsa este o forţă dinamică în febrila
activitate politică a lumii.
Moartea este însoţitoarea noastră constantă: mult timp, pelerinii
veneau la Ierusalim ca să moară şi să fie îngropaţi aproape de Muntele
Templului pentru a renaşte în timpul Apocalipsei; şi acum continuă să

— 7 —

vină. Oraşul este înconjurat de cimitire şi se odihneşte pe ele; sunt
venerate fragmentele scorojite ale unor sfinţi antici – mâna dreaptă,
înnegrită şi uscată, a Mariei Magdalena este încă expusă în camera
părintelui superior grec ortodox din Biserica Sfântului Mormânt.
Numeroase sanctuare, dar chiar şi case particulare sunt construite în
jurul mormintelor. Atmosfera tenebroasă a acestui oraş al morţilor se
explică nu doar printr-un fel de necrofilie, ci şi prin necromanţie: morţii
de aici sunt aproape vii, parcă aşteptând învierea. Luptele neîncetate
pentru Ierusalim – masacrele, haosul, războaiele, terorismul, asediile şi
catastrofele – au transformat acest loc în câmp de bătălie, „abatorul
religiilor” după Aldous Huxley, „osuarul” după Flaubert. Melville vedea
oraşul ca pe un „craniu” asediat de „armate ale morţilor”, iar Edward
Said îşi amintea că tatălui său nu-i plăcea Ierusalimul pentru că „îi
amintea de moarte”.
Evoluţia acestui sanctuar celest şi terestru nu s-a datorat
întotdeauna providenţei. Religiile se nasc dintr-o scânteie revelată unui
profet charismatic – Moise, Iisus, Mahomed. Imperiile sunt întemeiate,
oraşele – cucerite, prin forţa şi şansa unui războinic. Deciziile unora,
începând cu regele David, au făcut din Ierusalim ceea ce este el astăzi.
Probabilitatea ca mica citadelă a lui David, capitala unui regat
neînsemnat, să devină centrul lumii era extrem de redusă. Ironia sorţii
a făcut ca tocmai distrugerea Ierusalimului de către Nabucodonosor să
ducă la crearea tiparului sacralităţii lui viitoare, deoarece acea
catastrofă i-a determinat pe evrei să consemneze şi să proclame gloria
Sionului. De obicei, astfel de cataclisme au dus la dispariţia unor
popoare întregi. Însă extraordinara capacitate de supravieţuire a
evreilor, devotamentul lor încăpăţânat faţă de Dumnezeul lor şi, mai
ales, faptul că au aşternut în scris propria versiune a istoriei lor în
Biblie au stat la baza faimei şi sacralităţii acestui oraş. Biblia s-a
substituit statului evreu şi Templului şi a devenit, cum spunea Heinrich
Heine, „patria ambulantă a evreilor, Ierusalimul ambulant”. Niciun alt
oraş nu are propria sa carte şi nicio altă carte nu a ghidat în aşa
măsură destinul unui oraş.
Прочитать

Simon Sebag Montefiore- Ierusalim, biografia unui oraș carte .PDF

Recomandat pentru o lectură plăcută:

Recenzii și comentarii!
Comentează
Introduceți codul de pe imagine:*
reload, if the code cannot be seen