J. P. Monninger- Șapte scrisori carte .PDF📚


J. P. Monninger- Șapte scrisori carte .PDF
Vizualizări:025-11-2021Post by User
  Top 10000 de cărți online gratis J. P. Monninger- Șapte scrisori carte .PDF
  Profesoară la Dartmouth College în SUA, Kate Moreton ajunge în Irlanda ca să-și petreacă anul sabatic într-un proiect de cercetare. Acolo îl întâlnește pe Ozzie Ferriter, pescar și veteran al războiului din Afganistan. Familia acestuia are o istorie îndelungată pe îndepărtatele insule Blasket, iar Ozzie – care are dublă cetățenie, irlandeză și americană – s-a retras în unicul loc care îi poate aduce puțină pace, după experiența tragică din război.
     La malul mării, pe fundalul senzațional de frumos al peisajelor irlandeze, cei doi se îndrăgostesc și încearcă să-și ducă viața pe insula visurilor lor, departe de tumultul vieții cotidiene. Irlanda își scrie propria poveste, după cum spun legendele, iar granițele iubirii și încrederii celor doi sunt puse la încercare. Demonii interiori îl determină pe Ozzie să pună în pericol viața lui și a lui Kate, care fuge în America pentru a nu-l vedea pe omul pe care îl iubește cum se autodistruge. Când primește vestea că soțul ei, un adevărat erou, este dat dispărut pe mare, Kate trebuie să se hotărască dacă să se lase îndrumată de iubire și să-l urmeze sau de rațiune și să-l uite.

Prolog
     Irlandezii au o poveste despre un bărbat care s-a îndrăgostit de o zână, alături de care a plecat să locuiască pe o insulă uitată de timp și de necazuri. Trăiau într-o colibă cu acoperiș de stuf, cu vedere la mare, neavând în jur decât măgari, pescăruși și găini albe care să le țină tovărășie. Trăiau visul tuturor îndrăgostiților: erau departe de lume, numai unul cu celălalt, patul fiindu-le insula pe care o redescopereau noapte de noapte. Indiferent de anotimp, dormeau lângă o fereastră mare și rotundă, iar vântul împins de ocean îi găsea și se juca blând în părul lor, aducându-le în nări mirosul apelor din larg. În fiecare noapte el se cuibărea lângă ea, care, la rândul ei, se adâncea și mai mult în brațele lui; focile cântau, iar cântecele lor cădeau pe fundul mării, acolo unde scoicile le închideau vocile în cochiliile lor și nu le mai eliberau decât în toiul marilor furtuni. Într-o bună zi, bărbatul a plecat, muritor cum era, nemaiputând să-și înfrâneze dorul de a-i vedea pe cei dragi lăsați în urmă. Ea l-a avertizat că avea să îmbătrânească de îndată ce ar fi pus piciorul înapoi pe pământ irlandez. El a rugat-o să-i dea un măgar, în spinarea căruia să meargă înapoi acasă și să arunce fie și numai o privire. Deși cunoștea primejdia ce-i pândea, ea îl iubea prea mult ca să-i nesocotească dorința. Și astfel, într-o noapte tăcută, el a plecat. Promisiunea lui de a se întoarce n-a făcut decât să-i picure ei și mai multă amărăciune în suflet. De pe un istm ce făcea legătura cu uscatul, l-a urmărit îndepărtându-se. Apoi s-a întors la colibă, știind care avea să fie destinul lui și mai știind că dragostea trebuie să-și aibă întotdeauna propria insulă. A înălțat toată ceața dinspre ocean și a stins toate luminile de pe insulă, iar găinile au amuțit, măgarii și-au înălțat răgetele odată cu fumul scos pe coș și pescărușii i-au cântat durerea. După multe zile de călătorit și fără vina lui, el a atins pământul, îmbătrânind dintr-o suflare. Cum vârsta înaintată l-a cuprins în gheare din clipa în care a pus piciorul pe uscat, a strigat-o să îi vină în ajutor, însă ea nu mai putea să-l ajute. În anii ce au urmat, în anumite nopți cu lună plină, ea îi îngăduia insulei să se ridice din ceață și să i se arate lui sau oricărui alt îndrăgostit cu inima frântă, tumultul mării încremenind ca să se întrevadă priveliștea dureroasă a ceea ce fusese pierdut într-un moment de necugetare. El a trăit până la o vârstă înaintată, însă doar pentru clipele în care mai putea să audă glasul ei ridicându-se deasupra mării, să audă chemarea patului lor, a nopților pe care le petrecuseră împreună, a dragostei lor, a pescărușilor ce parcă purtau în strigătele lor toată durerea lumii. De fiecare dată el a răspuns acestei chemări strigând că era acolo și așteptând pe uscat, cu inima credincioasă și neșovăitoare, căindu-se în fiecare zi a vieții lui pentru că rupsese vraja și părăsise insula. Îi cerea să-i ierte neastâmpărul, acest blestem al bărbaților și al sângelui care le fierbe în vine, însă dacă ea l-a iertat sau nu, el n-a putut s-o afle niciodată.

J. P. Monninger- Șapte scrisori carte .PDF

Recomandat pentru o lectură plăcută:

Recenzii și comentarii!
Comentează
Introduceți codul de pe imagine:*
reload, if the code cannot be seen