Lucinda Riley - Camera cu fluturi carte .PDF

Lucinda Riley - Camera cu fluturi carte .PDF
Vizualizări:015-07-2021Post by User
DEscarcă cele mai vîndute cărţi online gratis Lucinda Riley - Camera cu fluturi carte .PDF

  Abundând în emblematicul amestec de personaje memorabile și de secrete dureroase pe care ni-l propune această autoare, romanul Camera cu fluturi este o poveste fascinantă, depănată de-a lungul mai multor generații.  Posy Montague se apropie de cea de-a șaptezecea aniversare. Ea încă locuiește la Admiral House, frumoasa reședință  ce a aparținut familiei sale timp de generații și care se află în splendida zonă rurală a  comitatului Suffolk,  loc în care eroina și-a petrecut copilăria idilică prinzând fluturi împreună cu iubitul ei tată și în care mai apoi și-a crescut propriii copii. Însă acum a venit timpul ca Posy să ia o decizie dureroasă. În ciuda amintirilor  legate de această casă și a splendidei grădini pe care eroina a creat-o de-a lungul a douăzeci și cinci de ani, întreaga proprietate se năruie în jurul ei, iar Posy își dă seama că a venit timpul s-o vândă.  Apoi își face apariția un personaj ce aparține trecutului – Freddie, prima dragoste a lui Posy, care,  cu cincizeci de ani în urmă, a părăsit-o și a lăsat-o cu inima frântă. Deja luptându-se să facă față deciziilor  greșite pe care  le ia în afaceri fiul ei, Sam, precum și revenirii bruște din Australia, după zece ani, a celuilalt fiu, Nick,  Posy nu are încredere în afecțiunea reînnoită a lui Freddie. Mai mult decât atât, fără ca Posy s-o știe, Freddie –  și Admiral House – au de dezvăluit un secret îngrozitor.
 

 Fluturele amiral roșu (Vanessa atalanta)

Fluture de zi, mare, foarte frumos colorat, ale cărui larve trăiesc pe urzici..

Fragment

Admiral House. Suffolk

Iunie 1943
– Ține minte, draga mea. Ești o zână cu aripi diafane ce plutește ușor deasupra ierbii,
gata să-și prindă prada în plasa de mătase. Privește! mi-a șoptit la ureche. E chiar pe
marginea frunzei. Ia-ți zborul acum!
Pe când îmi spunea acestea, am închis ochii și m-am ridicat pe vârfuri, imaginându-mi
că mă înalț ușor de la pământ. Apoi am simțit cum tata mă împinge blând cu mâna. Am
deschis ochii și am văzut două aripi de culoarea zambilelor albastre. După doi pași am
aruncat plasa peste frunza firavă a tufei de liliac pe care stătea un exemplar din Marele
Albastru.
Fluturele era neliniștit de adierea stârnită la apropierea pânzei și se pregătea să-și ia
zborul. Era însă prea târziu, pentru că eu, Posy, prințesa zânelor, îl prinsesem. Nu urma
să-i fac nici un rău, desigur. Tatăl meu, Lawrence, regele oamenilor magici, urma să-l
studieze, apoi să-l elibereze. Însă nu înainte de a-i servi o porție mare din cel mai bun
nectar.
– Ce deșteaptă e Posy a mea! a spus tata când mă întorceam la el printre tufe,
întinzându-i mândră fluturele prins în plasă.
Stătea ghemuit pe vine, astfel încât privirile noastre mulțumite și pline de bucurie s-au
întâlnit. S-a aplecat să privească fluturele rămas nemișcat, cu picioarele subțiri agățate
de pereții închisorii albe în care se afla. Părul șaten-închis al tatei strălucea în lumina
soarelui ca suprafața lustruită a mesei din sufragerie. Uleiul pe care îl folosea tata pentru
a-și netezi părul mirosea minunat și mă făcea să mă simt acasă. Îl iubeam pe tata mai
mult decât orice pe lume. O iubeam și pe mama, firește, dar nu o cunoșteam la fel de
bine ca pe tata. Ea stătea mai mult în camera ei. Avea mai tot timpul migrene, iar când
putea ieși era prea ocupată pentru a-și petrece timpul cu mine.
– E un exemplar uimitor, draga mea, a spus tata, ridicând privirea spre mine. Foarte
greu de întâlnit prin locurile astea și sigur că de viță nobilă.
– Ar putea fi un fluture prinț? am întrebat.
– Foarte probabil, a fost de părere tata. Trebuie să-l tratăm cu respectul cuvenit.
– Lawrence, Posy! E ora prânzului, s-a auzit o voce dincolo de frunziș.
Tata s-a ridicat. Era mai înalt decât tufișul de liliac. A făcut semn cu mâna către terasa
Admiral House.
– Venim, iubito, a strigat el destul de tare deoarece eram departe de casă.
Ochii lui au zâmbit la vederea soției sale și a mamei mele, necunoscuta regină a
oamenilor magici. Numai eu și tata știam de jocul acela.
De mână cu tata, am pornit peste pajiștea ce mirosea a iarbă proaspăt tunsă. Asociam
mirosul acela cu zilele fericite petrecute în grădină alături de prietenii părinților mei care,
cu paharul de șampanie într-o mână și cu ciocanul de crichet în cealaltă, loveau puternic
în minge peste terenul tuns de tata pentru astfel de ocazii.
După începerea războiului, zilele fericite au fost din ce în ce mai rare, asta făcând să le
prețuim și mai mult amintirea. Tot din cauza războiului tata se alesese cu o infirmitate și

pentru asta trebuia să meargă mult mai încet, lucru care nu mă deranja câtuși de puțin.
Petreceam astfel mai mult timp împreună. Starea lui se îmbunătățise mult față de cum
fusese când ieșise din spital și venise acasă într-un scaun cu rotile. Mama și Daisy îl
îngrijiseră, iar eu îi citisem povești. Nu mai avea nevoie nici de baston pentru a merge, în
afară de ocaziile în care se îndepărta prea mult de casă.
– Posy, du-te și spală-te pe mâini și pe față. Spune-i mamei că îl conduc pe noul nostru
oaspete în camera lui, mi-a spus tata când am ajuns în fața scărilor ce duceau spre
terasă.
– Bine, tati, i-am răspuns înainte să se facă nevăzut în spatele unui tufiș.
Se dusese spre folly
, un castel care, cu turnul lui făcut din cărămidă de culoarea
nisipului, arăta ca din povești. Tata petrecea mult timp singur acolo. Eu nu aveam voie
decât în camera rotundă de dincolo de ușa de la intrare. Era un loc foarte întunecos și
mirosea a șosete murdare. Mergeam acolo doar când mă trimitea mama să-l chem pe
tata la masă.
În camera de jos tata își ținea echipamentul pentru exterior, cum îi spunea el.
Rachetele de tenis, bețe de crichet și cizme de cauciuc murdare de noroi. Nu am fost
niciodată invitată să urc scările ce duceau în spirală până sus. Le urcasem în secret odată
când tata fusese chemat de mama să vorbească la telefon. Am fost foarte dezamăgită să
văd că tata nu omisese să încuie ușa mare de stejar de la capătul scărilor. În zadar am
încercat din toate puterile să răsucesc mânerul ușii. Văzusem de afară că, spre deosebire
de camera de jos, camera de sus avea multe ferestre. Folly îmi amintea de farul din
Southwold, cu singura diferență că în loc de lumina puternică, avea deasupra o coroană
aurie.
Прочитать

Lucinda Riley - Camera cu fluturi carte .PDF

Recomandat pentru o lectură plăcută:

Recenzii și comentarii!
Comentează
Introduceți codul de pe imagine:*
reload, if the code cannot be seen