Biblia Traducerea de Dumitru Cornilescu descarcă online gratis în limba română .pdf📚
- Autor:
- Categoria:
- Nr. de pagini:1764
- Limba:Română
Biblia Traducerea de Dumitru Cornilescu descarcă online gratis în limba română .pdf
Biblia — o carte care trebuie citită
NU EXISTĂ suficiente superlative atunci când este vorba despre Biblie. De-a lungul întregii istorii, aceasta este cartea care s-a bucurat de cea mai largă circulaţie. Biblia este cartea cea mai veche, cea mai tradusă, cea mai citată, cea mai respectată şi cea mai influentă. Probabil că este şi cea mai controversată. Şi, cu certitudine, este cartea care a supravieţuit celor mai multe interdicţii, arderi şi opoziţii violente. Din nefericire însă, există un superlativ care nu mai poate fi aplicat Bibliei. Astfel, fără îndoială că Biblia nu mai deţine recordul de a fi cartea cea mai citită din lume.
Cu toate că unii oameni s-ar putea să aibă o Biblie pusă pe undeva prin casă, mulţi se consideră prea ocupaţi pentru a-şi mai găsi timp să o şi citească. Odinioară, lectura constituia, în general, o îndeletnicire plăcută. Acum însă, majoritatea oamenilor preferă să-şi petreacă timpul liber privind la televizor sau făcând alte lucruri. Cei care încă mai citesc câte puţin preferă, de obicei, ceva uşor, care să nu pretindă prea mult efort. Lectura Bibliei pretinde concentrare, iar majoritatea oamenilor nu se mai concentrează profund asupra a ceea ce citesc.
Totuşi, Biblia nu a supravieţuit numai pentru a fi uitată pe un raft. Există motive întemeiate pentru care ea ar trebui să fie citită. Să examinăm câteva aspecte referitoare la această carte.
Nu este surprinzător faptul că a rezistat!
Termenul „Biblie” provine din cuvântul grecesc biblía, care înseamnă „cărţi mici“. Aceasta ne aminteşte faptul că Biblia este compusă din mai multe cărţi — unele dintre ele nefiind chiar atât de mici! Ele au fost scrise pe parcursul unei perioade de o mie şase sute de ani. Deşi scriitorii ei au fost oameni, aceştia au fost inspiraţi de o Sursă superioară. Un scriitor biblic a spus: „Nici o prorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii sfinţi ai lui Dumnezeu au vorbit conduşi de Duhul Sfînt“ (2 Petru 1:21). Ceea ce este valabil în cazul profeţiilor scripturale este valabil şi pentru restul Bibliei. Aceste „cărţi mici“ de inspiraţie divină sunt pline de gândurile înalte ale lui Iehova Dumnezeu (Isaia 55:9). Nu este surprinzător faptul că Biblia a rezistat atât de mult timp!