Nu pleca de Douglas Kennedy. Pdf📚
- Autor:
- Categoria:
- Nr. de pagini:588
- Limba:Română
On noaptea celei de-a treisprezecea aniversari a sa, Jane Howard a facut un juramant in fata parintilor ei severi: nu se va marita niciodata si nu va avea copii. insa viata, dupa cum va descoperi Jane, este profund intamplatoare. Multi ani mai tarziu, e profesoara in Boston si indragostita de un barbat stralucitor si excentric pe nume Theo. Apoi Jane ramane insarcinata. Maternitatea se dovedeste a fi o surpriza extrem de bine-venita, insa cand o rasturnare devastatoare de situatie ii da peste cap existenta, nu are de ales decat sa fuga de tot ceea ce stie si sa paraseasca lumea.
Tocmai cand s-a hotarat sa renunte la viata, disparitia unei tinere fete o scoate din inertie si o face sa porneasca intr-o cautare obsesiva a unui soi de izbavire personala. Convinsa ca stie mai multe despre caz decat politia, este obligata sa ia o decizie: sa stea ascunsa sau sa scoata la iveala un adevar cumplit?
Noul roman al lui Douglas Kennedy este un portret exceptional al modului nostru de a trai, al diferitelor cai pe care le urmarim in cursul unei singure vieti si a naturii arbitrare a destinului. Asemenea celorlalte romane ale sale care s-au bucurat de o imensa apreciere, cartea de fata este o lectura ce ne pune fata-n fata cu dilemele cu care ne confruntam, incercand sa tinem piept la tot ceea ce soarta ne arunca in cale.
Fragment:
" În seara celei de-a treisprezecea aniversări a zilei mele de naştere, am
făcut un anunţ:
— N-o să mă mărit niciodată şi nici n-o să am copii. Îmi aduc aminte cu
precizie când şi unde am dat glas acestei declaraţii: pe la şase seara, într-un
restaurant de la intersecţia străzii West 63 cu Broadway. Ziua cu pricina era
1 ianuarie 1987, iar eu am lăsat să-mi scape respectiva afirmaţie la scurtă
vreme după ce părinţii mei începuseră să se certe. Aţâţat de alcool şi de un
număr impresionant de resentimente adânc ascunse, scandalul a luat sfârşit
în clipa în care mama a urlat la tatăl meu că e un nimeni, după care,
înecându-se de plâns, s-a repezit în ceea ce ea numea „camera fetiţelor".
Deşi ceilalţi clienţi din restaurant priveau prostiţi scena zgomotoasă,
provocată de nemulţumirile conjugale, cearta nu constituia vreun mare şoc
pentru mine. Părinţii mei se luau la harţă mereu — şi aveau obiceiul să-şi
dea în petic la momentele importante din calendar (de Crăciun, de Ziua
Recunoştinţei, la aniversarea zilei când unicul lor copil venise pe lume),
când valorile familiale contau, chipurile, mai mult decât orice, iar noi ar fi
trebuit să ne simţim „încântaţi şi fericiţi" unul în prezenţa celuilalt.
Însă părinţii mei nu au fost niciodată „încântaţi şi fericiţi".
Aveau
amândoi o nevoie disperată să se războiască, aşa cum beţivii au nevoie de
un gât de tărie, încă de la prima oră a dimineţii, ca să poată deschide ochii.
Fără scandal, se simţeau nesiguri, izolaţi, ba chiar puţin pierduţi. Odată ce
începeau să se înţepe şi să se şicaneze, se putea spune că se aflau într-un loc
pe care îl numeau acasă. Nefericirea nu este doar o stare de spirit, ci şi un
obicei... şi unul de care părinţii mei n-au putut să scape niciodată. "
Tocmai cand s-a hotarat sa renunte la viata, disparitia unei tinere fete o scoate din inertie si o face sa porneasca intr-o cautare obsesiva a unui soi de izbavire personala. Convinsa ca stie mai multe despre caz decat politia, este obligata sa ia o decizie: sa stea ascunsa sau sa scoata la iveala un adevar cumplit?
Noul roman al lui Douglas Kennedy este un portret exceptional al modului nostru de a trai, al diferitelor cai pe care le urmarim in cursul unei singure vieti si a naturii arbitrare a destinului. Asemenea celorlalte romane ale sale care s-au bucurat de o imensa apreciere, cartea de fata este o lectura ce ne pune fata-n fata cu dilemele cu care ne confruntam, incercand sa tinem piept la tot ceea ce soarta ne arunca in cale.
Fragment:
" În seara celei de-a treisprezecea aniversări a zilei mele de naştere, am
făcut un anunţ:
— N-o să mă mărit niciodată şi nici n-o să am copii. Îmi aduc aminte cu
precizie când şi unde am dat glas acestei declaraţii: pe la şase seara, într-un
restaurant de la intersecţia străzii West 63 cu Broadway. Ziua cu pricina era
1 ianuarie 1987, iar eu am lăsat să-mi scape respectiva afirmaţie la scurtă
vreme după ce părinţii mei începuseră să se certe. Aţâţat de alcool şi de un
număr impresionant de resentimente adânc ascunse, scandalul a luat sfârşit
în clipa în care mama a urlat la tatăl meu că e un nimeni, după care,
înecându-se de plâns, s-a repezit în ceea ce ea numea „camera fetiţelor".
Deşi ceilalţi clienţi din restaurant priveau prostiţi scena zgomotoasă,
provocată de nemulţumirile conjugale, cearta nu constituia vreun mare şoc
pentru mine. Părinţii mei se luau la harţă mereu — şi aveau obiceiul să-şi
dea în petic la momentele importante din calendar (de Crăciun, de Ziua
Recunoştinţei, la aniversarea zilei când unicul lor copil venise pe lume),
când valorile familiale contau, chipurile, mai mult decât orice, iar noi ar fi
trebuit să ne simţim „încântaţi şi fericiţi" unul în prezenţa celuilalt.
Însă părinţii mei nu au fost niciodată „încântaţi şi fericiţi".
Aveau
amândoi o nevoie disperată să se războiască, aşa cum beţivii au nevoie de
un gât de tărie, încă de la prima oră a dimineţii, ca să poată deschide ochii.
Fără scandal, se simţeau nesiguri, izolaţi, ba chiar puţin pierduţi. Odată ce
începeau să se înţepe şi să se şicaneze, se putea spune că se aflau într-un loc
pe care îl numeau acasă. Nefericirea nu este doar o stare de spirit, ci şi un
obicei... şi unul de care părinţii mei n-au putut să scape niciodată. "
Nu pleca de Douglas Kennedy. Pdf
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾
Nu pleca de Douglas Kennedy. Pdf