Regina zăpezilor de Joan D. Vinge-recenzie

   Regina Zăpezilor (1980) (titlu original The Snow Queen) este un roman science fiction/fantasy. A fost nominalizat la premiul Nebula pentru „Cel mai bun roman” în 1980 şi a câștigat premiul Hugo pentru „Cel mai bun roman” în 1981, o minunată reinterpretare a basmului lui Hans Christian Andersen, Crăiasa Zăpezii.

    Din resturile unui vechi și puternic imperiu ce se prăbușise cu mult timp în urmă, un grup de planete au constituit un consorțiu numit Hegemonia. Transferul între planete se făcea prin intermediul unor Porți negre, care permiteau călătoria instantanee între destinații aflate la mare distanță unele de altele.
    Una dintre aceste planete este Tiamat, locuită de două popoare, iernaticii și văraticii, dar care, datorită unui fenomen solar unic, era accesibilă celorlalte planete pe o perioadă de 150 de ani dintr-un ciclu de 300 de ani.
 ”Dar Steaua Verii era deja vizibilă pe cerul zilei; primăvara se instalase oficial, Schimbarea era pe drum, lucru de care până și Văraticii trebuie să-și fi dat seama până acum. Planeta intra în sfârșit în miezul verii, vremea când tensiunile nefirești provocate de apropierea lor de gaura neagră determinau o intensificare a energiei Gemenilor, iar Tiamatul devenea insuportabil de fierbinte. Văraticii aveau să fie siliți să avanseze spre nord, părăsind arealele lor din insulele ecuatoriale și afluxul lor va distruge statu-quo-ul Iernaticilor pe măsură ce aveau să umple interstițiile din teritoriile acestora.
    Aceasta nu constituia însă decât o parte a marii schimbări ce urma să pună stăpânire pe poporul reginei. Apropierea Gemenilor de gaura neagră făcea ca și Tiamat să devină o lume pierdută pentru Hegemonie…”
 Importanța Tiamatului pentru Hegemonie este foarte mare, întrucât reprezinta singura sursă pentru ”apa vieții”, un extract din sângele unor creaturi marine indigene, mersii, care oprea complet procesul îmbătrânirii. Pentru acest extract unic, Hegemonia nu permisese Tiamatului să-și creeze propria bază tehnologică, pentru a menține dependența de marfa tehnologică provenită din alte lumi și a le furniza acestora medicamentul minune.
    Ironia este că ”apa vieții” avea legătura cu moartea – moartea mersilor, care erau vânați fără milă. ”La un nivel sau altul, toți consumatorii erau conștienți de acest lucru. Dar ce conta viața unui animal pe lângă șansa tinereții eterne?”
    Organizarea politică a Tiamatului este matriarhală, în fiecare perioadă de câte 150 de ani domnind câte o regină – Regina Zăpezilor în perioada de timp când Poarta Neagră este deschisă către Hegemonie și Regina Verii în perioada de timp când planeta este izolată de celelalte planete.

   Cele două popoare existente pe planetă – iernaticii și văraticii – sunt complet diferite unul față de celălalt și se urăsc reciproc.
 În timp ce iernaticii sunt iubitori de tehnologie și fac tot posibilul pentru a-și face viața cât mai confortabilă, văraticii sunt mari iubitori de natură, cu un nivel de trai bazat pe agricultură și pescuit, și făcând tot posibilul să protejeze mersii de exterminare.
 La începutul cărții ne aflăm aproape de terminarea ciclului de 150 de ani al domniei Reginei Zăpezilor – Arianrhod, care, la fel ca și precedentele regine ale zăpezilor dinaintea ei, nu este dispusă să renunțe prea ușor la putere. Pentru aceasta a plantat nouă clone ale ei în femei văratice, pentru ca acestea să învețe obiceiurile văraticilor iar, la momentul oportun, să le manipuleze conform planurilor ei. Din cele nouă clone, doar una a ieșit perfectă și a supraviețuit – Moon.
    Moon a crescut de mică alături de vărul ei, Sparks. Cei doi se iubeau nespus și își juraseră credință veșnică. Însă, când Moon este aleasă să devină sibilă – un oracol sacru al poporului ei, prin care se considera că se adresează Doamna – o zeiță a mării, iar Sparks nu este ales, acesta se simte respins și pleacă în Carbuncle, orașul iernaticilor.
 După multe peripeții, fiind aproape să își piardă viața de câteva ori, Sparks este capturat de Arianrhod care, știind afecțiunea lui Moon pentru vărul ei, vede oportunitatea perfectă de a o atrage pe aceasta să vină în Carbuncle și, astfel, să-și îndeplinească planurile. Îi trimite un mesaj lui Moon și îi spune că Sparks este în pericol. Previzibil, Moon pleacă imediat să îl salveze. Ajunge în Carbuncle cu o navă a unui traficant de tehnologie dar, prinsă în mijlocul unei confruntări între poliție și traficanții de tehnologie, este nevoită să fugă cu aceștia pe nava lor prin Poarta Neagră, ajungând pe Kharemough, o planetă extrem de dezvoltată tehnologic.
    ”Peste tot, de-a lungul drumului, se zăreau ecrane murale, pe care se proiectau peisaje schimbătoare din alte lumi. La nivelurile de jos, un număr inimaginabil de bunuri importate de pe toate acele planete așteptau transportul către suprafața Kharemoughului. Alte nenumărate încărcături de produse executate de industria sofisticată a planetei de dedesupt treceau prin portul stelar, fiind destinate exportului. Se proiectau și alte imagini, menite să-I impresioneze pe vizitatori, scene care glorificau culmile tehnologice ce puteau susține procese majore de fabricație chiar în spațiu. Lui Moon i se spusese că acesta era cel mai mare oraș plutitor, deși nu singurul, aflat deasupra Kharemougului; existau mii de șantiere de producție și fabrici, ai căror lucrători își duceau traiul mai mult dintre planetă și sateliții ei. Ideea de a-și petrece toată viața într-o izolare neagră o deprima.”
      Arianrhod este furioasă la culme aflând că Moon a plecat prin Poarta Neagră. Convinsă că a pierdut-o pentru totdeauna pe aceasta, se răzbună cumplit pe comandantul poliției, drogându-l și făcându-l să-și piardă mințile iar pentru Jerusha, inspectorul de poliție care o pierduse pe Moon în încăierare plănuiește o pedeapsă lentă și dureroasă. O numește comandant al poliției și o sabotează în permanență, pentru a o umple de ridicol.
 În același timp este atrasă de Sparks și este hotărâtă să îl obțină. Acesta reușește să îi opună rezistență la început dar asemănarea lui Arianrhod cu Moon îl fac în cele din urmă să cedeze și devine amantul reginei. Curând va intra în luptă cu Starbuck – concubinul oficial al reginei și omul care face toate treburile murdare ale acesteia, spionând și adunând informații și vânându-i pe mersi pentru ”apa vieții”, îl va învinge și îi va lua locul.
    Arianrhod nu a renunțat nici o clipă la planurile ei. Întrucât planul inițial nu mai era valabil, urzește un scenariu cumplit menit să-i asigure domnia în continuare.

Între timp, Moon face o descoperire uluitoare pe Kharemough. Află că există sibili pe toate planetele Hegemoniei.
 ”Dar chiar în timp ce Imperiul se prăbușea, un grup de oameni remarcabili și plini de abnegație au creat un depozit, o bancă de date, în care au adunat tot ceea ce se știa din toate domeniile cunoașterii umane. Ei sperau că, având toate descoperirile umanității concentrate într-un singur loc inviolabil, vor face ca prăbușirea iminentă a civilizației lor să fie mai puțin dezastruoasă, iar reconstrucția cu mult mai rapidă. Și fiindcă și-au dat seama că pe multe lumi prăbușirea tehnologică putea fi practic totală, ei au inventat cele mai simple ieșiri pe care puteau să și le imagineze pentru banca lor de date: ființele umane… Adică sibilii, care-și transmiteau receptivitatea în mod direct succesorilor lor aleși prin sânge.”
 Vorbind cu un sibil, Moon se interesează de soarta lui Sparks.
 ”Tu ești aceea. Aceeași, dar nu la fel. Tu ai putea fi ea, ai putea fi Regina… El te-a iubit, dar acum o iubește pe ea – aceeași, dar nu la fel. Întoarce-te… pierderea ta este o rană ce transformă carnea bună într-una amară, aici în inima Orașului… o rană care nu se vindecă… Trecutul devine un viitor continuu, dacă nu întrerupi Schimbarea…”
 Disperată de veștile primite, Moon găsește în cele din urmă o navă pentru a se putea întoarce pe Tiamat. Din păcate însă, află că în timp ce ea a petrecut doar două luni pe Karemough, pe Tiamat au trecut cinci ani, ceea ce înseamnă că timpul pentru Schimbare a venit.

Va ajunge oare Moon la timp pentru a contracara planurile reginei? Mai este vreo speranță pentru ca ea și Sparks să ajungă împreună?

Vă invit să descoperiți singuri în carte fascinanta lume imaginată de Joan D. Vinge care vă va captiva cu siguranță.
 Nu am putut să nu remarc că autoarea s-a inspirat din câteva civilizații pământene în descrierea culturilor specifice mai multor planete.
 De exemplu, planeta Kharemough, extrem de dezvoltată din punct de vedere tehnologic, cu locuitorii ei dominați de simțul onoarei, preferând o moarte demnă în locul captivității, m-a dus cu gândul la cultura japoneză.
 ”- Sunt un Kharemoughi. Pot să repar și legat la ochi orice piesă de echipament. Asta ne face să fim mai mult decât niște animale.
 – Tu însă vei muri exact ca oricare dintre noi, străine! Vrei într-adevăr să mori?
 – Sunt pregătit să mor.”
 Obiceiurile planetei Ondinee m-a dus cu gândul la tradițiile lumii arabe.
 ”O țară unde femeile erau cumpărate și vândute precum mărfurile, locuiau în odăi separate din complexele familiale și fără să se amestece cu bărbații, care nu le erau parteneri, ci niște stăpâni geloși. Viețile lor urmau căi înguste, adânc întipărite de-a lungul generațiilor; vieți incomplete, dar liniștite și previzibile.”
 Mersii, creaturile marine inteligente și prietenoase, m-au dus cu gândul la balene, vânate și ele la rândul lor fără milă pe Pământ.
 ”În intervalele dintre expirații ajungeau la ea cântecele mersilor, melodiile de sirene pe care le știa din legende și pe care le auzise doar în vise; o tapiserie de fluierături, vaiete și clincheturi, suspine și țipete… sunete singuratice, uitate, ce se distingeau separat, dar se împleteau laolaltă într-un cor care înălța imnuri de slavă Mării Mamă.”

Regina zăpezilor este un roman space opera, foarte interesant, bine scris, în care este ne sunt descrise interacțiunea mai multor culturi, mistere vechi de milenii, lumi fascinante, comploturi, trădări, caractere complexe și tehnologii fantastice.