O intamplare ciudata cu un caine la miezul noptii de Mark Haddon. PDF📚
- Autor:
- Categoria:
- Nr. de pagini:122
- Limba:Română
Christopher, un baiat de 15 ani, sufera de sindromul Asperger, o forma de autism. Are o memorie fotografica. Intelege matematica. Intelege stiinta. Ceea ce nu poate intelege el sunt oamenii.
Cand il gaseste pe Wellington, cainele vecinului sau, zacand mort pe o peluza din apropiere, se decide sa porneasca in cautarea asasinului si sa scrie un roman politist despre aceasta. In incursiunea sa va descoperi insa alte mistere ce pot face ca intreaga lume din jurul sau sa se prabuseasca.
Christopher e un studiu de caz fascinant si, mai presus de toate, un baietel cu care empatizezi imediat: nu blocat, ci uluit de senzatii, lipsit de filtrele prin care oamenii normali examineaza ce e in jur. Modul straniu in care observa lumea si o interpreteaza literal compune un soi de sensibilitate poetica si o personalitate aparte. Desi Christopher insista ca „aceasta nu va fi o carte amuzanta. Nu stiu sa spun glume pentru ca nu le inteleg", romanul e impregnat de un tip de umor ironic si emotionant totodata.
Mark Haddon a construit o voce literara unica si extrem de convingatoare.
"Cand merg cu autobuzul la scoala ma uit la masinile care trec pe langa noi si le retin culorile. 3 masini rosii la rand inseamna ca va fi o Zi Destul de Buna. 4 masini rosii inseamna ca va fi o Zi Buna. 5 masini rosii inseamna ca va fi o Zi Foarte Buna. Iar 4 masini galbene la rand inseamna ca va fi o Zi Neagra, adica o zi in care nu vorbesc cu nimeni si nu mananc la pranz nimic si Nu-mi Asum Riscuri, fiindca galbenul e culoarea cremei de oua, a liniilor duble galbene si a frigurilor galbene, care e o boala mortala. Dar daca vad 3 masini rosii la rand sau 4 masini rosii la rand sau 5 masini rosii la rand, ma simt in siguranta si este o zi buna pentru un proiect."
Fragment:
" Trecuse de miezul nopţii cu 7 minute. Câinele zăcea pe iarbă, în
mijlocul peluzei din faţa casei doamnei Shears. Avea ochii închişi. Arăta de
parcă ar fi alergat pe o parte, aşa cum aleargă câinii când visează că gonesc
după o pisică. Dar câinele nu alerga şi nici nu dormea. Câinele era mort. Din
câine ieşea o furcă de grădină. Dinţii furcii străpunseseră de bună seamă
trupul câinelui şi se înfipseseră în pământ, fiindcă furca nu se răsturnase. Am
ajuns la concluzia că, probabil, câinele fusese ucis cu furca, pentru că nu am
văzut să fi avut alte răni şi nu cred că te apuci să înfigi furca într-un câine
după ce acesta a murit dintr-o altă cauză, de cancer, de exemplu, sau în
urma unui accident de circulaţie. Dar în privinţa asta nu puteam să fiu sigur.
Am intrat pe poarta doamnei Shears, închizând-o apoi după mine. Am
păşit pe gazonul ei şi am îngenuncheat lângă câine. I-am pus mâna pe bot.
încă mai era cald.
Câinele se numea Wellington. Era al doamnei Shears, care era prietena
noastră. Ea locuia pe partea cealaltă a străzii, două case mai la stânga.
Wellington era pudel. Nu unul dintre aceia mici şi tunşi la coafor, ci un
pudel de talie mare. Avea o blană neagră şi creaţă, dar când te apropiai de el
vedeai că pielea de sub blană era de un galben foarte palid, ca pielea unui
pui de găină.
L-am mângâiat pe Wellington şi m-am întrebat cine-l ucisese şi de ce.
Mă numesc Christopher John Francis Boone. Ştiu toate ţările lumii şi
capitalele lor, precum şi toate numerele prime până la 7 507.
În urmă cu opt ani, când am întâlnit-o prima oară pe Siobhan, ea mi-a
arătat acest desen: şi am ştiut că înseamnă „trist”, iar eu aşa mă simţeam
când am găsit câinele mort.
Apoi mi-a arătat desenul acesta: şi am ştiut că înseamnă „fericit”, ca
atunci când citesc despre misiunile spaţiale „Apollo” sau când încă mai sunt
treaz la orele trei sau patru dimineaţa şi pot să mă plimb pe stradă
închipuindu-mi că sunt singurul om de pe toată planeta asta. Pe urmă a făcut
alte desene dar n-am mai ştiut ce înseamnă.
Am pus-o pe Siobhan să deseneze mai multe asemenea feţe şi apoi să
scrie lângă ele ce anume înseamnă, exact. Ţineam hârtia în buzunar şi o
scoteam de acolo când nu înţelegeam ce-mi spune cineva. Dar îmi era foarte
greu să hotărăsc care dintre diagrame semăna mai mult cu grimasele pe care
le făceau, pentru că feţele oamenilor se schimbă foarte repede.
Când i-am spus lui Siobhan ce făceam, ea a luat un creion şi o altă
foaie de hârtie şi a spus că asta îi făcea probabil pe oameni să se simtă foarte
şi pe urmă a râs. Aşa că am rupt prima foaie de hârtie şi am aruncat-o. Iar
Siobhan şi-a cerut scuze. Acum, dacă nu înţeleg ce-mi spune cineva, îl întreb
ce-a vrut să spună sau îmi văd de drum.
Am scos furca din câine, l-am ridicat în braţe şi l-am strâns la piept.
Sângele se prelingea din găurile făcute de furcă.
Îmi plac câinii. întotdeauna ştii la ce se gândeşte un câine. Are patru
stări sufleteşti. Bucuros, trist, iritat şi concentrat. în plus, câinii sunt
credincioşi şi nu spun minciuni, fiindcă nu pot să vorbească.
Ţineam câinele în braţe de 4 minute când am auzit un ţipăt. Am ridicat
privirea şi am văzut-o pe doamna Shears alergând spre mine dinspre curtea
interioară. Era îmbrăcată în pijama şi capot. Era desculţă şi unghiile de la
picioare erau vopsite cu ojă roz. Striga:
— Ce mama dracului ai făcut cu câinele meu? Nu-mi place când
oamenii ţipă la mine. Mă tem că or să mă lovească sau să mă atingă şi că nu
ştiu ce are să se întâmple.
— Lasă câinele în pace, a ţipat ea. Lasă dracului câinele în pace, fir-ar
să fie!
Am lăsat câinele pe iarbă şi m-am dat înapoi 2 metri. S-a aplecat. Am
crezut că o să ia şi ea câinele în braţe, dar n-a făcut-o. Poate că a observat
cât sânge era şi nu voia să se murdărească. în schimb, a început să ţipe din
nou.
Mi-am dus palmele la urechi, am închis ochii şi m-am aplecat până când
m-am ghemuit cu fruntea lipită de iarbă. Iarba era umedă şi rece. Era plăcut.
Acesta este un roman poliţist. "
Cand il gaseste pe Wellington, cainele vecinului sau, zacand mort pe o peluza din apropiere, se decide sa porneasca in cautarea asasinului si sa scrie un roman politist despre aceasta. In incursiunea sa va descoperi insa alte mistere ce pot face ca intreaga lume din jurul sau sa se prabuseasca.
Aparut in Anglia, romanul O intamplare ciudata cu un caine la miezul noptii s-a bucurat de un enorm succes, devenind un bestseller absolut in majoritatea tarilor in care a fost publicat si fiind recompensat cu 17 premii literare, printre care Whitbread Award si Los Angeles Times Book Prize.
Nu am mai citit niciodata o carte atat de plina de umor si seriozitate in acelasi timp... Va sfatuiesc sa o cumparati in dublu exemplar, o sa vreti s-o dati la prieteni, dar nu va veti indura sa o imprumutati pe a voastra.
Nu am mai citit niciodata o carte atat de plina de umor si seriozitate in acelasi timp... Va sfatuiesc sa o cumparati in dublu exemplar, o sa vreti s-o dati la prieteni, dar nu va veti indura sa o imprumutati pe a voastra.
-Arthur Golden
Mark Haddon a construit o voce literara unica si extrem de convingatoare.
"Cand merg cu autobuzul la scoala ma uit la masinile care trec pe langa noi si le retin culorile. 3 masini rosii la rand inseamna ca va fi o Zi Destul de Buna. 4 masini rosii inseamna ca va fi o Zi Buna. 5 masini rosii inseamna ca va fi o Zi Foarte Buna. Iar 4 masini galbene la rand inseamna ca va fi o Zi Neagra, adica o zi in care nu vorbesc cu nimeni si nu mananc la pranz nimic si Nu-mi Asum Riscuri, fiindca galbenul e culoarea cremei de oua, a liniilor duble galbene si a frigurilor galbene, care e o boala mortala. Dar daca vad 3 masini rosii la rand sau 4 masini rosii la rand sau 5 masini rosii la rand, ma simt in siguranta si este o zi buna pentru un proiect."
Mark Haddon este un scriitor lucid si, in acelasi timp, extrem de amuzant, care intra perfect in mintea personajului sau. -Ian McEwan
Mark Haddon s-a nascut in 1962 in Northampton, Anglia. Este scriitor, grafician si ziarist. A scris numeroase carti pentru copii si a castigat doua premii BAFTA. Locuieste in Oxford.
Mark Haddon s-a nascut in 1962 in Northampton, Anglia. Este scriitor, grafician si ziarist. A scris numeroase carti pentru copii si a castigat doua premii BAFTA. Locuieste in Oxford.
Fragment:
" Trecuse de miezul nopţii cu 7 minute. Câinele zăcea pe iarbă, în
mijlocul peluzei din faţa casei doamnei Shears. Avea ochii închişi. Arăta de
parcă ar fi alergat pe o parte, aşa cum aleargă câinii când visează că gonesc
după o pisică. Dar câinele nu alerga şi nici nu dormea. Câinele era mort. Din
câine ieşea o furcă de grădină. Dinţii furcii străpunseseră de bună seamă
trupul câinelui şi se înfipseseră în pământ, fiindcă furca nu se răsturnase. Am
ajuns la concluzia că, probabil, câinele fusese ucis cu furca, pentru că nu am
văzut să fi avut alte răni şi nu cred că te apuci să înfigi furca într-un câine
după ce acesta a murit dintr-o altă cauză, de cancer, de exemplu, sau în
urma unui accident de circulaţie. Dar în privinţa asta nu puteam să fiu sigur.
Am intrat pe poarta doamnei Shears, închizând-o apoi după mine. Am
păşit pe gazonul ei şi am îngenuncheat lângă câine. I-am pus mâna pe bot.
încă mai era cald.
Câinele se numea Wellington. Era al doamnei Shears, care era prietena
noastră. Ea locuia pe partea cealaltă a străzii, două case mai la stânga.
Wellington era pudel. Nu unul dintre aceia mici şi tunşi la coafor, ci un
pudel de talie mare. Avea o blană neagră şi creaţă, dar când te apropiai de el
vedeai că pielea de sub blană era de un galben foarte palid, ca pielea unui
pui de găină.
L-am mângâiat pe Wellington şi m-am întrebat cine-l ucisese şi de ce.
Mă numesc Christopher John Francis Boone. Ştiu toate ţările lumii şi
capitalele lor, precum şi toate numerele prime până la 7 507.
În urmă cu opt ani, când am întâlnit-o prima oară pe Siobhan, ea mi-a
arătat acest desen: şi am ştiut că înseamnă „trist”, iar eu aşa mă simţeam
când am găsit câinele mort.
Apoi mi-a arătat desenul acesta: şi am ştiut că înseamnă „fericit”, ca
atunci când citesc despre misiunile spaţiale „Apollo” sau când încă mai sunt
treaz la orele trei sau patru dimineaţa şi pot să mă plimb pe stradă
închipuindu-mi că sunt singurul om de pe toată planeta asta. Pe urmă a făcut
alte desene dar n-am mai ştiut ce înseamnă.
Am pus-o pe Siobhan să deseneze mai multe asemenea feţe şi apoi să
scrie lângă ele ce anume înseamnă, exact. Ţineam hârtia în buzunar şi o
scoteam de acolo când nu înţelegeam ce-mi spune cineva. Dar îmi era foarte
greu să hotărăsc care dintre diagrame semăna mai mult cu grimasele pe care
le făceau, pentru că feţele oamenilor se schimbă foarte repede.
Când i-am spus lui Siobhan ce făceam, ea a luat un creion şi o altă
foaie de hârtie şi a spus că asta îi făcea probabil pe oameni să se simtă foarte
şi pe urmă a râs. Aşa că am rupt prima foaie de hârtie şi am aruncat-o. Iar
Siobhan şi-a cerut scuze. Acum, dacă nu înţeleg ce-mi spune cineva, îl întreb
ce-a vrut să spună sau îmi văd de drum.
Am scos furca din câine, l-am ridicat în braţe şi l-am strâns la piept.
Sângele se prelingea din găurile făcute de furcă.
Îmi plac câinii. întotdeauna ştii la ce se gândeşte un câine. Are patru
stări sufleteşti. Bucuros, trist, iritat şi concentrat. în plus, câinii sunt
credincioşi şi nu spun minciuni, fiindcă nu pot să vorbească.
Ţineam câinele în braţe de 4 minute când am auzit un ţipăt. Am ridicat
privirea şi am văzut-o pe doamna Shears alergând spre mine dinspre curtea
interioară. Era îmbrăcată în pijama şi capot. Era desculţă şi unghiile de la
picioare erau vopsite cu ojă roz. Striga:
— Ce mama dracului ai făcut cu câinele meu? Nu-mi place când
oamenii ţipă la mine. Mă tem că or să mă lovească sau să mă atingă şi că nu
ştiu ce are să se întâmple.
— Lasă câinele în pace, a ţipat ea. Lasă dracului câinele în pace, fir-ar
să fie!
Am lăsat câinele pe iarbă şi m-am dat înapoi 2 metri. S-a aplecat. Am
crezut că o să ia şi ea câinele în braţe, dar n-a făcut-o. Poate că a observat
cât sânge era şi nu voia să se murdărească. în schimb, a început să ţipe din
nou.
Mi-am dus palmele la urechi, am închis ochii şi m-am aplecat până când
m-am ghemuit cu fruntea lipită de iarbă. Iarba era umedă şi rece. Era plăcut.
Acesta este un roman poliţist. "
O intamplare ciudata cu un caine la miezul noptii de Mark Haddon. PDF
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾
O intamplare ciudata cu un caine la miezul noptii de Mark Haddon. PDF