Seria celor şase volume cu sucubul Georgiana Kincaid este catalogată, în Wikipedia, ca literatură pentru adulţi. Totuşi scenele fierbinţi din aventurile Georgianei sunt scrise cumnite, mai degrabă pentru un public adult foarte apropiat de vârsta majoratului. În nici un caz nu se apropie de zona „hard” a genului, precum „Fifty shades of Grey”. Sunt doar aventurile cu iz de policier ale unui sucub şi altor nemuritori ce-şi fac veacul în lumea noastră.

În timpul zilei, Georgiana Kincaid este director adjunct într-o librărie din Seattle. Georgiana este un sucub cu principii, pentru că ea stă departe de cei pe care-i numeşte „băieţi de treabă”. Dacă ar face dragoste cu ei, ar însemna să-i trimită într-un sejur complet, pe o perioadă nedeterminată, în iad. În plus, fiecare „zbenguială” cu sucubul le-ar reduce proporţional durata de viaţă a ghinioniştilor muritori.

 Georgiana nu este singurul nemuritor aflat în lumea noastră. Străzile colcăie de tot felul de spirite: demoni, îngeri şi îngeri căzuţi – nephilimii. Nemuritorii sunt organizaţi ierarhic, au arii de responsabilitate şi interacţionează unii cu alţii, nu întotdeauna foarte prietenos, ajungându-se, uneori, şi la crimă. Da, crimă între nemuritori. Pare imposibil, dar Richelle Mead ne demonstrează că până şi nemuritorii pot fi ucişi. Fără voia sa, Georgiana este prinsă în evenimentele care decurg în urma uciderii unui vampir. Evenimente care dă romanului Richellei Mead iz de policier amestecat parfum de endorfine.

FRAGMENT:

Statisticile arată că majoritatea muritorilor îşi vând sufletul din cinci motive: sex, bani, putere, răzbunare şi iubire. În ordinea asta.

Presupun că atunci ar fi trebuit să mă liniştească gândul că eram acolo, gata să ofer numero uno de pe listă, dar toată chestia asta mă făcea să mă simt... hm, ieftină. Şi chiar că e o chestie tare, venind din partea mea.

„Poate că mi-am pierdut capacitatea de a-i înţelege pe ceilalţi”, am meditat. „A trecut prea mult timp. Pe vremea când eram eu virgină, oamenii încă mai credeau că lebedele pot lăsa fetele borţoase.”

Prin apropiere, Hugh aştepta răbdător să-mi înfrâng reticenţa. Şi-a îndesat mâinile în pantalonii milităreşti bine călcaţi, sprijinindu-şi fizicul uriaş de maşina Lexus.

— Nu înţeleg care e faza. Doar faci tot timpul chestia asta.

Nu era chiar aşa, dar ştiam amândoi ce voia să spună. Nu l-am băgat în seamă, ci m-am uitat ostentativ împrejur, nu că asta mi-ar fi dat mai mult chef de viaţă. Cartierele mărginaşe îmi tăiau întotdeauna cheful. Case la indigo. Pajişti impecabile şi mult prea multe SUV-uri. Pe undeva, la adăpostul nopţii, un câine nu se lăsa deloc de lătrat.

— Nu fac chestia asta, am spus într-un târziu. Până şi eu am standarde. Hugh a pufnit, exprimându-şi opinia în legătură cu standardele mele.

— Uite, dacă te simţi mai bine, nu te gândi la treaba asta ca la o osândă, ci ca la o faptă creştinească.

— Faptă creştinească?

— Exact.

Şi-a scos PC-ul de buzunar cu un aer energic, afaceristic, în ciuda locaţiei deloc ortodoxe. Nu că ar fi trebuit să mă surprindă chestia asta. Hugh era un drăcuşor profesionist, expert în a convinge muritorii să-şi vândă sufletul, în contracte şi chichiţe avocăţeşti care ar fi făcut orice avocat să moară de invidie.

În acelaşi timp era prietenul meu, iar chestia asta mai că dădea un nou sens expresiei: „Cu prieteni ca ăştia... „

— Ascultă şi tu ce scrie în profilul ăsta, a continuat. Martin Miller. Sex masculin, desigur. Rasă albă. Luteran nepracticant. Lucrează la un magazin de jocuri la mall. Locuieşte la demisol aici, în casa părinţilor lui.

— Iisuse.

— Ţi-am zis.

— Faptă creştinească sau nu, tot pare aşa... excesiv. Câţi ani spuneai că are?

— Treişpatru.

— Îh!

— Mi-ai luat vorba din gură. Dacă ai avea şi tu vârsta asta şi nu ai fi avut parte de cireaşa de pe tort, poate ai recurge şi tu la măsuri disperate, a spus şi şi-a aruncat privirea la ceas. Deci te bagi sau nu?

Era evident că îl reţineam pe Hugh de la vreo întâlnire cu o tipă cu mult mai tânără decât el, chestie cu care mă refer, normal, la vârsta pe care o arăta, pentru că în realitate bătea spre un secol de viaţă.

Mi-am lăsat geanta pe pământ şi i-am aruncat o privire ameninţătoare.

— Îmi eşti dator.

— Bine, a acceptat.

Nu era genul de treabă de care aveam parte în mod normal, slavă Domnului. De regulă, drăcuşorul lua pe cineva din afară să se ocupe de asta, dar astă-seară avusese o problemă cu programarea. Nu-mi puteam închipui pe cine lua de obicei să facă treaba asta.

Am pornit spre casă, dar m-a oprit.

— Georgina!

— Hm?

— Mai e... o chestie...

M-am întors, nu prea încântată de tonul lui.

— Ce?

— Ăăă, a avut o solicitare anume.

Am ridicat din sprâncene şi am aşteptat.

— Vezi tu, ăăă, îi cam plac chestiile malefice. Ştii, îşi închipuie că, dat fiind că şi-a vândut sufletul diavolului, ca să zic aşa, o să-şi piardă virginitatea cu o, ştiu şi eu, o demoniţă sau ceva de genul ăsta.

Jur că până şi câinele s-a oprit din lătrat la faza asta.

— Glumeşti.

Hugh n-a suflat o vorbă.

— Nu sunt o... nu. Nici prin gând nu-mi trece să...

— Haide, Georgina. Nu e mare lucru, doar o înfloritură. Fum şi oglinzi. Te rog! Vrei să faci chestia asta pentru mine? a spus, devenind melancolic, linguşitor.