Cantul Vrajitoarelor - Vol 2 de Mireille Calmel. carte PDF📚


Cantul Vrajitoarelor - Vol 2 de Mireille Calmel. carte PDF
Vizualizări:014-07-2022Post by User
O aventura plina de feerie, senzualitate ti emotie 1483, inaltimile muntilor Vercors.  Nu departe de castelul Sassenage, tanara Algonde se zbate in van sa scape din valtoarea torentului care a insfacat-o. In ciuda eforturilor sale, este purtata de apele involburate spre muntele unde se spune ca isi are salas Melusine. Toti o credeau pierduta, dar tanara se trezeste intr-o grota subterana, langa un trup de femeie rece si vascos, care, de la brau in jos, se continua cu o coada de sarpe de mare. 

Cum de a reusit sa supravietuiasca si ce juramant a trebuit sa faca astfel incat sa scape cu viata nimeni nu stie. Ce se intampla cu aceasta tanara fata a carei frumusete paleste pe zi ce trece? Ce i-a jurat zanei in schimbul vietii? Fortata sa pastreze tacerea pentru a-l proteja pe barbatul pe care il iubeste, Algonde va incerca sa scape din capcana pusa in calea ei dinainte de a se naste.


Fragment :


" Au trecut deja cinci luni! Îţi simţim cu toţii lipsa, prigoria mea. Mai cu seamă de când a venit
iarna, iar aici, la Sassenage, viaţa şi-a încetinit ritmul. Tu, care-l cunoşti atât de bine pe jupânul
Janisse, îţi poţi închipui văicărelile lui. Nu se poate obişnui cu gândul ăsta. Trebuie să-l scutur
tot timpul ca să-l scot din melancolia lui! Dar să lăsăm asta. În ultima ta scrisoare, spui că te
bucuri de un loc privilegiat pe lângă tânăra baroană. Îmi pare bine. Ştiu însă şi ce aşteaptă
inima ta: veşti despre Mathieu. Încă n-am aflat, nici tatăl lui, nici eu, unde s-a ascuns după
plecarea ta. Important este însă că, la puţină vreme după Crăciun, s-a întors şi şi-a reluat, fără
să spună o vorbă, locul în faţa cuptorului.

Fireşte, nimic nu mai este ca înainte, fiindcă
mânuieşte lopata cu mâna stângă şi nu are îndemânarea de pe timpuri, dar totuşi se
străduieşte şi îi dă sfaturi fratelui său mai mic. Toţi trei se ocupă în fiecare zi de coacerea
pâinii. Mi-aş dori să-ţi pot spune că se gândeşte la tine, dar ar fi o minciună. Adevărul este că
mă evită, iar când jupânul Janisse încearcă să facă vreo aluzie la tine, se grăbeşte să plece de
acolo. Cât despre firea lui, pe care noi o ştiam veselă, s-a schimbat, devenind mohorâtă după

întâmplarea aceea urâtă. Mai zâmbeşte doar atunci când se ia singur peste picior. Veselia lui
s-a dus odată cu tine. Dar să nu te învinovăţeşti pentru asta! Lucrurile sunt aşa cum trebuie să
fie şi ştim amândouă că va veni timpul. Deocamdată, fă ce te îndeamnă sufletul şi conştiinţa şi
ai grijă de tine.
Misiva era semnată de Gersende şi datată 15 februarie 1484. Sosise pe 25 la Bâtie, în
Royans.

Algonde împături scrisoarea înainte de a o pune în cufărul unde-şi aşezase, îndată ce sosise,
puţinele lucruri personale. Odaia ei, despărţită de cea a lui Philippine de Sassenage printr-o uşă
din lemn sculptat, era înzestrată cu toate cele necesare. Inclusiv un mic cabinet pentru toaletă,
cum avea şi camera tinerei sale stăpâne, într-un ieşind, deasupra rigolei care se scurgea în
râu. Philippine se grăbise să-l umple de rochii elegante, de alifii şi perii, decretând că ţinea să
aibă o cameristă prezentabilă oriunde şi oricând. Algonde îşi dădea seama că aceste favoruri,
total nepotrivite cu statutul ei de slujnică, avea un singur scop: să-i îndepărteze gândurile de la
Mathieu şi să răscumpere vina tinerei ei stăpâne, fiindcă o îndepărtase de el. Nu vorbiseră
niciodată despre căsătoria eşuată a lui Algonde sau despre atacul uliului. Decorul se
schimbase. Viaţa însăşi se schimbase. Philippine considera că pagina fusese întoarsă. Algonde
însă n-ar fi putut spune acelaşi lucru.

Îşi trecu mâna peste pântecele greoi. Luase în greutate. Mânca exagerat de mult şi se
străduia apoi să vomite ca să le ascundă adevărul celor din jur până când avea să elimine
„lucrul“ acela din trupul ei. Nu mai era mult până atunci. În seara asta era lună plină. Se
împlineau şase luni de când i se dăruise baronului de Sassenage, aşa cum îi poruncise
Melusine, ca să anihileze veninul năpârcii, care îi acapara trupul. Acum aştepta nerăbdătoare
trecerea timpului. Nu-i putea ascunde la nesfârşit adevărul lui Philippine.


Până atunci reuşise, cu
atât mai uşor cu cât aceasta nu-i cerea nimic în afara prezenţei ei practic permanente. Singura
grijă a stăpânei ei fusese să afle dacă o slujnică putea fi înnobilată. Îi pusese această întrebare
tatălui ei, care izbucnise în râs. Sidonie îi sugerase s-o prezinte pe Algonde ca atare, dacă
ţinea atât de mult la asta. Fata se pomenise subit înconjurată de aura unei legături imaginare
de rudenie şi fusese obligată să apară la curtea baronului sub numele Algonde de Sassenage.
— Voi fi demascată la prima ocazie, zisese Algonde, în timp ce-şi punea o rochie
somptuoasă, sub privirile încântate ale lui Philippine.


— Crezi că de asta le pasă curtezanilor mei? Rezerva ta va trece drept modestie, atâta tot.
Haina îl face pe nobil, iar rochia asta este cum nu se poate mai bogat împodobită.
Algonde se îndoise, până când fusese acostată de fiul unuia dintre vasalii lui Jacques de
Sassenage, care se pretinsese vrăjit de graţia ei. De atunci, juca rolul care-i fusese impus fără
să crâcnească. Îi era cu atât mai uşor cu cât în vinele ei curgea sânge de zână.
Ieşi din apartament, având grijă să încuie uşa cu cheia. Nu că s-ar fi temut de vreo privire
indiscretă, dar nu toată lumea de la castel privea cu ochi buni statutul ei privilegiat. Privirile
celorlalte slujnice trădau o gelozie viscerală, care o deranja pe Algonde, însă n-avea ce să
facă. Se mulţumea, aşadar, să satisfacă acest capriciu al lui Philippine, aşa cum i se cerea, şi
să fie cu ochii-n patru.


Veştile de la maică-sa îi domoliseră întrucâtva neliniştea în privinţa lui Mathieu. Străbătu
coridorul lung al etajului doi, ce avea uşi pe ambele părţi. Îşi întrezări imaginea într-una dintre
numeroasele oglinzi cu rame meşteşugit sculptate, care-l împodobeau, şi-şi spuse că arăta
destul de bine ca să-i placă lui Philippine, cu rochia aceea strălucitoare, în culori vii, şi cu

heninul acoperindu-i cosiţa. Coborî cu pas uşor scara dublă din aripa de miazăzi a vastei clădiri
octogonale, înconjurate de turnuleţe elegante până la primul etaj.
Deîndată ce împinse uşile salonului de muzică al lui Philippine, sunetele viorilor şi ale
oboaielor îi umplură urechile. În faţa ei, tronând pe o platformă în susul a trei trepte din
marmură trandafirie, sub un polog cu blazonul familiei sale, Philippine de Sassenage, într-o
rochie albă brodată cu fir de aur, îşi prezida curtea alcătuită din nobilimea locală. Domnişoarele
ei de onoare, tolănite ca nişte corole din mătase pe trepte sau chiar pe covoarele moi, jucau
arşice, zaruri şi şah, sporovăind ca nişte gâşte. Jongleri, acrobaţi şi menestreli desfătau
asistenţa cu giumbuşlucurile lor.
La început, când Philippine o obliga să-şi facă apariţia, Algonde se simţea stângace şi
stingherită, temându-se că va fi dată de gol, iar cei din jur îşi vor bate joc de ea. Acum însă era
destul de încrezătoare şi de sigură pe ea ca să înainteze cu fruntea sus.
Privirea lui Philippine, aţintită în clipa aceea asupra lui Catherine de Valmont, o fată pe cât de
frumoasă, pe atât de delicată, se înălţă escortând-o pe Algonde, care se apropia de ea.
— Iată-te, în sfârşit. Ţi-am simţit lipsa, Algonde!
— Iertare, domniţă Helene. Am primit o scrisoare de la mama mea şi eram nerăbdătoare ... "
  • Ghid de descărcare!
  • Cantul Vrajitoarelor - Vol 2 de Mireille Calmel. carte PDF

    Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾



    Recenzii și comentarii!
    Comentează
    Introduceți codul de pe imagine:*
    Кликните на изображение чтобы обновить код, если он неразборчив