Jocul lui Ender. Vol.3 Xenocid de Orson Scott carte .PDF

Jocul lui Ender. Vol.3 Xenocid de Orson Scott carte .PDF
Vizualizări:002-10-2020Post by User
  Jocul lui Ender. Vol.3 Xenocid de Orson Scott descarcă top cărți fantasy online gratis, carte .PDF
Saga lui Ender continuă în Xenocid, unde cititorul descoperă în sfârșit o lume în care oamenii, matca și „purcelușii” pot trăi în bună înțelegere. Lusitania, planeta pe care Andrew Wiggin-Ender a adus cândva pacea, este un nou Eden. Cel puțin așa crede Ender...

     Dar Lusitania este infestată cu Descolada, un virus ucigător pentru oameni, fără de care însă purcelușii nu se pot reproduce. Din cauza acestei amenințări, Congresul Stelar ia hotărârea fatală – distrugerea totală a planetei –, care va împovăra conștiința omenirii cu un dublu xenocid. Flota pornește la atac. Deznodământul pare inevitabil.

Fragment

Despărţirea
― AZI, unul dintre fraţi m-a întrebat: Este oare o temniţă cumplită să nu fii în stare să te mişti din locul în care te afli?
― Şi i-ai răspuns...
― I-am spus că acum sunt mai liber decât el. Incapacitatea de a mă mişca mă scuteşte de obligaţia de a acţiona.
― Voi, care aveţi darul vorbirii, sunteţi tare mincinoşi. Han Fei-Tzu şedea în poziţia lotus pe duşumeaua goală de lemn, lângă patul de suferinţă al soţiei sale. Până mai adineauri poate dormise; nu era sigur. Dar acum sesizase uşoara modificare a respiraţiei ei, o modificare la fel de delicată precum adierea provocată de trecerea unui fluture. Jiang-Qing, pe de altă parte, trebuie să fi simţit că ceva se schimbase în el, căci până atunci nu vorbise, iar acum vorbea într-adevăr. Vocea ei era foarte firavă, dar Han Fei-Tzu o auzea limpede, căci casa era liniştită. Ceruse prietenilor şi servitorilor săi să păstreze tăcerea în amurgul vieţii lui Jiang-Qing. Era timp destul pentru gălăgia nepăsătoare în lunga noapte ce avea să vină, când buzele ei n-aveau să mai şoptească nimic.
― Încă n-am murit, spuse Jiang-Qing. Cu aceleaşi cuvinte îl întâmpinase de fiecare dată când se trezise, în ultimele zile. La început, cuvintele i se păruseră lui Han Fei-Tzu bizare sau paradoxale, dar acum ştia că vorbea cu dezamăgire. Tânjea după moarte acum, nu pentru că nu iubise viaţa, ci pentru că moartea devenise inevitabilă, şi ceea ce nu poate fi ocolit trebuie îmbrăţişat. Aceasta era Calea. În toată viaţa ei, Jiang-Qing nu se abătuse de la Cale nici măcar cu un pas.
― Înseamnă că zeii sunt milostivi cu mine, răspunse Han Fei-Tzu.
― Cu tine, oftă ea. La ce medităm? Era felul ei de a-i cere să-i împărtăşească gândurile intime. Când alţii îl întrebau despre gânduri ascunse, se simţea iscodit. Dar Jiang-Qing întreba numai ca să se poată gândi şi ea la acelaşi lucru; era un mod de manifestare a faptului că deveniseră un suflet unic.
― Medităm la natura dorinţei.
― A cui dorinţă? întrebă ea. Şi pentru ce? "Dorinţa mea ca oasele tale să se vindece şi să devină puternice, astfel încât să nu plesnească la cea mai mică apăsare. Dorinţa mea ca tu să te poţi ridica iarăşi, sau chiar să-ţi poţi ridica un braţ, fără ca muşchii să-ţi rupă bucăţi din oase sau să le frângă din pricina încordării. Dorinţa mea să nu mai fiu nevoit să văd cum te ofileşti până când, iată, ai ajuns să cântăreşti abia optsprezece kilograme. N-am ştiut niciodată cât de perfectă era fericirea noastră până am aflat că nu putem rămâne împreună."
― Dorinţa mea, răspunse el. Pentru tine.
― "Râvneşti numai ceea ce nu ai." Cine a spus asta?
 ― Tu. Unii spun, "ceea ce nu poţi". Alţii spun: "ceea ce nu ar trebui să ai". Eu zic: "Nu poţi râvni cu adevărat decât la ceva de care-ţi va fi mereu foame."
― Pe mine mă ai pentru totdeauna.
― Te voi pierde la noapte. Sau mâine. Sau săptămâna viitoare.
― Hai să medităm la natura dorinţei, zise Jiang-Qing. Ca şi altădată, se folosea de filozofie ca să-l scoată din melancolia lui îngândurată. El se împotrivi, dar numai în joacă.
― Eşti un tiran neîndurător, spuse Han Fei-Tzu. La fel ca strămoşul tău de suflet, nu vrei să ştii de slăbiciunile celorlalţi oameni. Jiang-Qing fusese botezată după un conducător revoluţionar din trecutul îndepărtat, care încercase să ducă poporul pe o nouă Cale, dar fusese doborât de laşii slabi de înger. Nu era drept, se gândea Han Fei-Tzu, ca soţia lui să moară înaintea sa: strămoşul ei spiritual trăise mai mult decât soţul ei. Şi apoi, soţiile ar trebui să trăiască mai mult ca soţii. Femeile sunt mai desăvârşite în forul lor lăuntric şi mai apte să supravieţuiască prin copiii lor. Niciodată nu sunt la fel de solitare ca un bărbat singur. Jiang-Qing refuză să-l lase să se întoarcă la melancolia lui.
― Când soţia unui bărbat moare, după ce tânjeşte el? În semn de revoltă, Han Fei-Tzu îi dădu cel mai fals răspuns cu putinţă:
 ― Să se culce cu ea.
― Dorinţa trupului, zise Jiang-Qing. Întrucât ea era hotărâtă să poarte această conversaţie, Han Fei-Tzu luă catalogul:
― "Dorinţa trupului este să acţioneze. Ea include toate atingerile, întâmplătoare sau intime, şi toate mişcările familiare. Astfel, el vede cu coada ochiului o mişcare şi crede că a văzut-o pe soţia lui moartă trecând pragul uşii, şi nu va fi mulţumit până nu se va duce la uşă şi va vedea că nu fusese soţia lui. Tot aşa, se trezeşte dintr-un vis în care i-a auzit vocea şi se pomeneşte rostind răspunsul cu glas tare, ca şi cum ea l-ar fi putut auzi."
― Şi altceva? întrebă Jiang-Qing.
― Sunt obosit de-atâta filozofie, spuse Han Fei-Tzu. Se poate ca grecii să-şi fi găsit în ea tihna, dar nu şi eu.
 ― Dorinţa spiritului, insistă Jiang-Qing.
― Pentru că spiritul este al pământului, este acea parte care face lucruri noi din cele vechi. Soţul tânjeşte după lucrurile neterminate pe care el şi soţia lui le-au început înainte ca ea să moară, şi după toate visurile neîncepute despre ceea ce ar fi trebuit să facă împreună dacă ea ar fi trăit. Astfel, un bărbat devine tot mai mânios pe copiii lui pentru că seamănă prea mult cu el şi prea puţin cu soţia lui moartă. Tot aşa, bărbatul urăşte casa în care au trăit împreună, fie pentru că nu o schimbă, astfel că e la fel de moartă ca şi soţia lui, ori pentru că o schimbă, astfel că nu mai e pe jumătate opera ei.
― Nu trebuie să fii mânios pe micuţa noastră Qing-Jao, spuse Jiang-Qing.
― De ce? întrebă Han Fei-Tzu. Ai să rămâi, atunci, să mă ajuţi s-o învăţ să fie femeie? Eu nu pot s-o învăţ decât să fie ca mine: rece şi dur, aspru şi puternic, ca obsidianul. Dacă o să crească astfel, când de fapt îţi seamănă atât de mult, cum aş putea să nu fiu supărat?
― Pentru că tu poţi s-o înveţi tot ceea ce sunt eu, spuse Jiang-Qing.
Top cele mai citite cărți categoria: Bestseller!



Jocul lui Ender. Vol.3 Xenocid de Orson Scott carte .PDF

Recomandat pentru o lectură plăcută:

Recenzii și comentarii!
Comentează
Aps Google Play
,, Cărțile care te ajuta cel mai mult sunt cele care te fac să gîndești cel mai mult. Cel mai greu înveți cînd citești cărți ușoare; însă o carte extraordinară care vine de la un gînditor remarcabil este o corabie a gîndirii, plină la refuz cu adevăr și frumusețe. (Theodore Parker) ”