Mai imbatator decat vinul de Nora Roberts. carte PDF📚
- Autor:
- Categoria:
- Nr. de pagini:378
- Limba:Română
Fragment :
" În noaptea când a fost asasinat, Bernardo Baptista a cinat simplu,
cu pâine, brânză şi o sticlă de Chianti. Vinul era cam tânăr, iar
Bernardo nu mai prea era. Niciunul nu avea să îmbătrânească în
continuare.
La fel ca pâinea şi brânza, Bernardo era un om simplu. De
cincizeci şi unu de ani, de când se căsătorise, trăia în aceeaşi căsuţă
de pe colinele blânde din nordul Veneţiei. Acolo fuseseră crescuţi cei
cinci copii ai lui.
Şi tot acolo murise şi soţia lui. Acum, în vârstă de
şaptezeci şi trei de ani, Bernardo locuia singur, cu cea mai mare parte
a familiei la o aruncătură de băţ distanţă, pe marginile marii
podgorii Giambelli unde lucrase încă din tinereţe.
O cunoscuse pe La Signora de când era mică şi fusese învăţat să-şi
descopere capul ori de câte ori o vedea trecând. Chiar şi acum, dacă
venea din California înapoi la castello şi la podgorie, Tereza
Giambelli se oprea din mers dacă-l vedea. Şi vorbeau despre vechile
vremuri, când bunicii lor munciseră la vie.
Signore Baptista, aşa îl numea Tereza. Iar el o admira mult pe La
Signora, şi toată viaţa îi fusese credincios, ei şi alor ei. Timp de peste
şaizeci de ani, Bernardo participase la prepararea vinurilor
Giambelli. Avuseseră loc multe schimbări – unele în bine, după
părerea lui Bernardo, altele nu la fel de pozitive. Văzuse multe la
viaţa lui.
Prea multe, socoteau unii. Viile, legănate în somnul dulce al iernii,
aveau să înverzească curând. Artrita îl împiedica să mai muncească
mult cu mâinile, ca pe vremuri, dar totuşi ieşea în fiecare dimineaţă
să-şi privească fiii şi nepoţii ducând tradiţia mai departe.
Un Baptista lucrase întotdeauna pentru Giambelli. Şi, în opinia lui
Bernardo, întotdeauna avea să fie aşa. În ultima noapte a celor
şaptezeci şi trei de ani ai vieţii sale, Bernardo a privit peste vii – viile
lui, observând ce se făcuse, ce mai era de făcut, şi ascultând cum
şuiera printre aracii viei vântul de decembrie. De la fereastra pe
unde acel vânt încerca să se strecoare înăuntru, Bernardo vedea
coardele viţei căţărându-se încet pe pante. În timp, aveau să se
îmbrace cu frunze şi viaţă, fără să se usuce ca omul.
Acesta era
miracolul strugurilor. Vedea umbrele şi contururile marelui castello
care domnea peste acele vii şi peste cei ce le îngrijeau. Acum era
pustie, singură în noapte şi în iarnă, când în castello dormeau numai
servitorii, iar strugurii încă mai aşteptau să se nască.
Lui Bernardo îi era dor de primăvară şi de vara cea lungă care-i
urma, când soarele îi încălzea măruntaiele şi pârguia roadele tinere.
Dorea, cum dorise toată viaţa, încă o recoltă. Frigul îl durea pe
Bernardo până-n măduva oaselor. "
" În noaptea când a fost asasinat, Bernardo Baptista a cinat simplu,
cu pâine, brânză şi o sticlă de Chianti. Vinul era cam tânăr, iar
Bernardo nu mai prea era. Niciunul nu avea să îmbătrânească în
continuare.
La fel ca pâinea şi brânza, Bernardo era un om simplu. De
cincizeci şi unu de ani, de când se căsătorise, trăia în aceeaşi căsuţă
de pe colinele blânde din nordul Veneţiei. Acolo fuseseră crescuţi cei
cinci copii ai lui.
Şi tot acolo murise şi soţia lui. Acum, în vârstă de
şaptezeci şi trei de ani, Bernardo locuia singur, cu cea mai mare parte
a familiei la o aruncătură de băţ distanţă, pe marginile marii
podgorii Giambelli unde lucrase încă din tinereţe.
O cunoscuse pe La Signora de când era mică şi fusese învăţat să-şi
descopere capul ori de câte ori o vedea trecând. Chiar şi acum, dacă
venea din California înapoi la castello şi la podgorie, Tereza
Giambelli se oprea din mers dacă-l vedea. Şi vorbeau despre vechile
vremuri, când bunicii lor munciseră la vie.
Signore Baptista, aşa îl numea Tereza. Iar el o admira mult pe La
Signora, şi toată viaţa îi fusese credincios, ei şi alor ei. Timp de peste
şaizeci de ani, Bernardo participase la prepararea vinurilor
Giambelli. Avuseseră loc multe schimbări – unele în bine, după
părerea lui Bernardo, altele nu la fel de pozitive. Văzuse multe la
viaţa lui.
Prea multe, socoteau unii. Viile, legănate în somnul dulce al iernii,
aveau să înverzească curând. Artrita îl împiedica să mai muncească
mult cu mâinile, ca pe vremuri, dar totuşi ieşea în fiecare dimineaţă
să-şi privească fiii şi nepoţii ducând tradiţia mai departe.
Un Baptista lucrase întotdeauna pentru Giambelli. Şi, în opinia lui
Bernardo, întotdeauna avea să fie aşa. În ultima noapte a celor
şaptezeci şi trei de ani ai vieţii sale, Bernardo a privit peste vii – viile
lui, observând ce se făcuse, ce mai era de făcut, şi ascultând cum
şuiera printre aracii viei vântul de decembrie. De la fereastra pe
unde acel vânt încerca să se strecoare înăuntru, Bernardo vedea
coardele viţei căţărându-se încet pe pante. În timp, aveau să se
îmbrace cu frunze şi viaţă, fără să se usuce ca omul.
Acesta era
miracolul strugurilor. Vedea umbrele şi contururile marelui castello
care domnea peste acele vii şi peste cei ce le îngrijeau. Acum era
pustie, singură în noapte şi în iarnă, când în castello dormeau numai
servitorii, iar strugurii încă mai aşteptau să se nască.
Lui Bernardo îi era dor de primăvară şi de vara cea lungă care-i
urma, când soarele îi încălzea măruntaiele şi pârguia roadele tinere.
Dorea, cum dorise toată viaţa, încă o recoltă. Frigul îl durea pe
Bernardo până-n măduva oaselor. "
Mai imbatator decat vinul de Nora Roberts. carte PDF
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾
Mai imbatator decat vinul de Nora Roberts. carte PDF