Jurnalul lui Adam si al Evei de Mark Twain text adaptat, dramatizare📚


Jurnalul lui Adam si al Evei de Mark Twain  text adaptat, dramatizare
Vizualizări:030-09-2021Post by User

Jurnalul lui Adam si al Evei de Mark Twain  text adaptat, dramatizare

ADAM : Creatura asta noua cu parul lung ma cam incurca. Imi da mereu tarcoale si ma urmareste. Nu prea-mi place asta pentru ca nu sunt obisnuit cu societatea. Mai bine statea cu celelalte animale... Azi e timp noros, bate vant de la rasarit. Cred ca o sa vina ploaia peste noi... “Noi”? De unde am scos si cuvantul asta? Ah, mi-aduc aminte: il spune mereu creatura cea noua.

EVA: N-are solduri si se subtiaza ca un morcov. Nu m-am dumirit inca.

Cred totusi ca e barbat. N-am mai vazut un barbat, dar asta pare, asa ca acuma-s sigura ca e barbat. Imi dau seama ca-mi zgandare mai mult curiozitatea decat orice alta reptila. Daca reptila asta este barbat, nu pot sa-i zic ea, nu-i asa? N-ar fi... gramatical. Trebuie sa fie un el. Deci s-ar declina asa: nominativ – el; genitiv – al lui; dativ – lui. Prin urmare am sa-l consider barbat si-am sa-i spun el, pana s-o dovedi ca e altceva... Mi-ar fi mai usor fara atatea indoieli.

La inceput ma speriam si-o luam la fuga de cate ori se intorcea catre mine, fiindca-mi inchipuiam ca o sa ma ia la goana. Cu timpul, mi-am dat seama ca vrea numai sa scape de mine, asa ca nu mi-a mai fost frica. Am urmarit-o cateva ore. M-am tinut la 20 de pasi dupa ea. Asta o scotea din sarite. In cele din urma s-a saturat si s-a cocotat intr-un pom. Am asteptat o bucata de vreme, pe urma am lasat totul balta si am plecat acasa.

La fel si astazi. Am facut-o sa se catere din nou.

ADAM: Ma tot uit la cascada. E mare si cred ca-i cel mai frumos lucru de pe domeniu. Creatura cea noua ii zice Cascada Niagara. De ce, nu prea stiu. Pretinde ca seamana cu Cascada Niagara, dar asta nu-i un motiv. Mi se pare ca bate campii. Eu unul n-am apucat sa dau nume la nimic. In schimb, creatura cea noua da nume la tot ce-i iese-n cale. Eu nici nu apuc sa protestez. Si gaseste mereu acelasi pretext: ca seamana cu ceva. Sa luam, de exemplu, pasarea dodo. Zice ca, de cum te uiti la ea, nu se poate sa nu vezi ca seamana cu pasarea dodo. Asa ca, fara doar si poate, va trebui sa poarte numele asta. N-am chef sa ma enervez pentru atata lucru.

Oricum, tot n-am sluji la nimic... Seamana aia cu pasarea dodo exact cum seman eu.

EVA: M-am tinut dupa el toata saptamana si am incercat sa fac cunostinta. Am vorbit numai eu, fiindca el e timid, dar nu m-a deranjat.

Cred ca-i face placere prezenta mea. Am folosit pluralul noi, fiindca mi se pare ca-l flateaza.

ADAM: Tare-as vrea sa taca din gura, dar vorbeste tot timpul. Si asta, la biata creatura, suna ca un fel de balmajeala repezita. Nici nu prea stiu cum sa-i spun. N-am mai auzit niciodata o voce omeneasca pana acum, si orice sunet nou si deosebit care se rataceste in linistea solemna a singuratatii visatoare din jur imi raneste auzul si-mi pare o nota falsa. Si sunetul asta nou e atat de aproape! Il aud langa umar, la ureche, intai intr-o parte, pe urma-n cealalta... Iar eu sunt obisnuit cu sunete mai indepartate.

EVA: Buna! (Adam se intoarce cu spatele) Ai idee cum se numeste locul asta? (niciun raspuns)

ADAM: Aveam un nume foarte bun pentru domeniu. Suna muzical si dragut: Gradina Raiului.

EVA: Dar peste tot sunt numai paduri, stanci si privelisti frumoase. Nu aduce catusi de putin cu o gradina... Seamana cu un parc si cu nimic altceva. O sa-i spunem Parcul Cascadei Niagara. (Eva scoate o pancarta

“NU CALCATI IARBA”)

ADAM: S-a dus cu traiul meu fericit de odinioara...

EVA: Acum ne-ntelegem de minune si ne cunoastem din ce in ce mai bine. Nu mai incearca sa ma evite, semn ca-i place compania mea. Imi pare bine si-ncerc sa ma fac utila in orice chip, ca sa cresc in ochii lui. De vreo doua zile m-am apucat sa dau nume la toate lucrurile pe care le ia in mana. A fost o mare usurare pentru el, fiindca nu-i defel inzestrat in privinta asta si mi-e foarte recunoascator pentru tot.

ADAM: Era asa frumos si liniste aici... Azi dimineata creatura cea noua incerca sa ia mere din pomul oprit.

EVA: Am vrut sa-i fac si lui rost de mere din alea, dar nu-s in stare sa arunc bine la tinta.

ADAM: Sunt interzise si tu o sa dai de belea.

EVA: Am dat eu gres, dar cred ca a apreciat intentia mea. Zice ca sunt fructe oprite si ca o sa dau de bucluc. Daca pot sa-i fac o placere, de ce sa ma gandesc la ce-o sa mi se intample?

Numele meu este Eva. Sunt o ea. Cand vrei sa vin, poti sa ma strigi Eva.

ADAM: Ieri se privea in iaz, asa cum face mereu, si a cazut in apa. Mai-mai sa se sufoce. Dupa ce am salvat-o, a inceput sa scoata apa pe gaurile cu care se uita, pe urma a sters-o cu dosul labelor si a facut zgomotul pe care-l fac celelalte animale cand sunt suparate. Zice c-a fost cat se poate de neplacut. Asta a facut-o sa compatimeasca vietuitoarele care traiesc acolo si pe care ea le numeste pesti – pentru ca tine in continuare sa dea cate-un nume la toate lucrurile, care nici macar n-au nevoie de nume, de vreme ce nu raspund la el. Dar nici n-are vreo importanta pentru ea, fiindca, orice s-ar spune, tot neroada e. Asa ca aseara a scos o gramada de pesti din iaz si i-a adus inauntru. Mi i-a pus in pat ca sa le fie si lor cald.

M-ai uitat azi la ei din cand in cand si nu mi se par mai fericiti ca inainte.

Doar ca stau mai linistiti. La noapte am sa-i dau afara. Nu ma mai culc cu ei, fiindca sunt lipiciosi si nu-i comod sa dormi printre ei cand n-ai nimic pe tine.

EVA: Nu, nici nu l-a interesat cum ma cheama. Am incercat sa-mi ascund nemultumirea, dar nu cred c-am reusit. M-am asezat pe malul acoperit cu muschi si mi-am bagat picioarele in apa. Stau aici de cate ori mi-e dor de compania cuiva pe care sa-l privesc si cu care sa schimb o vorba. Nu pot zice ca-mi ajunge silueta cea alba si frumoasa desenata in iaz, dar oricum, mai bine cu ea decat singura cuc. Vorbeste cand vorbesc si eu, e trista cand sunt si eu trista, ma consoleaza cu intelegere.

El vorbeste foarte putin. Asta poate pentru ca nu-i prea destept. Simte asta si incearca sa ascunda. Ce pacat. La urma urmelor, desteptaciune nu inseamna nimic. Adevaratele comori le gasesti in suflet. As vrea sa-l fac sa inteleaga ca o inima buna si iubitoare e un lucru de pret si ca,daca o ai pe asta, nu-ti mai trebuie nimic altceva.

ADAM: Acum s-a imprietenit cu un sarpe. Animalele celelalte sunt fericite ca le lasa in pace. Facea tot felul de experiente cu ele si le sacaia.

Cat despre mine, sunt bucuros ca sarpele vorbeste, asa ca am si eu un pic de tihna.

EVA: Am pus jos in bat uscat si-am incercat sa-l gauresc cu un altul.

Aveam eu un plan mai vechi. Dar ce spaima am tras... Din gaura au inceput sa iasa a-nceput sa se inalte o suvita subtire, albastruie si stravezie. Deodata mi-a venit in minte numele, desi nu-l mai auzisem. Era foc! Eram mai sigura ca oricand, asa ca i-am zis foc fara sa ezit nici un pic. Duhul albastrui a inceput sa se inalte. A cuprins copacii. Din el, ceva se intindea si se incolacea ca un nor – fum! – desi, pe cuvantul meu, pana atunci nu mai auzisem niciodata de fum. A venit si el in fuga.

ADAM: Ce e?

EVA: Of, de ce-o fi pus intrebarea asa de direct? Trebuia sa-i spun ceva, nu? (lui Adam) E foc. Nu i-a placut deloc ca eu stiu si el trebuie sa-ntrebe, dar nu-i vina mea.

ADAM: Cum a venit?

EVA: Eu l-am facut.

ADAM: Ce-s astia?

EVA: ...carbuni. A ridicat unul sa-l cerceteze, dar s-a razgandit si l-a pus iar jos. Apoi a plecat. Nu-l intereseaza nimic.

ADAM: Zice ca sarpele o povatuieste sa-ncerce fructul din pomul ala, c-o sa se-aleaga cu o educatie vasta, desavarsita si de soi. I-am spus ca o sa se mai aleaga cu ceva: o sa aduca moartea pe lume. Am sfatuit-o sa se tina departe de copac. Mi-a spus ca nici nu-i trece prin cap. Nu-mi miroase a bine. O sa emigrez.

Am trecut printr-o multime de peripetii. Aseara am reusit sa scap si am mers calare toata noaptea, cat am putut de repede, ca sa ies din parc si sa ma ascund pe vreun alt taram, pana nu incepe vanzoleala. Dar n-a fost sa fie asa. Cam la o ora dupa rasaritul soarelui, treceam calare peste o campie smaltata cu flori. Mii de animale pasteau, dormeau sau se harjoneau intre ele ca de obicei. Dintr-o data au inceput sa scoata tipete infricosatoare. Intr-o clipa, o agitatie frenetica a pus stapanire pe toata intinderea. Fiecare fiara incerca sa-si ucida vecinul. Stiam ce se intamplase: Eva mancase din fructul ala si moartea isi facuse aparitia in lume. Tigrii mi-au sfasiat calul, ba mai mult, m-ar fi sfasiat si pe mine, daca as fi ramas pe loc, ceea ce n-am facut, ci m-am indepartat in mare graba...

Am nimerit in locusorul asta, afara din parc, unde am dus-o foarte bine cateva zile. Dar m-a gasit.

EVA: Locul asta se numeste Tonawanda. Seamana cu Tonawanda. Ti-am adus niste mere.

ADAM: Pe aici nu prea sunt de-ale gurii. A trebuit sa le mananc fiindca nu mai puteam de foame.

Multumesc !

Fapta a fost in totala contradictie cu principiile mele, dar constat ca principiile nu fac nici cat o ceapa degerata daca n-ai burta plina.

De ce porti aceste lucruri ridicole?

EVA: O sa vezi.

ADAM: (Eva incepe sa-l imbrace) Aceste haine sunt cam incomode, da-s cochete. Si la haine, asta-i toata chestia.

EVA: Ni s-a ordonat ca de-acum inainte sa muncim ca sa ne castigam existenta. Vom lucra impreuna.

ADAM: Descopar ca am in ea o companie buna. Acum, ca mi-am pierdut domeniul, m-as simti singur si as fi trist fara ea...

EVA: Cand privesc inapoi, Gradina imi pare un vis. A fost frumoasa, neasemuit de frumoasa, incantator de frumoasa. Acum am pierdut-o si n-o s-o mai vad niciodata.

Am pierdut Gradina, dar l-am gasit pe el. Si sunt multumita. Ma iubeste cat poate, iar eu il iubesc cu toata forta firii mele pline de pasiune, ceea ce, cred eu, este normal pentru sexul caruia ii apartin. Daca ma intreb de ce-l iubesc, descopar ca nu stiu si, de fapt, nici nu prea ma sinchisesc sa aflu. Cred mai degraba ca genul asta de dragoste nu e un produs al rationamentelor si statisticilor. Cred ca trebuie sa fie cam asa: iubesc anumite pasari pentru cantul lor. Pe Adam nu-l iubesc pentru cantul lui.

Nu, nici gand. Cu cat canta mai mult, cu atat mai putin ma impac cu asta.

Si totusi il rog sa cante, fiindca vreau sa invat sa-mi placa tot ce-l intereseaza pe el. Sunt sigura ca o sa invat, pentru ca, daca la-nceput nu putea sa suport, acuma pot. Cand canta el, se acreste laptele. Dar nu-i nimic, o sa ma obisnuiesc cu laptele acru.

Nu pentru agerimea mintii il iubesc. Nu, nici gand. Nu-i el de vina pentru agerimea asta – atata cata este – fiindca nu si-a facut-o singur. E-asa cum l-a lasat Dumnezeu, dar nici nu trebuie mai mult. Intentia a fost buna, sunt sigura. Mintea o sa i se deschida cu timpul, chiar daca nu dintr-o data. Si-apoi nu-i nicio graba: e destul de bun asa cum e.

Nu pentru purtarea lui tandra sau pentru delicatete il iubesc. Nu. Are lipsuri din punctul asta de vedere, dar e destul de bun si-asa si se face tot mai bun pe zi ce trece.

Nu pentru harnicia lui il iubesc. Nu, nici gand. Stiu ca o are in el, dar nu inteleg de ce o ascunde de mine.

Nu pentru invatatura lui il iubesc. Nu, nici gand. A invatat singur si stie o multime de lucruri. Partea proasta e ca lucrurile cu pricina nu sunt cum le stie el.

Nu pentru cavalerism il iubesc. Nu, nici gand. M-a parat, dar nu-l invinuiesc.

Atunci pentru ce-l iubesc? Pur si simplu, pentru ca e barbat. Asa cred.

Are un fond bun si pentru asta-l iubesc, dar l-as iubi si fara. Daca m-ar bate sau mi-ar arunca vorbe de ocara, l-as iubi mai departe. Sunt sigura.

E-o chestiune de sex. Asa cred.

E puternic si chipes si-l iubesc pentru asta. Il admir si-s mandra de el, dar l-as iubi si daca n-ar avea nici una dintre calitatile astea. Daca ar fi urat, tot l-as iubi. Si daca ar fi o starpitura l-as iubi. As munci pentru el ca o sclava, m-as ruga pentru el si as veghea langa patul lui, pana cand mi-as da ultima suflare.

Da, cred ca-l iubesc pur si simplu, pentru ca-i al meu si pentru ca-i barbat. Banuiesc ca n-am niciun alt motiv. Cred prin urmare ca-i asa cum am spus la inceput: genul asta de dragoste nu e un produs al rationamentelor si statisticilor. Ea vine nu se stie de unde si nu se poate explica. Nici nu-i nevoie.

ADAM: Imi dau seama ca am judecat-o gresit pe Eva. Poate c-ar fi trebuit sa tin cont ca e foarte tanara – o fetiscana abia – si sa fiu ingaduitor. Sa va povestesc numai intamplarea cu brontozaurul, un animal inalt de douazeci si unu de picioare si lung de optzeci si patru.

Cand brontozaurul a pus piciorul lui de urias in tabara, ea la intampinat ca pe un bun castigat, in timp ce eu l-am privit ca pe o nenorocire. A vrut sa-l dreseze. Atunci i l-am oferit in dar pentru gospodarie si i-am spus ca ma mut. Ea crede ca poate fi domesticit prin tratament bland. Eu i-am spus ca un animal de dimensiunile lui, chiar cu cele mai bune intentii sau fara sa vrea sa faca vreun rau, ar putea sa se aseze pe casa si sa o striveasca. Nu-i greu deloc sa-i citesti in ochi cat e de distrat...

Ii ramasese inima la monstrul ala si nu putea sa se desparta de el nici in ruptul capului. Se gandea sa deschida o laptarie si voia sa o ajut sa-l mulga. Dar n-am acceptat. Era prea riscant. Nu era nici de sexul potrivit si, oricum, n-aveam nici scara.

In cele din urma, colosul s-a dovedit a fi destul de bland, cel putin in ceea ce-o priveste. Se tinea dupa ea, ca un munte plin de fidelitate. Aidoma celorlalte animale. Toate faceau la fel...

E toata numai curiozitate, neastampar, viata. Pentru ea, lumea e vraja, miracol, mister, bucurie. Cand gaseste o floare noua, de incantare nu mai poate rosti nici un cuvant. Trebuie sa o mangaie si sa o alinte. O miroase, ii vorbeste si revarsa asupra ei un suvoi de nume tandre. Incep sa-mi dau seama ca e o creatura deosebit de atragatoare – mladioasa, zvelta, delicata, unduioasa, bine facuta, sprintena, gratioasa. Odata se suise pe un bolovan. Era alba ca marmura si scaldata in soare. Cu capul dat pe spate si mana streasina la ochi, privea zborul unei pasari pe cer. A trebuit sa recunosc ca e frumoasa.

E mai bine sa traiesti in afara gradinii cu ea, decat inauntru fara ea. La inceput credeam ca vorbeste prea mult. Acum mi-ar parea rau sa-i amuteasca glasul si sa dispara din viata mea. Binecuvantat fie marul care ne-a adus impreuna si m-a invatat sa-i cunosc bunatatea si farmecul inimii.

EVA: Ruga mea, dorinta mea fierbinte e sa trecem impreuna peste pragul acestei vieti. E o dorinta ce n-o sa piara niciodata de pe pamant. O sa salasluiasca in sufletul fiecarei sotii care iubeste, pana la sfarsitul timpurilor.

Dar daca trebuie ca unul din noi sa plece mai intai, ruga-mi este sa fiu eu aceea. El e puternic, eu sunt slaba. Eu nu-i sunt atat de necesara pe cat imi este el mie. Fara el, viata n-ar mai fi viata. Cum as putea-o indura?

ADAM: Acum, cand nu mai e, am invatat un lucru: unde era ea,  acolo era Raiul.

 


  • Ghid de descărcare!

  • Jurnalul lui Adam si al Evei de Mark Twain text adaptat, dramatizare

    Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾

    Recenzii și comentarii!
    Comentează
    Introduceți codul de pe imagine:*
    reload, if the code cannot be seen