Olga Tokarczuk - Rătăcitorii - carte .PDF

Olga Tokarczuk - Rătăcitorii - carte .PDF
Vizualizări:007-04-2021Post by User
CĂrți pentru copii,  aventura începe de aici Olga Tokarczuk - Rătăcitorii - carte .PDF
   În prima jumătate a lunii octombrie 2007 a apărut romanul Bieguni (Rătăcitorii). Tokarczuk a lucrat la el 3 ani. Amintește ca majoritatea notițelor au fost făcute în timpul călătoriei. Dar nu este o carte despre călătorii. Nu se găsesc în ea descrieri de monumente și locuri. Nu este niciun ghid de călătorii, și nici reportaj. Am vrut mai degrabă să revizui ce înseamnă să călătorești, să te miști, să te muți. „Care este sensul? Ce ne dă nouă? Ce înseamnă asta?”- scrie in introducere autoarea. Cum vorbește singură Tokarczuk, scrierea poveștii este pentru mine adusă la maturitate prin povestea însăși a aceeași fabule. La fel cum fac copiii până să înceapă. Mă folosesc prin asta de limba de lângă granița visului, a trezirii, descriu și gândesc. În ziua de 5 octombrie 2008 a obținut Premiul Literar NIKE pentru romanul „Rătăcitorii”. De asemenea a câștigat și Premiul Cititorilor. În 2010 Olga Tokarczuk a fost desemnată cu Medalia de argint pentru Meritul Culturii „Gloria Artis”. Poezia „Bardo” este compusă. Leagănul care cuprinde descrierea leagănului mișcător din mănăstirea „Redemptorysta” din Voievodatul Śląski. Este și cetățean de onoare a acestui oraș. Printre alții se inspiră printre alții din Carl Gustav Jung. Îi citește cu plăcere pe Antoni Cehov, Thomas Mann, Nikolaj Gogol, povestirile fantastice ale lui Edgan Allan Poe.



Fragment

   Am câțiva anișori. Stau pe pervazul ferestrei, de jur-împrejur, jucării împrăștiate, turnuri din cuburi dărâmate, păpuși cu ochi zgâiți. În casă este întuneric, aerul din încăperi se răcește încetul cu încetul, își pierde strălucirea. Nu mai e nimeni acasă; au plecat, au dispărut, se mai aud încă, tot mai slab, vocile, târșâitul picioarelor, ecourile pașilor și un râs îndepărtat. În spatele ferestrei – curtea pustie. Întunericul se prelinge lin din cer. Se așterne peste toate ca o rouă neagră. Cea mai supărătoare este nemișcarea: densă, vizibilă – crepusculul rece și lumina slabă a lămpilor cu vapori de sodiu, care e înghițită de beznă la niciun metru distanță de la sursă. Nu se întâmplă nimic, marșul beznei se oprește în fața ușii casei, întregul vacarm al întunecimii amuțește, formează un caimac gros, ca pe laptele care se răcește. Contururile clădirilor pe fundalul cerului se întind la nesfârșit, își pierd treptat unghiurile ascuțite, canturile, marginile. Lumina care se stinge ia cu sine aerul – deja nu mai ai ce să respiri. Întunericul se infiltrează acum prin piele. Sunetele s-au încolăcit unul în jurul altuia, și-au retras ochii de melc; orchestra lumii a plecat și a dispărut în parc. Seara aceasta este capătul lumii, l-am tatonat din întâmplare în timpul jocului, fără să vreau. L-am descoperit, căci m-au lăsat singură pentru o clipă, nu m-au păzit. E limpede că mă aflam într-o capcană, închisă. Am câțiva anișori, stau pe pervazul ferestrei, mă uit la curtea încremenită. S-a stins lumina în bucătăria școlii, toată lumea a plecat. Plăcile de beton ale curții, însiropate în întuneric, au dispărut. Uși închise, obloane trase, jaluzele coborâte. Aș vrea să plec, dar nu am unde. Numai prezența mea capătă contururi clare care tremură, se unduiesc și asta doare. Într-o singură clipă descopăr adevărul: deja nu mai e nimic de făcut – exist.
Прочитать

Olga Tokarczuk - Rătăcitorii - carte .PDF

Recomandat pentru o lectură plăcută:

Recenzii și comentarii!
Comentează
Introduceți codul de pe imagine:*
reload, if the code cannot be seen