Singura iubire de Erich Segal carte .PDF
Book

Singura iubire de Erich Segal carte .PDF

Prolog Trebuie să fac o mărturisire cumplită. Când am aflat că Silvia e pe moarte, nu am fost foarte nefericit. Ştiu că o asemenea atitudine poate părea inumană, mai ales când vine din partea unui medic, dar nu pot să mă gândesc la ea ca la pacienţii mei obişnuiţi. De fapt, când mi s-a spus că îmi va face o vizită după atâta vreme, am fost tentat să cred că era o tentativă de împăcare. Mă întreb ce se petrece în sufletul ei. Oare priveşte apropiata noastră întâlnire ca un ultim gest disperat de a-şi salva viaţa? Sau poate vrea să mă mai vadă o dată, înainte de căderea întunericului, lucru pe care-l doresc şi eu la fel de mult? Nu ştiu cum stau lucrurile cu soţul ei. Chiar dacă nu i-a spus despre relaţia noastră, care a existat cu ani în urmă, va fi nevoită să o facă acum. Dar indiferent de sentimentele lui, nu poate împiedica întâlnirea noastră. În fond, este o persoană obişnuită să...

Poveste de Iubire de Erich Segal - carte .PDF
Book

Poveste de Iubire de Erich Segal - carte .PDF

Oliver Barrett IV, un tânăr provenind dintr-o familie aristocratică, student la Harvard și vizând o carieră în domeniul dreptului... Jenny Cavilleri, o frumusețe sarcastică, aparținând clasei muncitoare, care studiază muzica la Radcliffe... Fără nimic în comun în aparență, Oliver și Jenny sunt spirite înrudite din lumi complet diferite. Iar iubirea lor sfidează orice obstacole, dar e sortită să se sfârșească prea curând... Au trecut doi ani de când a pierdut-o pe Jenny, iar Oliver crede că nu va mai iubi niciodată. Apoi, într-o zi, Marcie, frumoasă și misterioasă, intră în lumea lui... și deodată viitorul dezvăluie promisiunea unei noi iubiri... Două romane emoționante, două ecranizări de excepție: Love Story, cu Ali MacGraw și Ryan O’Neal, și Oliver’s Story, cu Ryan O’Neal și Candice Bergen, și o replică ce rămâne în mintea și în inima cititorilor: „Iubirea înseamnă să nu fii nevoit...