Portretul lui Dorian Gray de Oscar Wilde .PDF

Portretul lui Dorian Gray de Oscar Wilde .PDF
Vizualizări:007-10-2020Post by User
    Portretul lui Dorian Gray de Oscar Wilde top cele mai bune cărți din literatura universală, carte .PDF
     Ca însuşi autorul său, Portretul lui Dorian Gray cunoaşte faima în condiţii cel puţin contradictorii. La nici două dece - nii după dispariţia sa fizică, Oscar Wilde era o provocare pentru critici, „convenţionalismul făcând din el un tabu, decadenţa reclamându-şi-l. [...] Oscar Wilde a fost produsul exotic al unei epoci comerciale“1. Tipărită în 1890 ca nara - ţiune-serial în Lippincott’s Monthly Magazine, capodopera epică a lui Wilde este „îndreptată“ prin iscusite manevre ale chirugiei morale victoriene, astfel încât să nu ofenseze gustul public. Romanul este expurgat de cinci sute de cuvinte „du - bioase“, pentru a ajunge în saloanele mondene, în cafenele, cluburi şi reşedinţe opulente, în colegii universitare şi în loji de teatru, purtând, totuşi, însemnele păcatului. Este ime - diat perceput ca jignire la adresa bunelor moravuri şi catego - risit drept periculos de către recenzenţii pudibonzi. Se aud chiar voci care cer judecata în instanţă, pentru asanarea spa - ţiului public. Wilde ţine piept valului de atacuri, cu un şuvoi de luări de poziţie în presă, în apărarea nu doar a propriei opere, ci a artei. A Artei! În 1891 pregăteşte o ediţie de sine stă tătoare, căreia îi adaugă o prefaţă aforistică şi mai provoca - toare, conchizând: „Întreaga artă e lipsită de utilitate“. Într-o 5 1 Havelock Ellis, „A Note on Oscar Wilde“, The Lotus Magazine, Vol. 9, No. 4 (Jan., 1918), p. 191. scrisoare adresată lui Ralph Payne, Wilde îşi arăta recu noş - tinţa pentru salutul de bună primire a textului printre cei avizaţi şi remarca, definitoriu, că Basil Hallward este ceea ce el, Wilde, crede că este el însuşi, că Lordul Henry repre - zintă ce crede lumea despre el, Wilde, în timp ce Dorian este ce ar vrea el, Wilde, să fie sau speră să fie în vremuri ce vor veni... Speranţa că va fi înţeles cândva, în viitor, face din refuzul prezentului o atitudine cu atât mai revelatoare. Wilde nu se sfieşte să se arate dezgustat de „oamenii de bine“. Îi soco - teşte, pur şi simplu, minţi inferioare mulţumite cu judecăţi standard, minţi cuminţi, minţi fără minte care se adăpostesc de adevăratele conflicte de idei în spatele tiparelor şi al locu - rilor comune cu care este înţesată conversaţia mondenă. Vede în aceşti oameni multiplicabili cu miile, cu zecile şi sutele de mii biete fiinţe depersonalizate înregimentate în „normal“, plicticoase, soporifice şi suficiente, recognoscibile într-o tipo - logie restrânsă şi la fel de anostă, capabile doar să aibă revelaţii de doi bani. Menirea artistului, dimpotrivă, este nu să con - semneze, precum cronicarul, adormitoarea suită a zilelor, ci să inventeze. Şi, în tradiţia spumoasei vorbe de duh (wit), Wilde se adresează neiertător tuturor claselor: celor ce trudesc la muncă brută, pentru a-i amuza, celor din clasele de mijloc, pentru a-i scoate din sărite, aristocraţilor, pentru a-i fascina. Fascinum – sau vraja exercitată prin vorbe măiestrite – este, de altfel, principalul mod de a se raporta la lume pe care îl îm brăţişează alter ego-urile sale în Portretul lui Dorian Gray. Să observăm, în treacăt, rezonanţa onomastică a identităţii personajului titular, cu sublimul ecou doric al antichităţii cla sice greceşti şi surdina dură adăugată sclipirii exemplare de cenuşiul cotidian.

Biografie
    Oscar Wilde
se naşte la Dublin, pe 16 octombrie 1854, în zodia Balanţei, semn al preocupărilor eminamente artis - tice, dar şi al mereu reactivatei dinamici a schimbării, al insta - bilităţii identitare. Traseul său existenţial pare să fi dat dreptate acestor buchisiri ale cărţii lumii: „una dintre cele mai remar - cabile şi mai controversate figuri ale istoriei literaturii engleze sau chiar ale literaturii universale [parcurge] o carieră ce poate fi descrisă, fără exagerare, drept caleidoscopică şi totodată ca tas trofică“.1 Apogeul recunoaşterii absolute Wilde şi-l pro - fe tizase în tonul său tipic, încă din tinereţea studioasă: într-un fel sau altul avea să devină faimos, iar, dacă nu faimos, atunci avea să devină notoriu. Ani mai târziu, se afla în Statele Unite, unde primise invitaţia de a ţine o serie de conferinţe. La intrarea pe teritoriul american, vameşul de servicu îl în - treba, conform regulilor în vigoare, dacă are ceva de declarat. „Nimic altceva decât propriul meu geniu“, răspundea răsfă - ţatul saloanelor literare şi al intelectualităţii rafinate. În pragul declinului pe potrivă de spectaculos, Wilde devenea „une cause célèbre“ pentru instanţele judecătoreşti londoneze, „un po seur“ şi Marele Preot al Estetismului, acel inutil şi amenin - ţător omagiu adus Artei pentru Artă pe care îl ridicase la rang de religie sui generis la Oxford şi pe care scrobitul high life al capitalei imperiale îl dispreţuia pe faţă, gustându-l parcimonios pe uşa din dos, cultivând un soi de „conspiraţie a toleranţei“2 .
Прочитать

Portretul lui Dorian Gray de Oscar Wilde .PDF

Recomandat pentru o lectură plăcută:

Recenzii și comentarii!
Comentează
Introduceți codul de pe imagine:*
reload, if the code cannot be seen