Vikas Swarup -Vagabondul milionar. carte PDF📚
- Autor:
- Categoria:
- Nr. de pagini:321
- Limba:Română
Au venit după mine noaptea târziu, când până şi câinii vagabonzi dormeau duşi. Mi-au spart uşa, mi-au pus cătuşele şi m-au împins spre jeep-ul care mă aştepta şi care avea şi girofar.
Fragment :
" Arestările în Dharavi sunt la fel de frecvente precum hoţii de buzunare din trenurile locale. Nu e zi lăsată de la Dumnezeu în care vreun nefericit din cartier să nu fie înşfăcat de poliţie. Unii le dau de furcă poliţiştilor şi nu se lasă duşi decât târâş de acolo, apoi zbiară tot drumul şi trag
şuturi în dreapta şi-n stânga.
Dar există şi dintre cei care merg liniştiţi. Care socotesc că este normal ca într-o bună zi
să îi ajungă mâna legii; ei chiar se aşteaptă ca poliţia să le bată din clipă-n clipă în uşă. Pentru aceştia, sosirea jeepului cu girofarul roşu aprins este chiar o uşurare. "

Vikas Swarup -Vagabondul milionar. carte PDF
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾