Ken Follet- Omul din Sankt Petersburg carte .PDF📚


Ken Follet- Omul din Sankt Petersburg carte .PDF
Vizualizări:018-11-2021Post by User
Top cărţi online gratis Ken Follet- Omul din Sankt Petersburg carte .PDF
Recenzie şi descriere 
    Acțiunea romanului ne trimite în Anglia secolului douăzeci înainte de primul război mondial. Prințul Orlov este trimisul țarului, se află în misiune diplomatică la Londra pentru a negocia detalile unei alianțe între Rusia și Anglia, căci toate semnalele indicau faptul că Germania se pregătea de război.
    Va purta tratativele cu unchiul său prin alianță, contele Stephen Walden. Acesta reprezintă aristocrația britanică, este conservator, constrâns de eticheta de conduită, convențional, închistat în ipocrizia epocii.  Contele Walden este ghidat în negocieri de către însuşi marele Winston Churchill, pe atunci Prim-Lord al Amiralităţii.
„Walden se întreba cât de multe știau cei din Cabinet despre ce puneau la cale el și Churchill. Și Prim-Lordul Amiralității putea fi machiavelic. Oare toată povestea asta semăna cumva cu o mașinărie complicată, cu rotițe acționând alte rotițe?”
Intrăm în atmosfera vremii alături de Charlotte, fiica contelui Walden de optsprezece ani, care urmează să fie prezentată la curte și astfel să „devină adultă”. Charlotte este idealistă, naivă, poate prea protejată de părinți, în plină criză de adolescență. Se va detașa de ideile conservatoare inoculate de părinți prin participarea alături de sufragete la o manifestație pentru obținerea dreptului de vot al femeilor.
“Aproape că avea senzația că părinții ei o trădaseră. La ce-i folosiseră toți anii de educație, când fusese de ajuns o singură noapte ca să afle că toate lucrurile importante nu-i fuseseră niciodată dezvăluite? Fără îndoială, îi vorbiseră de protejarea tinerelor fete, însă Charlotte considera că înșelătoria era, probabil, termenul potrivit. Când se gândea cât de ignorantă fusese până în seara aceea, se simțea îngrozitor de prost și asta o scotea din sărite.”
Lydia, soția contelui Walden și mama Charlottei este un personaj interesant. Face parte din aristocrația rusă, l-a cunoscut pe Stephen în urmă cu mulți ani, când acesta a vizitat Rusia cu afaceri. Este o femeie ascunsă, afișează ceea ce anturajul așteaptă să vadă, însă trebuie să-și gestioneze conflictele interioare între ceea ce este și ceea ce pare. Are un trecut tumultuos, secret, pe care nici soțul ei nu-l cunoaște, dar ca orice secret se va afla.
“Lydia oftă. Anii aceia se terminaseră. O vreme, își îngropase atât de bine tainele, că nimeni, în afară de ea, nu fusese chinuit de ele și până și ea reușea să uite din când în când; însă acele zile de început de război își croiau drumul spre lumină. Crezuse că Londra se afla la o distanță sigură de Sankt Petersburg, dar poate că o alegere mai bună ar fi fost California; sau exista posibilitatea că nicăieri nu era îndeajuns de departe. Pacea luase sfârșit. Totul se prăbușea. Ce-o să se întâmple mai departe?”
Aproape în același timp cu venirea prințului Orlov la Londra, mai vine și un anume Felix, anarhist rus care are misiunea de a opri negocierile și astfel de a împiedica intrarea Rusiei în războiul eminent. Felix este un criminal, evadat din Siberia, inteligent, organizat, care nu se dă în lături de la a manipula și a ucide pentru a-și atinge scopul.
“Pe drum, descoperi un lucru uimitor în ceea ce-l privea: pierduse capacitatea de a se mai teme. Se întâmplase ceva cu mintea lui; era de parcă s-ar fi închis o ușă. Nu se mai putea gândi la nimic care să-l înspăimânte. Dacă-i era foame, avea să fure, dacă era urmărit, putea să se ascundă; și dacă era amenințat, era în stare să ucidă. Nu voia nimic. Nu-l mai putea răni nimic. Iubire, mândrie, dorință, toate aceste sentimente fuseseră date uitării.
În cele din urmă însă, le simțise din nou pe toate; numai frica nu se mai întorsese.”
Romanul prezintă Anglia în tranziție între obiceiurile și fastul secolului nouăsprezece cu balurile și recepțiile aristocrației și liberalizarea femeii, descoperirea jazz-ului și a modernismului. Scriitura este cursivă, cu schimbări de puncte de vedere, autorul urmărind personajele pe rând, vom avea parte de întoarceri în timp, secrete, politică, dragoste și spionaj.


Fragment

Era o după-amiază tihnită de duminică, de felul acelora după
care Walden se dădea în vânt. Stătea în picioare în faţa ferestrei
deschise, admirând parcul. Pe pajiştea largă şi bine tunsă se zăreau,
din loc în loc, copaci bătrâni: un pin scoţian, doi stejari viguroşi,
câţiva nuci şi o salcie semănând cu un cap de om cu păr buclat.
Soarele era la zenit, iar copacii aruncau umbre întunecate şi reci.
Păsările îşi conteniseră cântecele, însă dintre straturile de flori de
sub fereastră se auzea bâzâitul mulţumit al albinelor. Nici din casă
nu răzbătea vreun zgomot. Pentru cei mai mulţi servitori, asta era
după-amiaza lor liberă. Unicii oaspeţi din acest sfârşit de săptămână
erau George, fratele lui Walden, soţia lui George, Clarissa, şi copiii
lor. George se dusese să se plimbe, partenera sa de viaţă se întinsese
puţin, în schimb, copiii nu se zăreau nicăieri. Walden se simţea în
largul lui; la biserică purtase redingotă, fireşte, şi peste un ceas sau
două avea să-şi pună papionul alb şi fracul pentru cină. Totuşi,
deocamdată se simţea cum nu se putea mai bine într-un costum de
tweed şi o cămaşă cu guler moale. Se gândea în acele clipe că, dacă
Lydia va cânta la pian în cursul serii, ziua avea să fie perfectă.
Se întoarse spre soţia lui:
– O să cânţi diseară, după cină?
– Dacă vrei... zâmbi Lydia.
Walden auzi un zgomot şi se întoarse iar spre fereastră. În
capătul cel mai îndepărtat al aleii, la vreun sfert de kilometru
depărtare, îşi făcuse apariţia o maşină. Bărbatul se simţi cuprins de
o uşoară enervare, asemănătoare cu străfulgerarea de durere din
piciorul lui stâng dinaintea unei furtuni. „De ce m-ar călca pe nervi
o maşină?”, se întrebă el în sinea lui. Nu avea nimic împotriva
maşinilor – doar deţinea şi el un Lanchester pe care îl folosea în mod
regulat atunci când se ducea şi se întorcea de la Londra –, deşi vara
erau o pacoste de toată frumuseţea pentru sat, stârnind nori de praf
pe drumurile lipsite de pavaj pe care le străbăteau mugind. Se

gândise chiar să aştearnă vreo două sute de metri de macadam de-
a lungul aleii. În mod normal, n-ar fi ezitat s-o facă, însă drumurile

nu mai erau în responsabilitatea lui din 1909, de când Lloyd George
întemeiase Comitetele pentru Drumuri. Brusc, îşi dădu seama că
tocmai detaliul ăsta era izvorul enervării lui. Fusese ceva tipic
pentru legislaţia liberală: smulseseră bani de la Walden ca să facă
ceea ce ar fi făcut el şi singur, după care eşuaseră în această
 
întreprindere. „Cred că până la urmă o să pavez singur drumul,
cugetă el; pur şi simplu, e enervant să plăteşti de două ori pentru
asta.”
Maşina întoarse pe pietrişul din curtea din faţă şi se opri cu
zgomot, tremurând din toate încheieturile, în faţa uşii dinspre sud.
Pe fereastră năvăli un nor de fum, făcându-l pe Walden să-şi ţină
răsuflarea. Apoi ieşi şoferul, care purta o caschetă, o pereche de
ochelari de protecţie şi o manta pentru condus. După ce deschise
uşa pasagerului, îşi făcu apariţia din maşină un bărbat scund, cu
haină neagră şi pălărie la fel. Walden îl recunoscu şi îi sări inima
din loc: după-amiaza liniştită de vară se dusese pe copcă.

Ken Follet- Omul din Sankt Petersburg carte .PDF

Recomandat pentru o lectură plăcută:

Recenzii și comentarii!
Comentează
Introduceți codul de pe imagine:*
reload, if the code cannot be seen