Ziua în care am învățat să trăiesc de Laurent Gounelle -PDF

Ziua în care am învățat să trăiesc de Laurent Gounelle -PDF
Vizualizări:003-11-2020Post by User
Top cele mai vîndute cărți online gratis Ziua în care am învățat să trăiesc de Laurent Gounelle -PDF
 
 Fragmet
  Taie răul de la rădăcină. De la fereastra băii situate la etajul minusculei case roz pe care o închiriase cu aproape trei luni în urmă pe o străduţă cochetă din San Francisco, Jonathan privea, bărbierindu-se cu gesturi automate, trifoiul care invada gazonul. Biata peluză, îngălbenită de soarele neîndurător de iulie, părea gata să capituleze. Clopyralidul fusese inutil. O sticlă întreagă pulverizată la începutul lunii nu ajutase la nimic. Va trebui să-l smulg fir cu fir, îşi zise el, în timp ce maşina de ras electrică îi mângâia bărbia, bâzâind melodios şi repetitiv. Era foarte important să reuşească să întreţină cât mai bine grădina: situată în spatele casei cu expunere spre sud, era locul de joacă preferat al fetiţei lui, Chloé, atunci când îl vizita în weekend, o dată la două săptămâni. După ce termină cu bărbieritul, îşi verifică e-mailurile pe smartphone. Cereri de la clienţi, o reclamaţie, un dejun reprogramat, raportul contabil lunar, o ofertă de la operatorul de telefonie şi câteva newsletter-uri. Revenit în faţa oglinzii, se înarmă cu o pensulă şi cu un flacon de tinctură închisă la culoare. Cu grijă, aplică loţiunea pe primele lui fire de păr alb. La treizeci şi şase de ani, era prea devreme să accepte semnele înaintării în vârstă. Se grăbi să-şi termine toaleta pentru a ajunge la timp la întâlnirea zilnică de la cafeneaua din piaţa centrală: în fiecare dimineaţă, de când îşi deschiseseră micul birou de asigurări, în urmă cu cinci ani, cei trei asociaţi se întâlneau acolo pentru o primă cafea la terasă. Dintre asociaţi făcea parte chiar fosta lui soţie, Angela, iar recenta lor despărţire nu reuşise să schimbe ritualul, ce părea imuabil. Firma lor era singura din oraş care se specializase pe o clientelă de mici comercianţi din regiune. După începutul dificil, la momentul de faţă atinseseră un anumit echilibru, care le permitea asociaţilor şi asistentei lor un salariu lunar, chiar dacă destul de mic deocamdată. Reuşiseră să-şi facă un nume, iar perspectivele de dezvoltare erau promiţătoare. Sigur că bătălia era de-abia la început şi Jonathan se mai simţea descurajat uneori, dar se îmbărbăta imediat spunându-şi că orice e posibil, că limitele sunt doar cele pe care ni le impunem noi înşine. Ieşi pe trepte şi se îndreptă spre poartă. Mirosea a vară. Mica grădină din faţa casei nu arăta nici ea mai bine decât cea din spate. Cu expunere spre nord, era invadată de muşchi. Corespondenţa îl aştepta în cutia de scrisori. Deschise un plic trimis de bancă. Revizia maşinii îl lăsase pe sponci. Trebuia să revină pe linia de plutire cât mai repede. A doua scrisoare era de la operatorul de telefonie. Cu siguranţă, încă o factură...


Despre autor...
     Prima lui carte, „Omul care voia să fie fericit”, a fost refuzată de patru edituri până să vadă lumina tiparului. Editorul care i-a dat o șansă a fost Anne Carrière, care nu mai cunoscuse un succes răsunător de la lansarea romanului „Alchimistul” de Paulo Coelho, iar editura se afla într-o mare dificultate financiară în 2009.
     Crescut într-o familie foarte strictă – mama sa era catolică, iar tatăl, protestant, micul Laurent Gounelle și-a găsit refugiul în lectură și visare. Când avea 17 ani își dorea să devină psihiatru, dar a fost descurajat atât de un prieten de familie, un pe-
simist convins că această meserie n-ar fi avut niciun viitor, cât și de tatăl lui, care își dorea ca fiul său să urmeze niște cursuri serioase. Așadar, presat de părinți, Laurent Gounelle a urmat cursurile unei facultăți economice, însă la doar 23 de ani a dat piept cu prima criză existențială, când și-a dat seama că nu asta își dorește de la viață. Au urmat niște ani în care a făcut tot posibilul să se regăsească, cu un parcurs neregulat, descris ulterior de o jurnalistă de la Liberation ca fiind precum „traiectoria unui pui recent decapitat”. Timp de 15 ani a făcut consultanță în domeniul resurselor umane, iar companii franceze și internaționale i-au încredințat misiunea de a le ajuta angajații să se dezvolte profesional și să descopere sensul vieții.
      În 2006, pe când avea 40 de ani, Laurent Gounelle s-a apucat de scris. Anul 2006 a fost unul foarte încărcat din punct de vedere emoțional, pentru că autorul s-a confruntat cu moartea tatălui său la doar câteva luni după ce se căsătorise și cu moartea celui mai bun prieten al său. A fost însă și anul în care i s-au născut primul copil și primul roman, pe care și-a dorit să-l scrie pentru a împărtăși ideile sale despre fericire.             Tradus în 25 de limbi și numărul 1 în ceea ce privește vânzările în Franța, primul său roman a deschis drumul către succesul literar.
„Ziua în care am învățat să trăiesc”, cel mai recent roman al său, al patrulea dintr-un total de cinci, apărut la Editura Trei, s-a vândut numai în Franța în 450.000 de exemplare.  
Прочитать

Ziua în care am învățat să trăiesc de Laurent Gounelle -PDF

Recomandat pentru o lectură plăcută:

Recenzii și comentarii!
Comentează
Introduceți codul de pe imagine:*
reload, if the code cannot be seen