Paula de Isabel Allende .PDF

Paula de Isabel Allende .PDF
Vizualizări:015-06-2020Post by User
Paula de Isabel Allende descarcă cele mai frumoase cărți de citit într-o viață.PDF
      Scriitoarea a avut o fiică, pe nume Paula, care a murit în 1992 de porfirie, după un an petrecut în comă pe patul de spital.
     Veghindu-şi fiica, Allende a pus pe hârtie tot ceea ce ar fi vrut să-i spuna Paulei când aceasta nu o mai putea asculta.
       Aceasta este povestea romanului cutremurător scris de Allende-mama la căpătâiul fiicei sale.
Cartea devine astfel portretul emoţionant al unei femei sensibile şi puternice, care îşi sublimează suferinţa şi iubirea prin forţa magică a ficţiunii.
    
     În decembrie 1991, fiica mea, Paula, s-a îmbolnăvit grav, iar la puţin timp după aceea a intrat în comă. Am scris aceste pagini dea lungul orelor nesfârşite petrecute pe culoarele unui spital din Madrid şi într-o cameră de  otel, unde am vieţuit mai multe luni, precum şi lângă patul ei, în casa noastră din California, în vara şi toamna lui 1992.

Fragment
      Ascultă, Paula, vreau să-ţi spun o poveste, ca atunci când te vei trezi să ştii pe ce lume te afli. Legenda familiei ia naştere la începutul secolului al XIX-lea, când un zdravăn marinar basc a debarcat pe coasta chiliană, cu capul plin de planuri de mărire şi apărat de medalionul maică-sii atârnat de gât; dar, ca să nu ne îndepărtăm atât de mult, ajunge să ştii că descendenţa sa s-a compus dintr-o stirpe de muieri impetuoase şi bărbaţi buni de muncă şi cu inimă mare. Unii dintre ei, mai irascibili, au murit scoţând spume pe gură, dar poate că motivul n-a fost turbarea, aşa cum susţin gurile rele, ci vreo boală locală. Au cumpărat pământuri mănoase în apropierea capitalei, care şi-au sporit valoarea în timp, s-au cizelat, au înălţat conace senioriale cu parcuri şi alei, şi-au măritat fetele cu creoli bogaţi, şi-au educat fiii în severe colegii religioase, astfel că, anii trecând, au ajuns să facă parte dintr-o orgolioasă aristocraţie moşierească ce a dăinuit mai bine de un secol, până când tăvălugul modernităţii a înlocuit-o la putere cu tehnocraţi şi comercianţi. Unul dintre ei era bunicul meu. A venit pe lume în condiţii îmbelşugate, dar tatăl lui a murit curând după aceea, în urma unui glonţ inexplicabil; nu s-au aflat niciodată amănuntele celor petrecute în noaptea aceea fatidică, o fi fost un duel, o răzbunare sau vreo crimă din dragoste, oricum, familia s-a pomenit sărăcită aşa că el, bunicul meu, fiind cel mai mare, a fost nevoit să lase studiile şi să-şi caute de lucru ca să-şi întreţină mama şi să-şi ţină fraţii mai mici la şcoală. Mulţi ani mai târziu, pe când ajunsese un domn cu avere în faţa căruia oamenii îşi scoteau pălăria, mi-a mărturisit că sărăcia cea mai rea e cea care se vede după haine, pentru că trebuie s-o ascunzi. Se prezenta impecabil în costumele tatălui său transformate pentru el, cu guler ţeapăn şi hainele bine călcate ca să nu se vadă cât de vechi erau. Perioada aceea de penurie i-a călit caracterul, credea că viaţa înseamnă doar trudă şi muncă şi că un om onorabil are menirea de a-şi ajuta aproapele. Încă de pe atunci avea expresia aceea de concentrare şi integritatea care l-au caracterizat mereu, era făcut din acelaşi aluat dur ca şi strămoşii săi şi, aidoma multora dintre ei, era un om cu picioarele pe pământ, numai că o parte din suflet îi zbura spre tărâmul abisal al viselor. De aceea s-a amorezat de bunică-mea, mezina unei familii cu doisprezece copii, cu toţii nişte nebuni excentrici şi adorabili, precum Teresa, căreia spre sfârşitul vieţii începuseră să-i crească aripi de sfântă, iar în noaptea când a murit, s-au uscat toţi trandafirii din Parcul Japonez; sau Ambrosio, mare petrecăreţ şi muieratic, care în clipele de generozitate se despuia pe stradă şi-şi dăruia hainele săracilor. Am crescut ascultând poveşti despre talentul bunică-mii de a prezice viitorul, a citi gândurile altora, a vorbi cu animalele şi a muta obiectele cu privirea. Se spune că odată a deplasat masa de biliard din salon, dar eu n-am asistat decât la mişcarea unei biete zaharniţe, care la ora ceaiului o pornea uşurel pe faţa de masă. Aceste însuşiri produceau oarece rezervă şi, în ciuda faptului că fata era încântătoare, posibilii pretendenţi cam dădeau înapoi; însă pentru bunicul telepatia şi telekinezia erau nişte amuzamente nevinovate, în nici un caz nişte oprelişti serioase în calea căsătoriei. Pe el nu-l neliniştea decât diferenţa de vârstă: ea era mult mai mică, atunci când o cunoscuse, încă se mai juca cu păpuşile şi umbla cu o perniţă jerpelită în braţe. Văzând-o mult timp doar ca pe o copilă, nu şi-a dat seama de sentimentele lui decât într-o bună zi, când ea a apărut îmbrăcată în rochie lungă şi cu părul strâns; a avut atunci revelaţia iubirii lui latente, ceea ce l-a aruncat într-o criză de timiditate şi l-a făcut să renunţe să mai vină în vizită. Ea a ghicit însă ce era în sufletul lui şi, înainte chiar ca el să-şi lămurească simţămintele încurcate, i-a trimis o scrisoare, prima dintre multele pe care-avea să le scrie în clipele hotărâtoare ale vieţii lor. Şi nu era o epistolă parfumată de tatonare a terenului, ci un biet bilet scris cu creionul pe o foaie de caiet în care-l întreba fără ocolişuri inutile dacă voia să fie bărbatul ei, iar în caz că da, când. După câteva luni se căsătoreau. Mireasa a ajuns în faţa altarului ca o imagine de pe vremuri, învăluită în dantele de culoarea fildeşului şi cu flori de ceară în păr; de cum a văzut-o, a ştiut c-avea s-o iubească cu încăpăţânare până la sfârşitul zilelor.
Top cele mai citite cărți categoria: Bestseller!



Paula de Isabel Allende .PDF

Recomandat pentru o lectură plăcută:

Recenzii și comentarii!
Comentează
Aps Google Play
,, Cărțile care te ajuta cel mai mult sunt cele care te fac să gîndești cel mai mult. Cel mai greu înveți cînd citești cărți ușoare; însă o carte extraordinară care vine de la un gînditor remarcabil este o corabie a gîndirii, plină la refuz cu adevăr și frumusețe. (Theodore Parker) ”