Lorenzo Marone: Maine poate am sa raman, online gratis .pdf📚
- Autor:
- Categoria:
- Nr. de pagini:296
- Limba:Română
Intr-un Napoli descris cu atata vivacitate si culoare, incat pare sa se auda in fundal muzica lui Pino Daniele, romanul Maine poate am sa raman aduce in prim-plan, pe langa personaje savuroase si complexe, o concretete a cotidianului care il face deseori pe cititor sa creada ca si el e protagonist in aceasta poveste din Cartierele Spaniole.
In 2017 a primit Premio Selezione Bancarella. Luce di Notte (adica "lumina de noapte", un oximoron onomastic impus de un tata aventurier), o tanara avocata in blugi si mereu calare pe legendara Vespa portocalie, se revolta impotriva tuturor: a unei mame tacute si conservatoare, a iubitului care a parasit-o, a amintirii tatalui plecat de acasa nu se stie de ce, a proprietarului biroului de avocatura unde lucreaza, care crede ca poate tine batranetea departe seducand cat mai multe femei. Isi pune tot mai des problema sa paraseasca orasul Napoli si, asemenea fratelui ei, sa urmeze visul italian de a se stabili in nord.
Viata ei insa incepe sa capete alte intelesuri din clipa in care se ivesc trei prietenii mai putin obisnuite: cu un caine de pe strada, cu vecinul sau, un fost om al marii, ajuns intr-un scaun cu rotile, dar mai ales cu un copil de sapte, opt ani, pe care si-l disputa parintii aflati in divort. Dar poate dragostea adevarata sa apara in acest oras din care Luce isi doreste sa evadeze?
" Alleria
, câinele pleşuv care îmi veghează viaţa de câtăva vreme,
ciuleşte urechile şi latră scurt, în timp ce notele lui Pino Daniele se
răspândesc din combina muzicală în toţi cei treizeci şi cinci de metri
pătraţi în care-mi petrec zilele (inclusiv baia şi micul balcon care dă spre o
străduţă întunecată şi umedă).
Îmi termin machiajul şi răspund la interfon.
— Luce, cobori? Eu sunt...
— A, da, vin acum!
Avocatul Arminio Geronimo are şaptezeci de ani şi e un omuleţ îndesat,
cu două ciufuri de păr care sfidează legea gravitaţiei, de o parte şi de alta a
capului, cu o pereche de tufişuri ţepoase în locul sprâncenelor, barba
nerasă, cămaşa tot timpul descheiată, lăsând la vedere maioul de lâniţă
(plus câteva fire de păr alb răzleţe şi un crucifix de aur intarsiat, mare cât
un iPhone), şi cu dinţii strâmbi şi galbeni care-i atârnă din gură. Ce mai
tura-vura, un tip nu prea arătos.
In 2017 a primit Premio Selezione Bancarella. Luce di Notte (adica "lumina de noapte", un oximoron onomastic impus de un tata aventurier), o tanara avocata in blugi si mereu calare pe legendara Vespa portocalie, se revolta impotriva tuturor: a unei mame tacute si conservatoare, a iubitului care a parasit-o, a amintirii tatalui plecat de acasa nu se stie de ce, a proprietarului biroului de avocatura unde lucreaza, care crede ca poate tine batranetea departe seducand cat mai multe femei. Isi pune tot mai des problema sa paraseasca orasul Napoli si, asemenea fratelui ei, sa urmeze visul italian de a se stabili in nord.
Viata ei insa incepe sa capete alte intelesuri din clipa in care se ivesc trei prietenii mai putin obisnuite: cu un caine de pe strada, cu vecinul sau, un fost om al marii, ajuns intr-un scaun cu rotile, dar mai ales cu un copil de sapte, opt ani, pe care si-l disputa parintii aflati in divort. Dar poate dragostea adevarata sa apara in acest oras din care Luce isi doreste sa evadeze?
Forta principala a scrisului lui Marone, calitatea sa esentiala consta in magistrala alternare a registrelor: in romanul Maine poate am sa raman trece de la o scena amuzanta la una atat de emotionala, ca aproape te rusinezi de stiuatia la care te obliga sa asisti.
- Il Mattino
O poveste scrisa cu ironie si sensibilitate, de partea celor aparent slabi. O paraloba care e in acelasi timp un omagiu adus caracterului puternic al unor femei.
- La Repubblica
O carte care face sa-ti tresalte inima, minunat de onesta, ingenioasa, trepidanta si dramatica.
- Siegener Zeitung
Fragment:
" Alleria
, câinele pleşuv care îmi veghează viaţa de câtăva vreme,
ciuleşte urechile şi latră scurt, în timp ce notele lui Pino Daniele se
răspândesc din combina muzicală în toţi cei treizeci şi cinci de metri
pătraţi în care-mi petrec zilele (inclusiv baia şi micul balcon care dă spre o
străduţă întunecată şi umedă).
Îmi termin machiajul şi răspund la interfon.
— Luce, cobori? Eu sunt...
— A, da, vin acum!
Avocatul Arminio Geronimo are şaptezeci de ani şi e un omuleţ îndesat,
cu două ciufuri de păr care sfidează legea gravitaţiei, de o parte şi de alta a
capului, cu o pereche de tufişuri ţepoase în locul sprâncenelor, barba
nerasă, cămaşa tot timpul descheiată, lăsând la vedere maioul de lâniţă
(plus câteva fire de păr alb răzleţe şi un crucifix de aur intarsiat, mare cât
un iPhone), şi cu dinţii strâmbi şi galbeni care-i atârnă din gură. Ce mai
tura-vura, un tip nu prea arătos.
Problema e că individul ăsta, care ţopăie
în jurul meu de un an, e şeful meu, cel care, deci, îmi dă un salariu, chiar
dacă mizerabil. Multă vreme a fost un faimos avocat specializat în
divorţuri, practic n-a existat în ultimii patruzeci de ani la Napoli cuplu
care să nu se fi insultat în faţa sau prin intermediul avocatului Geronimo.
Apoi, pe la jumătatea anilor ’90, a început avântul şmecheriilor cu
asigurările, şi drăguţul de Arminio, dintotdeauna un şacal în ceea ce
priveşte aventurile extraconjugale şi afacerile, a mirosit pleaşca şi n-a stat
prea mult pe gânduri, lăsând divorţurile în seama celui mai apropiat
colaborator al său, un oarecare Manuel Pozzi.
În câţiva ani, Geronimo a construit un imperiu, graţie unor prieteni
influenţi, dar şi lipsei totale de scrupule, punând în picioare un sistem care
funcţionează la perfecţie, în care toate angrenajele se rotesc la unison
pentru a le permite lui şi numeroşilor săi acoliţi să încaseze cifre
importante din asigurările care nu rezolvă nimic. Arminio Geronimo este
în fruntea unei dense reţele de persoane care se străduiesc în fiecare zi să
realizeze false accidente şi să stoarcă mii de euro despăgubire de la
companii, care se răzbună apoi pe cei mai slabi, obligaţi să plătească cifre
ireale pentru un simplu scuter. Dar asta, care constituie şi motivul pentru
care umblu cu un scuter portocaliu din ’82, hodorogit şi fără apărători, e o
altă poveste, iar aici suntem interesaţi să vorbim despre Geronimo. Din
grupul său fac parte multe figuri dubioase din Cartierele Spaniole, din
cartierul Vergini şi din Forcella, unii sunt nişte băieţi simpli care reuşesc
să ducă acasă câţiva bănuţi la sfârşitul lunii, mână de lucru ieftină, dar
alţii, ca Mânuţă (numit aşa pentru mâinile lui mici, care se furişează ca
nişte şerpi în poşetele doamnelor, în autobuz) sau ca Peppegăină (din
cauza gambelor subţiri pe care se sprijină un bust puternic) sunt nişte
adevăraţi experţi ai sectorului şi, ciclic, apar implicaţi în accidente, uneori
ca parte vătămată, alteori ca responsabili, şi, în alte cazuri, ca martori.
Culmea e că Mânuţă nici măcar n-are carnet de conducere, chiar dacă
apare implicat în peste optzeci de accidente stradale. În orice caz,
Geronimo, de pe poziţia sa supremă, îi coordonează şi face legătura între
toţi participanţii la această activitate criminală. "
în jurul meu de un an, e şeful meu, cel care, deci, îmi dă un salariu, chiar
dacă mizerabil. Multă vreme a fost un faimos avocat specializat în
divorţuri, practic n-a existat în ultimii patruzeci de ani la Napoli cuplu
care să nu se fi insultat în faţa sau prin intermediul avocatului Geronimo.
Apoi, pe la jumătatea anilor ’90, a început avântul şmecheriilor cu
asigurările, şi drăguţul de Arminio, dintotdeauna un şacal în ceea ce
priveşte aventurile extraconjugale şi afacerile, a mirosit pleaşca şi n-a stat
prea mult pe gânduri, lăsând divorţurile în seama celui mai apropiat
colaborator al său, un oarecare Manuel Pozzi.
În câţiva ani, Geronimo a construit un imperiu, graţie unor prieteni
influenţi, dar şi lipsei totale de scrupule, punând în picioare un sistem care
funcţionează la perfecţie, în care toate angrenajele se rotesc la unison
pentru a le permite lui şi numeroşilor săi acoliţi să încaseze cifre
importante din asigurările care nu rezolvă nimic. Arminio Geronimo este
în fruntea unei dense reţele de persoane care se străduiesc în fiecare zi să
realizeze false accidente şi să stoarcă mii de euro despăgubire de la
companii, care se răzbună apoi pe cei mai slabi, obligaţi să plătească cifre
ireale pentru un simplu scuter. Dar asta, care constituie şi motivul pentru
care umblu cu un scuter portocaliu din ’82, hodorogit şi fără apărători, e o
altă poveste, iar aici suntem interesaţi să vorbim despre Geronimo. Din
grupul său fac parte multe figuri dubioase din Cartierele Spaniole, din
cartierul Vergini şi din Forcella, unii sunt nişte băieţi simpli care reuşesc
să ducă acasă câţiva bănuţi la sfârşitul lunii, mână de lucru ieftină, dar
alţii, ca Mânuţă (numit aşa pentru mâinile lui mici, care se furişează ca
nişte şerpi în poşetele doamnelor, în autobuz) sau ca Peppegăină (din
cauza gambelor subţiri pe care se sprijină un bust puternic) sunt nişte
adevăraţi experţi ai sectorului şi, ciclic, apar implicaţi în accidente, uneori
ca parte vătămată, alteori ca responsabili, şi, în alte cazuri, ca martori.
Culmea e că Mânuţă nici măcar n-are carnet de conducere, chiar dacă
apare implicat în peste optzeci de accidente stradale. În orice caz,
Geronimo, de pe poziţia sa supremă, îi coordonează şi face legătura între
toţi participanţii la această activitate criminală. "
Lorenzo Marone: Maine poate am sa raman, online gratis .pdf
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾
Lorenzo Marone: Maine poate am sa raman, online gratis .pdf