Ismail Kadare este un poet și scriitor albanez de succes care s-a axat în scrierile sale pe ficțiunea istorică. Până la publicarea romanului său de debut, Generalul armatei moarte, scrisese numai povestiri. A primit numeroase premii și a fost nominalizat pentru premiul Nobel de 7 ori. Alte cărți ale sale sunt: Broken April, Chronicle in Stone și The Palace of Dreams. 

Fragment:


" În vreme ce traversa intersecţia, lui Marku Gurabardhi îi atrase atenţia un
grup de oameni care se tot îmbulzeau pe trotuarul din dreapta. Poate că şi-ar fi
continuat drumul, dacă nu ar fi auzit cu-vântul ,,şarpe“, pronunţat mai mult cu
uimire, decât cu teamă.
Şarpe, pe vremea asta? se întrebă el şi se întoarse să vadă ce se în-tâmplă.

Aceeaşi întrebare şi-o puseseră, probabil, şi ceilalţi trecători curioşi. Şarpe, într-
adevăr, spuneau ei, după care se retrăgeau pen-tru a face loc şi altora să vadă.

Ceea ce nu se ştia era dacă jivina e vie sau moartă.
Încă din primul moment, Marku a înţeles că şarpele nu era nici viu şi nici
mort, ci doar îngheţat.
Cei doi copii, care cine ştie cum scoseseră jivina din pământ, pri-veau mândri
spre grupul de curioşi din stradă parcă pentru a le ară-ta că şarpele era al lor,
atingându-l apoi din când în când cu băţul. După fiecare atingere, oamenii făceau
un pas înapoi, deşi unul din-tre ei repeta întruna: nu vă fie frică, şarpele îngheţat
nu poate să muşte şi, chiar dacă ar putea, nu-i nici un pericol, are veninul
subţire ca apa.
Un bărbat cu pălărie căuta din priviri pe cineva, pentru a-şi vărsa năduful.
Merităm să ni se întâmple aşa ceva, spunea el. Mentalitate mai înapoiată ca a
noastră n-ai să găseşti la nimeni. Vine unul şi, în loc să facă o treabă serioasă, se
pune şi răscoleşte pământul dis-de-dimineaţă, ca să scoată de acolo, ce ? Un
şarpe. Ce fel de creier au ăş-tia, oameni buni? Să fi fost vorba despre vreo vază
sau vreun vas din ăla vechi de bronz, aşa cum se întâmplă peste tot în lume, n-ar
fi mişcat un deget, dar pentru scârboşenii ca asta nu ne întrece nimeni.
Alţi doi inşi se întrebau ce ar fi trebuit făcut cu şarpele. Să-l bage din nou în
gaura de unde fusese scos, să apuce şi el primăvara, aşa cum lăsase Dumnezeu,
sau să-l pună lângă sobă să se dezgheţe, dar, atenţie, cu cea mai mare grijă.
Mă, voi sunteţi întregi la minte sau nu? interveni un al treilea. Am îngheţat de
frig toată iarna şi nu i-a păsat nimănui, iar acum ne stoarcem creierii cum să
încălzim un şarpe?
S-a stricat lumea de tot, zise o bătrână. Aşa ceva, să scoţi un şarpe îngheţat
din pământ, n-am văzut de când sunt eu.

Marku se întoarse să plece. Să fi fost Zef în locul lui, ar căuta cu si-guranţă
vreo legătură obscură între şarpele îngheţat şi ceea ce se pe-trecea în jur. Cu
două săptămâni în urmă, în vreme ce discutau des-pre schimbările de climă şi
natura umană, Zef îi spusese că toate aceste ciudăţenii îi aminteau de povestea
fetei măritate cu un şarpe. Chipurile acestea, care azi ţi se înfăţişează sub o
mască, iar mâine sub alta, ca şi când ar fi actori pe scenă, nu prevestesc nimic
bun, ur-mase Zef gânditor. "