Nu sunt amanta nimanui de Mary Balogh. Pdf📚
- Autor:
- Categoria:
- Nr. de pagini:267
- Limba:Română
Mary Balogh ofera in aceasta carte o poveste captivanta in care romantismul se impleteste cu umorul. Cititorul este introdus in lumea secretelor periculoare si a intrigilor complicate din Anglia secolului al XIX-lea. Un lord chipes intalneste o femeie de o frumusete incredibila, dar cu un trecut scandalos, care a jurat sa nu mai fie amanta nimanui.
Pana sa ajunga la Pinewood, o proprietate pe care tocmai o castigase la carti, lordul Ferdinand Dudley, protagonistul romanului, era obisnuit sa obtina totul de la viata. Insa lucrurile par sa se mai schimbe. Incantarea prijeluita de pitorescul locurilor dispare in momentul aparitiei Violei Thornhill, alias Lilian Talbot, cea care se considera stapana conacului. Hotarati sa nu cedere niciunul, cei doi incep o confruntare inversunata, care se tranforma insa, treptat, intr-o atractie irezistibila. In ciuda vointei sale, Ferdinand este vrajit de superba tanara, care, la randul ei, nu ramane insensibila la farmecul acestui barbat.
Fragment:
" Trellick era un sat frumos. Văzuse asta şi ieri, privind în jur pe
măsură ce drumul principal cobora spre valea râului. În această
dimineaţă, stând la fereastra sălii de mese din Boar’s Head şi
savurându-şi cafeaua, lordul Ferdinand Dudley observă casele albe,
cu acoperişuri de paie şi grădini cu flori colorate. Pe malul râului se
afla biserica de piatră, cu turla ascuţită şi înaltă, iar în faţă cu o pajişte
întinsă, în mijlocul căreia se înălţa un stejar bătrân.
Casa parohială, cu pereţii din piatră cenuşie, acoperiţi cu iederă, se afla în spatele
bisericii. Din locul unde se afla nu putea vedea apa, nici şirul de
prăvălii din apropierea hanului, dar putea zări pădurea de pe malul
îndepărtat al apei, un fundal potrivit pentru biserică şi sat.
Se întrebă unde anume se afla conacul Pinewood. De vreme ce
avocatul lui Bamber menţionase Trellick ca cel mai apropiat sat, ştia
că trebuie să fie prin împrejurimi. Dar cât de aproape? Şi cât de mare
era? Cum arăta? O căsuţă ca cele din faţa lui? Sau una precum casa
parohială? O clădire mai mare, după cum indica numele? O ruină?
Nimeni nu părea să ştie, cu atât mai puţin Bamber, căruia nu-i prea
păsa.
Ferdinand se aştepta la o ruină.
Bineînţeles că ar fi putut să ceară lămuriri ieri – până la urmă,
de asta şi venise în sat. Dar nu o făcuse. Trecuse de mult de ora
prânzului şi se convinsese că era mai bine să vadă pentru prima oară
Pinewood abia în dimineaţa următoare. Veselia petrecerii din sat
fusese într-o bună măsură răspunzătoare pentru decizia lui, ca de
altfel şi ţărăncuţa aceea, cu părul legat la spate, a cărei privire
zâmbitoare o întâlnise după întrecerea copiilor cu sacul. Dorise să
mai rămână şi să se amuze – şi să o vadă ceva mai mult.
Cu doar două săptămâni în urmă nici măcar nu auzise de
Pinewood. Acum era pe cale să vadă prima oară proprietatea şi se
întreba ce avea să întâlnească. Un individ neînsemnat precum lordul
Heyward îi prezisese această călătorie. Dar Heyward nu fusese
niciodată un mare optimist, mai ales atunci când era vorba de cei doi
fraţi ai lui Angeline. El nu avea o părere prea bună despre familia
Dudley, deşi se căsătorise cu unul dintre reprezentanţii ei.
Ferdinand se gândi neliniştit că nu ar fi trebuit să o sărute pe
femeia aceea în noaptea trecută. Nu obişnuia să cocheteze cu
fetişcane neştiutoare de provincie şi bănuia că ea era ceva mai mult.
Şi dacă în cele din urmă se dovedea că Pinewood era foarte aproape –
şi nu o ruină? Ce-ar fi dacă s-ar hotărî să rămână acolo o vreme? La
urma urmei, ea ar putea fi chiar fata preotului. Foarte posibil de
vreme ce fusese unul dintre principalii organizatori ai festivităţilor –
iar seara o văzuse ieşind din parohie. Nu întrebase cine era. Nici
măcar nu-i ştia numele.
La naiba, spera să nu fie fiica preotului. Şi nici ca Pinewood să
se afle atât de aproape. Sărutul acela s-ar putea dovedi stânjenitor.
Bineînţeles că era destul de frumuşică pentru a duce în ispită
până şi un sfânt iar cei din familia Dudley nu fuseseră niciodată
candidaţi la sfinţenie. Părul roşcat închis şi trăsăturile perfecte de pe
faţa ovală îi confereau o frumuseţe extraordinară chiar atunci când nu
luai în considerare restul... Ferdinand răsuflă adânc şi se întoarse cu
spatele la fereastră. Voluptuoasă era un cuvânt cu care ar fi putut-o
descrie. Era înaltă şi subţire, având curbe generoase acolo unde
trebuia. Simţise asta nu doar cu ochii, ci şi cu trupul.
I se făcea mult prea cald numai amintindu-şi. "
Pana sa ajunga la Pinewood, o proprietate pe care tocmai o castigase la carti, lordul Ferdinand Dudley, protagonistul romanului, era obisnuit sa obtina totul de la viata. Insa lucrurile par sa se mai schimbe. Incantarea prijeluita de pitorescul locurilor dispare in momentul aparitiei Violei Thornhill, alias Lilian Talbot, cea care se considera stapana conacului. Hotarati sa nu cedere niciunul, cei doi incep o confruntare inversunata, care se tranforma insa, treptat, intr-o atractie irezistibila. In ciuda vointei sale, Ferdinand este vrajit de superba tanara, care, la randul ei, nu ramane insensibila la farmecul acestui barbat.
Va reusi Lilian Talbot sa-si recastige onoarea pierduta si sa-si respecte juramantul sau va deveni mai mult decat amanta lordului Dudley?
Fragment:
" Trellick era un sat frumos. Văzuse asta şi ieri, privind în jur pe
măsură ce drumul principal cobora spre valea râului. În această
dimineaţă, stând la fereastra sălii de mese din Boar’s Head şi
savurându-şi cafeaua, lordul Ferdinand Dudley observă casele albe,
cu acoperişuri de paie şi grădini cu flori colorate. Pe malul râului se
afla biserica de piatră, cu turla ascuţită şi înaltă, iar în faţă cu o pajişte
întinsă, în mijlocul căreia se înălţa un stejar bătrân.
Casa parohială, cu pereţii din piatră cenuşie, acoperiţi cu iederă, se afla în spatele
bisericii. Din locul unde se afla nu putea vedea apa, nici şirul de
prăvălii din apropierea hanului, dar putea zări pădurea de pe malul
îndepărtat al apei, un fundal potrivit pentru biserică şi sat.
Se întrebă unde anume se afla conacul Pinewood. De vreme ce
avocatul lui Bamber menţionase Trellick ca cel mai apropiat sat, ştia
că trebuie să fie prin împrejurimi. Dar cât de aproape? Şi cât de mare
era? Cum arăta? O căsuţă ca cele din faţa lui? Sau una precum casa
parohială? O clădire mai mare, după cum indica numele? O ruină?
Nimeni nu părea să ştie, cu atât mai puţin Bamber, căruia nu-i prea
păsa.
Ferdinand se aştepta la o ruină.
Bineînţeles că ar fi putut să ceară lămuriri ieri – până la urmă,
de asta şi venise în sat. Dar nu o făcuse. Trecuse de mult de ora
prânzului şi se convinsese că era mai bine să vadă pentru prima oară
Pinewood abia în dimineaţa următoare. Veselia petrecerii din sat
fusese într-o bună măsură răspunzătoare pentru decizia lui, ca de
altfel şi ţărăncuţa aceea, cu părul legat la spate, a cărei privire
zâmbitoare o întâlnise după întrecerea copiilor cu sacul. Dorise să
mai rămână şi să se amuze – şi să o vadă ceva mai mult.
Cu doar două săptămâni în urmă nici măcar nu auzise de
Pinewood. Acum era pe cale să vadă prima oară proprietatea şi se
întreba ce avea să întâlnească. Un individ neînsemnat precum lordul
Heyward îi prezisese această călătorie. Dar Heyward nu fusese
niciodată un mare optimist, mai ales atunci când era vorba de cei doi
fraţi ai lui Angeline. El nu avea o părere prea bună despre familia
Dudley, deşi se căsătorise cu unul dintre reprezentanţii ei.
Ferdinand se gândi neliniştit că nu ar fi trebuit să o sărute pe
femeia aceea în noaptea trecută. Nu obişnuia să cocheteze cu
fetişcane neştiutoare de provincie şi bănuia că ea era ceva mai mult.
Şi dacă în cele din urmă se dovedea că Pinewood era foarte aproape –
şi nu o ruină? Ce-ar fi dacă s-ar hotărî să rămână acolo o vreme? La
urma urmei, ea ar putea fi chiar fata preotului. Foarte posibil de
vreme ce fusese unul dintre principalii organizatori ai festivităţilor –
iar seara o văzuse ieşind din parohie. Nu întrebase cine era. Nici
măcar nu-i ştia numele.
La naiba, spera să nu fie fiica preotului. Şi nici ca Pinewood să
se afle atât de aproape. Sărutul acela s-ar putea dovedi stânjenitor.
Bineînţeles că era destul de frumuşică pentru a duce în ispită
până şi un sfânt iar cei din familia Dudley nu fuseseră niciodată
candidaţi la sfinţenie. Părul roşcat închis şi trăsăturile perfecte de pe
faţa ovală îi confereau o frumuseţe extraordinară chiar atunci când nu
luai în considerare restul... Ferdinand răsuflă adânc şi se întoarse cu
spatele la fereastră. Voluptuoasă era un cuvânt cu care ar fi putut-o
descrie. Era înaltă şi subţire, având curbe generoase acolo unde
trebuia. Simţise asta nu doar cu ochii, ci şi cu trupul.
I se făcea mult prea cald numai amintindu-şi. "
Nu sunt amanta nimanui de Mary Balogh. Pdf
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾
Nu sunt amanta nimanui de Mary Balogh. Pdf