Omul care era Joi este, cu siguranță, cea mai cunoscută carte a acestui autor; a cunoscut ediție după ediție din anul publicării sale și titlul sau este fara îndoială familiar majorității cititorilor. Cartea povestește aventurile unui colaborator al Scotland Yard-ului care se înfiltreaza în consiliul director al unei marețe rețele anarhiste. El primește numele de cod „Joi”, fiecare șef anarhist purtînd numele cîte unei zile din săptămînă. Conducătorul suprem este Duminica, un barbat impunator și destul de fioros. Membrii echipei au în general venituri convenabile și o ură sănătoasă față de orice institutie care le ingradeste libertatea, iar misiunea lor e aceea de a semana teroare in intreaga lume. Joi este usurat sa afle ca unul dintre ceilalti membri ai consiliului este politist; alaturi de el, pleaca in Franta pentru a impiedica asasinarea unui personaj politic important. Calatoria...

„ Omul care aduce ploaia” te va impresiona cu o profunzime mai mare decât descoperi în thrillerele cu pas alert la care Grisham e maestru. Bineînțeles, Cartea săptămânii noastre este tot o poveste cu și despre avocați, înscriindu-se în contextul dramei legale care îi place atât de tare autorului american. Cel mai citit autor al acestui deceniu rămîne fidel opțiunilor sale și face o nouă incursiune în lumea avocaților. Clasicul (deja) tînăr absolvent al Facultății de Drept, aici pe nume Baylor, primește o lovitură dură de la viață, căci firma unde ar fi trebuit să lucreze imediat după absolvire este înghitită de o super firmă de avocați care nu mai are nevoie de serviciile sale. Este nevoit astfel sa lucreze la o firma de periferie, implicată în afaceri murdare. Deține însă un atu important: are un contract cu o familie ce dă în judecata o mare companie de asigurări care a refuzat să...

Cartea este un fel de jurnal al lui Holden Caulfield prin care aflăm că a fost un copil problematic. Acesta este un copil singuratic, nefiind în stare să se integreze, să se maturizeze, astfel inocența lui este prinsă în lumea perfidă a adulților. Nu îți pot spune mai multe despre acest roman, atât de complex este. Cenzurat, erotic, dramatic, admirat sau criticat; trebuie să îl citești ca să înțelegi. Cât despre Holden, ori o să îl îndrăgești sau dimpotrivă, ori o să îl compătimești pentru felul cum a ajuns....

…eu, Hendrikus Gerardus Groen, sunt întotdeauna corect, atent, amabil, politicos și serviabil. Nu pentru că sunt în toate felurile astea, ci pentru că nu îndrăznesc să fiu altfel. Rareori spun ce vreau să spun. Aleg întotdeauna calea sigură. Specialitatea mea: știu să împac și capra, și varza.Hendrik este un bărbat de 83 de ani și 1/4, cazat într-un azil de bătrâni. Soția sa este internată la un spital de boli mintale, o mai vizitează din când în când, dar încearcă să își petreacă zilele într-un mod plăcut alături de cei pe care îi consideră prieteni, în special alături de Evert și Eefje. Vorbesc ca un bătrân ursuz, însă și ăsta e cumva rostul jurnalului de față: să mă pot plânge și eu din când în când fără a deranja pe cineva. Mergând pe ideea că îți păstrezi pofta de viață când ai perspective plăcute, se alătură altor șapte locatari și înființează împreună asociația Badanumo (Bătrân,...

Dac-ar ști cineva adevărul despre viața pe care o duce acasă Beth Risk, mama ei ar fi trimisă la închisoare, iar Beth, adolescenta de șaptesprezece ani, cine știe unde. Așa că ea își protejează mama cu orice preț. Până în ziua în care unchiul ei își face brusc apariția, forțând-o pe Beth să aleagă între libertatea mamei și propria fericire. Așa se întâmplă că Beth se pomenește locuind împreună cu o mătușă care n-o vrea și frecventând o școală care n-o înțelege. Deloc. Cu excepția unui băiat care n-ar trebui s-o înțeleagă, și totuși… Ryan Stone e băiatul de aur al orașului, un jucător de baseball vedetă cu secrete pe care nu le poate destăinui oricui. Nici măcar prietenilor cu care împarte totul, inclusiv permanentele provocări spre fapte nebunești. Iar cea mai nebunească dintre toate? S-o invite la o ieșire împreună pe skaterița care nici că putea să fie mai puțin interesată de el. Dar...

Fata și marea de Maureen Johnson- un roman despre aventură care te cucerește. Aceasta este vara pe care Clio a așteptat-o toată viața ei. Școala s-a terminat. Are o slujbă grozavă și tocmai l-a cunoscut pe băiatul visurilor ei. Lucrurile nici că ar putea sta mai bine. Era și timpul să i se întâmple și ei lucruri normale. Botezata după cea mai cunoscuta muza din istorie, aproape celebra încă de la vârsta de unsprezece ani când a inventat un joc împreună cu tatăl ei și a străbătut țara ca să-l promoveze… a avut o călătorie ciudată până acum. O parte din aceasta călătorie sună bine pe hârtie, multe lucruri sună bine pe hârtie, dar asta nu înseamnă că sunt chiar așa. Căci acum, la șaptesprezece ani, familia ei e destrămată, banii s-au terminat, tatăl ei, pe vremuri cea mai apropiată persoana a ei, a devenit un ciudat. De multe ori, Clio nici măcar nu știe unde e. Așa că nu e foarte fericită...

În viaţa unui cuplu este necesară crearea unei distanţe, a unui spaţiu de negociere, în care să poată fi recunoscute atât punctele comune, cât şi deosebirile dintre parteneri. Comunicarea şi recunoaşterea diferenţelor dintre aceştia îi vor ajuta să se accepte unul pe celălalt în individualitatea lor şi să-şi asume răspunderea pentru propria fericire. În cartea de faţă, autorul analizează motivele ce duc la dezintegrarea cuplurilor, acele aspecte din viaţa de zi cu zi care nu au nimic ameninţător în sine, dar care, repetate şi amplificate, adăugându-se unele altora, vor constitui o sursă reînnoită de slăbire a unei relaţii. Jacques Salomé nu se mulţumeşte cu explicarea eşecului unei relaţii, ci întreţine speranţa şi oferă soluţii pentru sporirea intimităţii, a cunoaşterii de sine şi a spontaneităţii. „Mă adresez tuturor celor care își asumă responsabilitatea de a acționa personal și...

Erau închişi într-o cuşcă de fier. Cuşca nu le permitea nici să stea în picioare, nici să se lungească, nici măcar să stea în fund. Nu puteau decât să rămână pe vine în timp ce trenul se deplasa prin lumina ireală a unui cer dominat de crepuscul, fără linie de orizont. Nu ştiau câte zile va dura călătoria, şi nici măcar dacă va avea un sfârşit. Nu exista nici un instrument care să indice timpul, temperatura, locul, direcţia. Nici un punct de reper. Se aflau într-unfel de nicăieri. Şi era atât de frig încât nici nu mai simţeau frigul. Cu câteva zile înainte, mulţi dintre ei muriseră ieşind din barăci. Se prăbuşeau încetişor în zăpadă. Nici unul n-ar fi putut să spună că suferise; ca să suferi trebuie să fii viu. Or, toţi din lagăr depăşiseră cumult limita suferinţei, erau deja morţi, căzuţi într-o năucire vegetală în care nervii şi creierul nu mai înregistrau stimulii exteriori....

„Te voi iubi mereu”, de Heidi McLaughlin Nu credeam să ajung star rock. Îmi planificasem deja întreaga mea viață. Să joc fotbal în facultate. Apoi în NFL (National Football League). Să mă însor cu iubita mea din liceu și să trăim fericiți până la adânci bătrâneți. Am frânt două inimi în ziua în care i-am spus că plec. Eram tânar. Am luat decizia corectă pentru mine, dar greșită pentru noi. M-am dedicat total muzicii, dar am uitat de ea, de parfumul ei, de zâmbetul ei. Iar acum mă întorc. După 10 ani. Sper să îi pot explica totul după atâta timp. Tot pe ea o voi iubi mereu!”...