Hazliile ispravi ale nepotului lui Juan Moreira – Roberto Payro. PDF📚


Hazliile ispravi ale nepotului lui Juan Moreira – Roberto Payro. PDF
Vizualizări:007-08-2022Post by User
Juan Moreira este un personaj literar creat de scriitorul argentinian Eduardo Gutiérrez în 1880: un gaucho care, ajuns în afara legii, devine tâlhar şi asasin sângeros. Roberto Payró se foloseşte de acest personaj pentru a-şi caracteriza şi a defini cât mai exact propriul protagonist, pe Gómez Herrera, care ar putea fi „nepotul“ primului.

Herrera este în esenţă un pícaro, dar şi-a pus în faţa numelui un „don“ (ca titlu de nobleţe) şi urcă treptele ierarhiei social-politice călcând în picioare tot ce i-ar putea sta în cale. în felul acesta ajunge, dintr-un umil funcţionăraş la primăria din satul lui, un politician important în capitală şi apoi ministru plenipotenţiar într-o ţară europeană. Romanul este o „satiră simpatică“ a arivistului, pe fundalul societăţii argentiniene de la sfârşitul secolul al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea.


Fragment :

" Contemporan și prieten cu scriitori și poeți ale căror nume au devenit simboluri ale literaturii
argentiniene și latinoamericane de la sfârșitul veacului al XIX-lea și începutul secolului trecut –
Leopoldo Lugones, Horacio Quiroga, Ruben Dario –, Roberto J. Payró nu a dobândit același statut în
conștiința universală. Faptul merită să fie cercetat, pentru că Payró este unul dintre prozatorii
argentinieni interesanți și complecși, greu de încadrat în schemele tradiționale propuse de istoriile
literare. Nu se poate analiza evoluția literaturii argentiniene de la începutul secolului al XX-lea fără
a ține seama de contribuția originală a lui Payró.

Cele mai importante opere ale sale, care îi definesc personalitatea literară și locul în ierarhia
literelor argentiniene, apar în primul deceniu al secolului al XX-lea.

Trecerea de la proza secolului al XIX-lea la cea a secolului al XX-lea [în America Latină] se face fără salturi bruște.
Romanul american contemporan este același roman din epoca anterioară, evoluat și în pas cu vremea. Înțelegem prin asta că
semnul sub care are loc dezvoltarea acestui roman în veacul actual este același cu cel din ultimele decenii ale secolului al
XIX-lea și care este exprimat de sinteza realism-naturalism, predominând unul sau celălalt factor, în funcție de latitudine și
autor

În Argentina, proza acestui început de veac al XX-lea se află într-un proces evolutiv complex, cu
tendințe și direcții greu de definit, alcătuind o panoramă eterogenă în care clasificările și schemele
nu-și au locul. Se poate vorbi de romanul realist, romanul indigenist sau gauchesc, de romanul istoric,
social, psihologic. Dar și o astfel de clasificare este doar superficială, pentru că în marea majoritate
a cazurilor la marii scriitori ai epocii se observă interferențe între direcții, tendințe sau curente.
Este perioada când continuatorii generațiilor de la ’80 și ’90 din secolul al XIX-lea în domeniul
prozei de inspirație urbană sau rurală, aflați sub semnul sintezei realism-naturalism, se întâlnesc cu
modernismul.

Așa cum, potrivit schemei tradiționale, sfârșitul veacului a fost socotit deseori o epocă
literară bine definită prin trăsături comune mai multor grupuri de scriitori, fără să se țină seama de
varietatea și diversificarea pozițiilor și tendințelor individuale, tot astfel, de cele mai multe ori,
începutul secolului nostru a fost etichetat nediferențiat și identificat cu modernismul. Or, receptarea
modernismului în Argentina reprezintă un proces foarte nuanțat. Modernismul este adoptat de unii,
întrebuințat și pus în slujba creolismului de alții, după ce a fost epurat de elementele sale exotice, sau
pur și simplu tolerat cu înțelegere. În orice caz, nu se poate face abstracție de cuceririle de netăgăduit
ale modernismului în literatura argentiniană: considerarea artei ca o activitate autonomă respectabilă,

ca un fapt important în viața socială; înnoirea, actualizarea și purificarea limbajului; consacrarea
meseriei de scriitor; stabilirea unei noi retorici care ajunge, într-un timp relativ scurt, să înăbușe
cuceririle modernismului și obligă noile generații să lupte împotriva lui. În contextul apariției și
dezvoltării modernismului în literatura argentiniană, ni se pare interesantă afirmația lui Noé Jitrik:

Istoria literaturii argentiniene a demonstrat, de la începuturile sale, că modalitatea de a se forma școli în literatura
argentiniană este dublă. Pe de o parte, se produce un import deliberat de forme europene prestigioase; pe de altă parte, se
produce un proces aproape spontan care tinde să valorifice condițiile lingvistice particulare. Din prima categorie fac parte
pseudo-clasicismul, romantismul, naturalismul, realismul și, mai târziu, la rândul său, ultraismul; din a doua categorie, diferitele
tendințe ale literaturii gauchești, teatrul creol și poezia tangoului. Asta nu înseamnă că, în mod necesar, cele două categorii se
exclud. Apar influențe reciproce. Dar, în ambele, cele două modalități apar în prim-plan, condiționând procesul

Roberto J. Payró este scriitorul care ilustrează în chip desăvârșit această afirmație a lui Noé
Jitrik. Opera lui este produsul finit al contopirii realismului tradițional cu naturalismul, literatura
picarescă, costumbrismul spaniol, literatura gauchescă, creolismul și costumbrismul argentinian al lui
Fray Mocho sau Leguizamón. Proza lui Payró stă la baza evoluției romanului și nuvelei moderne
argentiniene, alături de opera lui Larreta, Gálvez, Benito Lynch, Güiraldes.

După 1880, literatura argentiniană este dominată de naturalism. Așa cum am mai spus însă, acest
naturalism este mai degrabă o sinteză între realismul descriptiv, de tip balzacian și flaubertian, și
naturalismul în adevăratul înțeles al cuvântului, așa cum a fost el teoretizat de Zola în prefața la
Therèse Raquin (1867) sau în Le roman experimental (1880). De altfel, este bine știut că
naturalismul francez, care crede în legea eredității și a mediului, a fost preluat în mod original de
literatura de expresie spaniolă. Chiar și scriitorii spanioli considerați de critica literară ca
reprezentanții tipici ai naturalismului, Pardo Bazán, Palacio Valdés, Clarín, Blasco Ibáñez, n-au făcut
decât să continue și să adâncească cele mai bune tradiții ale romanului realist spaniol, însușindu-și
de la naturaliști intenția de a zugrăvi viața reală a oamenilor obișnuiți.

Nu interesează aici motivele care au favorizat dezvoltarea naturalismului în literatura
argentiniană, ci un alt aspect, mai complex: Payró propune o revenire la realism, deci o întoarcere
înapoi, ceea ce s-ar putea numi o involuție. El declară că dorește să „zugrăvească viața națională“, în
prologul la romanul Nosotros (Noi), neterminat, și, într-adevăr, toate operele sale reprezintă o
analiză minuțioasă, critică și sistematică a realității argentiniene, dovedindu-se un observator
sensibil și atent. "
  • Ghid de descărcare!
  • Hazliile ispravi ale nepotului lui Juan Moreira – Roberto Payro. PDF

    Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾



    Recenzii și comentarii!
    Comentează
    Introduceți codul de pe imagine:*
    Кликните на изображение чтобы обновить код, если он неразборчив