Betty Mahmoody , William Hoffer- Numai cu fiica mea .PDF📚


Betty Mahmoody , William Hoffer- Numai cu fiica mea .PDF
Vizualizări:011-01-2022Post by User
Numai cu fiica mea - Betty Mahmoody Împreună cu William Hoffer top cele mai bune cărţi online gratis .PDF

Bestseller internaţional, nominalizat la Premiul Pulitzer, cartea a fost ecranizată în 1991, cu Sally Field şi Alfred Molina în rolurile principale.

     In avionul care o duce la Teheran – împreună cu soţul ei de origine iraniană, Moody, şi cu fiica sa de patru ani, Mahtob – pentru o vacanţă de două săptămîni, Betty are sentimentul că a făcut o greşeală ireparabila. Cîteva zile mai tîrziu, viaţa ei devine un coşmar: Moody se transformă într-un temnicer, tinindu-le prizoniere într-o ţară unde femeile sînt aproape sclave, iar americanii sînt dispreţuiţi. Betty nu-şi mai doreşte decît să se întoarcă amîndouă acasă, în Statele Unite, să părăsească această ţară sfîşiată de război şi tradiţii arhaice, o lume haotică, în care femeile trebuie să îndure fel de fel de umilinţe. O poveste adevarată şi fascinantă despre dragoste maternă, disperare şi curaj pe fundalul unei situaţii politice de criză.

 

Fragment

Fiica mea stătea în genunchi pe locul ei de la fereastra
avionului Liniilor Aeriene Britanice. Buclele arămii îi cădeau libere
până la umeri, încadrându-i obrazul. Nu i le tunsesem încă
niciodată.
Ne aflam în 3 august 1984...
Copilul meu drag era obosit de această lungă călătorie.
Părăsisem Detroit-ul de miercuri dimineaţa, iar acum, când ne
apropiam de sfârşitul ultimei etape a călătoriei noastre, răsăritul
soarelui marca deja ziua de vineri.
Desprinzându-şi privirea de pe paginile cărţii pe care o avea în
braţe, Moody, soţul meu, îşi ridică ochelarii pe fruntea-i ce
devenea tot mai înaltă, şi-mi spuse:
— Mai bine te-ai pregăti de aterizare.
Mi-am desfăcut centura de siguranţă, mi-am luat poşeta şi,
croindu-mi drum pe culoarul îngust, m-am îndreptat spre toaleta
din spatele avionului. Personalul începuse deja să facă ordine şi
să se pregătească de aterizare.
— Am făcut o greşeală, îmi spuneam singură. Dacă aş putea
coborî chiar acum din avionul ăsta! M-am încuiat în toaletă şi,
privindu-mă în oglindă, am văzut o femeie cuprinsă de panică.
Împlinisem de curând treizeci şi nouă de ani, ori la această vârstă
o femeie trebuie să fie stăpână pe propria-i viaţă. Oare de ce, mă
întrebam, mi-am pierdut cumpătul?
Mi-am refăcut machiajul încercând să arăt cât mai bine şi să
mă gândesc la altceva. Deşi împotriva voinţei mele, mă aflam
totuşi aici, aşa că trebuia să mă comport cât mai bine. Încercam
să mă liniştesc spunându-mi că, poate, cele două săptămâni se
vor scurge repede. Când ne vom întoarce acasă, la Detroit,
Mahtob va frecventa grădiniţa unei şcoli din Montessori, o
suburbie a oraşului, Har. Moody se va adânci din nou în munca
lui. Vom începe să lucrăm din nou la casa pe care visasem s-o
avem.
Mi-am spus: nu e nevoie decât să suport aceste două
săptămâni.
Am căutat în poşetă o pereche de ciorapi groşi, negri, pe care
mi-i cumpărasem după cum îmi ceruse Moody. Mi i-am pus; apoi
mi-am netezit fusta costumului verde-închis, de o croială clasică,
pe care îl purtam.
Aruncându-mi încă o dată privirea în oglindă, am renunţat să-

mi mai periez părul castaniu. La ce bun? Mi-am legat baticul gros,
verde, pe care, după cum spunea Moody, trebuia să-l port mereu,
ori de câte ori ieşeam din casă. Cu baticul înnodat sub bărbie,
păream o ţărancă bătrână.
Mi-am privit cu un ochi critic ochelarii. Fără ei mă consideram
mai atrăgătoare. M-am întrebat însă dacă voiam să impresionez
familia lui Moody sau să văd cât mai mult din această ţară
copleşită de probleme. Mi-am lăsat ochelarii pe nas, realizând că,
şi aşa, baticul provocase pierderi ireparabile.
În cele din urmă m-am întors la locul meu.
— M-am gândit că ar fi mai bine să ne ascundem paşapoartele
americane, mi-a spus Moody. Ni le vor confisca dacă le vor găsi.
— Şi ce trebuie să facem? l-am întrebat eu.
Moody întârzia cu răspunsul.
— Ţie îţi vor percheziţiona poşeta fiindcă eşti americană, mi-a
spus el. Aşa că dă-mi mie paşapoartele. Pe mine abia dacă mă vor
băga în seamă!
Raţionamentul lui era probabil corect, căci soţul meu aparţinea,
în patria lui, unei familii renumite, potrivit chiar semnificaţiei
numelui său. Fiecare nume persan are un anume înţeles şi
pentru orice iranian numele în treg al lui Moody – Sayyed Bozorg
Mahmoody – reprezenta o sursă bogată de informaţii.
„Sayyed” reprezintă un titlu religios care indică un descendent
direct al profetului Mohamed din partea ambelor ramuri ale
familiei, iar Moody, scris în farsi, un complicat arbore genealogic,
întărind informaţia anterioară.
Părinţii lui îi dăduseră numele de Bozorg, „venerabil” în
speranţa că, l într-o zi, va ajunge tot atât de celebru, demn şi
onorat, pe cât promitea numele său de familie propriu-zis, care
era Hakim. Deoarece Moody se născuse într-o perioadă în care
şahul emisese un Edict prin care erau interzise nu mele islamice
de acest gen, tatăl lui a schimbat numele de familie în Mahmoody,
care e mai curând un nume persan decât islamic, fiind derivat de
la Mahmud, care înseamnă ceva de genul „glorificatul, slăvitul”.
La măreţia numelui s-a adăugat şi prestigiul învăţăturii. Deşi
oficial compatrioţii lui Moody urau tot ceea ce era american,
sistemul de educaţie american se bucura la ei de o mare
apreciere. Ca medic format în America, Moody se putea considera
în mod sigur ca aparţinând unei elite privilegiate.
Am cotrobăit în poşetă, am găsit paşapoartele şi i le-am dat lui
Moody, care le-a strecurat în buzunarul interior al hainei.
Curând după aceea avionul survolă spaţiul aerian de deasupra

Teheranului. Zgomotul motoarelor s-a micşorat simţitor şi botul
avionului s-a aplecat neobişnuit de mult, în aşa fel încât
coborârea a fost rapidă şi abruptă.
— Trebuie să coborâm atât de repede din cauza munţilor care
înconjoară oraşul, mi-a spus Moody.
Întregul avion vibra sub greutate. Mahtob s-a trezit brusc şi,
speriată, m-a strâns de mână privindu-mă neliniştită.
— Totu-i în ordine, am lămurit-o. Aterizăm imediat.
Cum ajunsesem oare, eu, o americancă, să zbor într-o ţară
care, dintre toate ţările lumii, Se comporta atât de făţiş şi
duşmănos faţă de americani? De ce-mi adusesem fica într-o ţară
care era implicată într-un teribil război cu Irakul?
Oricât m-aş fi străduit, nu reuşeam să-mi risipesc teama
inexplicabilă care mă urmărea de când nepotul lui Moody,
Mammal Ghedsi, ne propusese această călătorie. Un concediu de
două săptămâni putea fi suportat oriunde dacă te puteai bucura
la gândul că după aceea vei reveni la viaţa obişnuită.
Eu însă eram obsedată de o presimţire care, după părerea
tuturor prietenilor mei, era neîntemeiată: şi anume aceea că
Moody, de îndată ce ne-ar fi dus pe Mahtob şi pe mine în Iran, va
încerca să ne oprească acolo pentru totdeauna.
— Moody e cu totul americanizat, n-ar face niciodată aşa ceva,
mă asigurau prietenii. A trăit douăzeci de ani în Statele Unite.
Întreaga lui avere, cabinetul său medical – sumumul prezentului
şi viitorului său – se află în America. Ce l-ar putea determina să-şi
reia viaţa din trecut?
Din punct de vedere logic, argumentele lor erau convingătoare,
dar nimeni nu cunoştea atât de bine ca mine personalitatea
contradictorie a lui Moody. Deşi era un tată şi un soţ iubitor,
înclina totuşi să facă abstracţie – cu totală indiferenţă de nevoile
şi dorinţele propriei sale familii. Inteligenţa lui sclipitoare
convieţuia alături de cea mai adâncă confuzie.
Ca formaţie culturală, Moody reprezenta un amestec între Est
şi Vest, fără ca măcar el însuşi să-şi dea seama exact ce influenţe
predominau în viaţa lui.
Moody avea, deci, toate motivele ca, după cele două săptămâni
de concediu, să ne ducă înapoi în America, dar avea şi dreptul de
a ne convinge să rămânem în Iran.
  • Ghid de descărcare!
  • Betty Mahmoody , William Hoffer- Numai cu fiica mea .PDF

    Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾



    Recenzii și comentarii!
    Comentează
    Introduceți codul de pe imagine:*
    Кликните на изображение чтобы обновить код, если он неразборчив