Raymond Chandler – Adio, frumoasa mea. PDF📚


Raymond Chandler – Adio, frumoasa mea. PDF
Vizualizări:007-08-2022Post by User
Fragment :


" Era unul dintre acele blocuri mixte de pe Central Avenue, blocuri care nu
sunt încă ocupate în întregime de negri. Tocmai ieşisem dintr-o frizerie de
doi bani, la care o agenţie de plasare credea că lucrează un anume Dimitrios
Aleidis. Nu era o problemă prea importantă. Soţia lui se arătase dispusă să
plătească ceva bani pentru a-l vedea înapoi acasă.

Nu l-am găsit niciodată, dar nici nevastă-sa nu mi-a dat vreun ban.
Zi călduroasă, spre sfârşitul lui martie; stăteam în faţa frizeriei privind
reclama luminoasă a unui local numit Florian's, aflat la etajul al doilea. Un
bărbat privea şi el într-acolo. Se uita la ferestrele prăfuite cu o privire fixă şi
extaziată, ca un emigrant est-european care soarbe pentru prima oară din
ochi Statuia Libertăţii. Era un tip masiv, înalt de vreo doi metri şi solid ca
un camion. Se afla la câţiva paşi de mine. Mâinile îi atârnau şleampete pe
lângă corp şi o ţigară uitată fumega între degetele lui enorme.

Negri liniştiţi treceau pe stradă şi îi aruncau priviri tăioase. Arăta
îngrozitor. Purta o pălărie miţoasă, o haină sport gri cu nasturi albi ca nişte
mingi de golf, cămaşă maro, cravată galbenă, pantaloni gri din flanel reiat şi
pantofi din piele de crocodil cu pete albe în dreptul degetelor.

Din buzunarul
de la piept se revărsa o batistă galben-strălucitor, ca şi cravata. Avea şi nişte
pene colorate înfipte în panglica de la pălărie, dar ar fi fost la fel de şocant şi
fără ele. Chiar şi pe o stradă mai deocheată, ca Central Avenue, omul nu
putea trece neobservat. E ca şi când ai vedea un păianjen pe o felie de
cozonac.

Era palid şi nebărbierit. Oricum, tot nebărbierit ar fi arătat. Avea păr
negru şi creţ, sprâncene stufoase care se întâlneau deasupra nasului
borcănat, urechi mici şi delicate faţă de statura sa şi o privire melancolică,
specifică ochilor cenuşii. Stătea nemişcat, ca o statuie; după mult timp, a
zâmbit.

A pornit agale pe trotuar către uşile batante ce ascundeau scările pe care
se putea ajunge la etajul al doilea. A împins uşile, a aruncat o privire rece şi
inexpresivă în lungul străzii, apoi a intrat. Dacă ar fi fost mai mic de statură
şi mai puţin ţipător îmbrăcat aş fi crezut că vrea să dea o spargere. Dar cu
hainele, pălăria şi constituţia asta era imposibil.

Uşile s-au balansat un timp şi erau pe punctul de a se opri. S-au deschis
însă din nou, în afară, brusc. Ceva a zburat de-a latul trotuarului şi a

aterizat în şanţul dintre două maşini parcate. A aterizat în mâini şi în
genunchi, scoţând un sunet strident, ca un şoarece încolţit. S-a ridicat
încet, şi-a recuperat pălăria şi s-a retras pe trotuar. Era un negru tânăr,
subţire, cu umeri înguşti; purta un costum, liliachiu cu o floare la butonieră.
Avea părul negru şi lucios. A rămas cu gura deschisă şi a gemut un moment.
Trecătorii l-au privit nepăsători. Şi-a potrivit pălăria, s-a târât până la perete
şi a început să meargă nesigur de-a lungul clădirii.

Linişte. Totul a reintrat în normal. M-am îndreptat către uşile batante şi
am rămas în faţa lor. Erau nemişcate. Nu era treaba mea, aşa că le-am
deschis şi am privit înăuntru.

O mână imensă a apărut din întuneric, m-a apucat de umăr şi m-a strâns
îngrozitor. Aceeaşi mână m-a tras înăuntru şi m-a ridicat fără nici un efort
pe prima treaptă. O voce groasă mi-a şoptit:

― Hmm, sunt numai tuciurii pe-aici. Ai mai văzut aşa ceva, amice?
Era întuneric şi linişte. Sunete vagi trădau prezenţa oamenilor sus, la
etaj, dar eram singuri pe scări. Namila m-a privit solemn şi a continuat să-mi
strivească umărul. "
  • Ghid de descărcare!
  • Raymond Chandler – Adio, frumoasa mea. PDF

    Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾



    Recenzii și comentarii!
    Comentează
    Introduceți codul de pe imagine:*
    Кликните на изображение чтобы обновить код, если он неразборчив