Dama cu camelii de Alexandre Dumas .PDF📚
- Autor:
- Categoria:
- Nr. de pagini:216
- Limba:Română
Dama cu camelii de Alexandre Dumas descarc top cele mai bune mai bune c[r'i online gratis .PDF
„Să te ferească Dumnezeu de dragostea curvei!” mi-a spus cineva când tocmai işeisem din adolescenţă. La vremea aceea mă gândeam la aşa zisele mezalianţe. În timp, am cunoscut câţiva astfel de bărbaţi, unul dintre aceştia mi-a fost un văr de-al doilea, şi pot să zic că nu toţi au făcut faţă presiunilor familiei sau societăţii. Căsniciile s-au destrămat după câţiva ani. Nu toate, unele au rezistat, dragostea şi rezistenţa în faţa prejudecăţilor ieşind învingătoare.
Alexandre Dumas fiul a iubit-o mult pe Marie Duplessis. N-a trecut prea bine peste despărţire şi, chiar după moarte, s-a răbunat rezervându-i Margueritei un sfârşit dureros, cu trupul ruinat, cu sufletul ars de durerea iubirii pierdute, singură în faţa morţii, cu numele lui Armand pe buze. Giuseppe Verdi a fost mai generos cu Violetta şi i-a „îngăduit” să-l strângă în braţe pe Alfredo în ceasul cel din urmă. Adevărul istoric este la fel de dramatic. După ce l-a părăsit pe Dumas, Duplessis i-a devenit amantă lui Franz Lizst, se căsătoreşte apoi cu contele de Perregaux, însă mariajul nu durează decât un an, şi moare în 1847, la numai 23 de ani, singură şi înglodată în datorii. Iniţial a fost înmormântată într-un cimitir din Montmartre, apoi de Perregaux o reînhumează, după trei săptămâni, într-un loc mai bun, cumpărat de el. Cinci luni mai târziu, Dumas o făcea nemuritoare în „Dama cu camelii” iar ea, Marie Duplessis, îl făcea faimos de dincolo de moarte.
FRAGMENT:
Să fii iubit de o fată castă, să fii primul care îi dezvălui straniul mister al dragostei, înseamnă, desigur, o mare fericire, dar este lucrul cel mai simplu de pe lume. Să pui stăpânire pe o inimă neobişnuită cu atacurile, înseamnă să intri într‑un oraş deschis şi fără pază. Educaţia, sentimentul îndatoririlor şi familia sunt santinele foarte puternice, dar nu există mici o santinelă, oricât de vigilentă, pe care să n‑o înşele o fată de 16 ani, căreia natura, prin glasul bărbatului iubit, îi dă primele poveţe ale dragostei, poveţe care sunt cu atât mai fierbinţi cu cât par mai pure.
[...]
Dar să fii cu adevărat iubit de o curtezană, înseamnă o victorie cu mult mai grea. La ele trupul a tocit sufletul, simţurile au mistuit inima, desfrâul a făurit sentimentelor o adevărată platoşă. Vorbele care li se spun le cunosc pe dinafară, şiretlicurile pe care le folosesc bărbaţii le ştiu de mult, şi‑au vândut până şi iubirea pe care le‑o inspiră. Ele iubesc fiindcă asta le e meseria, nu din elan. Sunt mai bine apărate de calculele lor decât este păzită o fecioară de către mamă‑sa sau de zidurile mănăstirilor; din această pricină au inventat ele cuvântul capriciu, pentru aceste amoruri fără profit, pe care şi le oferă din timp în timp ca odihnă, ca scuză sau drept consolare; se aseamănă cu cămătarii care jupoaie mii de oameni şi care cred că şi‑au răscumpărat toate păcatele dacă împrumută o dată douăzeci de franci unui nenorocit muritor de foame, fără să‑i mai ia dobânzi şi fără să‑i mai ceară chitanţă.
Iar când Dumnezeu îngăduie unei curtezane iubirea adevărată, aceasta iubire, care apare la început ca o iertare, ajunge pentru ea, aproape totdeauna, o pedeapsă. Căci nu există iertare a păcatelor fără pedeapsă. Dacă o fiinţă care are să‑şi reproşeze întreg trecutul se simte deodată cuprinsă de o iubire adâncă, sinceră, de nepotolit, de care nu s‑ar fi crezut în stare niciodată, şi dacă ea îşi mărturiseşte această iubire, cât de mică se va simţi în faţa bărbatului iubit! Ce puternic se va simţi el dispunând de nemilosul drept de a‑i spune: „Nu dai mai mult din dragoste decât ai dat pentru bani!”
Şi atunci ele nu ştiu ce dovezi să‑i mai dea. Un copil, la câmp, povesteşte fabula, îşi găsise de joacă să tot strige: „Ajutor!” ca să‑i păcălească pe cei din jur. Dar într‑o bună zi a fost mâncat de un urs, fiindcă cei pe care îi înşelase de atâtea ori n‑au mai vrut să dea crezare ţipetelor sale, de data aceasta adevărate. La fel se întâmplă şi cu aceste fiinţe nenorocite când iubesc cu adevărat. Au minţit de atâtea ori, încât nimeni nu vrea să le mai creadă, şi în vâltoarea remuşcărilor, sunt mistuite de iubirea lor.
De aici izvorăsc acele mari devotamente, acele izolări austere de care au dat dovadă câteva dintre ele.
Dar când bărbatul care trezeşte această dragoste izbăvitoare are sufletul destul de generos pentru a‑i primi iubirea fără să‑şi mai amintească de trecut, când se lasă pradă acestei iubiri, când, în sfârşit, iubeşte tot atât de mult pe cât este iubit, acest om soarbe dintr‑o dată toate emoţiile pământene, iar după această iubire, inima sa îi va fi ferecată pentru oricare altă dragoste.
Dama cu camelii de Alexandre Dumas .PDF
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾
Dama cu camelii de Alexandre Dumas .PDF